Marcu 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Adevărat vă spun: din cei

Care-s aici – mulți dintre ei –

În plasa morții, n-au să cadă,

Mai înainte ca să vadă

Împărăția Domnului,

Cum vine, cu puterea Lui.”

Schimbarea la față

2S-au scurs, de la astă-ntâmplare,

Vreo șase zile, după care,

Iisus, la Sine, a luat

Trei ucenici și S-a urcat

Pe-un munte-nalt. L-au însoțit

Petru și Iacov, și-a venit

Apoi, Ioan, fratele lui.

Iisus, pe vârful muntelui,

Înfățișarea și-a schimbat.

O altă față, Și-a luat,

3Iar hainele I s-au albit –

Strălucitoare-au devenit,

Încât, un alb asemeni lor,

N-a scos, nicicând, vreun-nălbitor.

4Ilie li s-a arătat,

Cu Moise, iar cei doi au stat,

Pe rând, de vorbă, cu Iisus.

5Petru, luând cuvântu-a spus:

„Învățătorule, e bine

Să fim aici. Eu, pentru Tine

Și pentru Moise și Ilie,

Fac trei colibi, ca să vă fie

6Drept adăpost.” A cuvântat

Așa, fiind înspăimântat,

De toate câte le-a văzut,

Căci, ce să spună, n-a știut.

7Un nor, atuncea, a venit,

Cu umbra i-a acoperit,

Și-un glas s-a auzit din nor,

Înfiorând pe muritor:

„El Îmi e Fiul Preaiubit!

În El, plăcerea, Mi-am găsit,

Iar voi, de El, să ascultați!”

8Când cei trei ucenici, speriați,

Priviră-n jur, n-au mai zărit

Pe nimeni, și s-au liniștit,

Căci doar Iisus era cu ei.

9Au coborât, iar celor trei,

Iisus le-a zis, ca nu cumva,

Să spună iar, la cineva,

Tot ceea ce s-a întâmplat,

Până când fi-va ridicat,

Din moarte, Fiul omului.

10Ei n-au mai spus dar, nimănui,

Însă, mereu, s-au întrebat –

Lucrul acesta – ce-a-nsemnat,

Ce fel de vorbe-acele sânt,

Despre-nvierea din mormânt.

11Toi ucenicii, la Iisus,

Au mers și-o întrebare-au pus:

„Ne spune, de ce cărturarii –

Și-asemeni lor, și toți mai marii –

Mereu zic că, întâi, Ilie

E cel cari trebuie să vie?”

12Iisus a zis: „E-adevărat,

Că de Ilie, așezat,

Va trebui – totul – să fie;

Și tot așa Scriptura scrie,

Că fi-va Fiul omului,

Deposedat de slava Lui,

Batjocorit și defăimat,

De suferințe încercat.

13Acum, deși nimeni nu știe,

Aflați că a venit Ilie –

Însă, ei nu l-au cunoscut

Și au făcut, cu el, ce-au vrut,

Purtându-se în așa fel,

Cum scris fusese despre el.”

Vindecarea unui îndrăcit

14Când de pe munte-au revenit,

Pe ucenici, i-au regăsit

Înconjurați de mult popor.

Din rândul cărturarilor,

Mulți au venit și-i ascultau

Și întrebări, apoi, puneau.

15Norodul, când văzu că vine

Iisus, fugi să I se-nchine.

16El zise: „Despre ce vorbiți,

Cu ucenicii? Ce voiți,

Ca să aflați?” Atunci, un ins

17Ieși în față, înadins,

Zicând: „Al meu fiu, nu e bine;

De-aceea, l-am adus la Tine.

Copilul este îndrăcit;

De un duh rău e stăpânit.

18Când îl apucă, îl trântește

Jos, la pământ, și-l tăvălește;

De spume, gura îi e plină,

Dinți-i scrâșnesc, capu-i se-nclină,

Trupul – puțin – îi mai zvâcnește

Și-apoi, Doamne, înțepenește.

Pe ucenici, eu i-am rugat

Să-l vindece. Au încercat

Zadarnic, căci n-au reușit.”

19Iisus, atuncea, a vorbit:

„O, neam necredincios și rău!

Cât voi mai sta în sânul tău?!

Cât să te sufăr Eu? Ei bine,

Copilul, să-l aduci la Mine!”

20Părintele iute-a adus,

Copilu-n fața lui Iisus.

Duhul, de cum L-a observat,

Jos, la pământ, l-a aruncat

Și-apoi, l-a frământat cumplit,

Până când spume s-au ivit,

Umplând gura copilului.

21Iisus i-a zis tatălui lui:

„De câtă vreme-așa îi vine?”

„De când era micuț, îl ține

Această boală” – el a spus.

22„De multe ori, duhul l-a dus,

Să-l piardă. În foc, l-a zvârlit

Și-n apă, însă, n-a pierit.

Acuma, am venit la Tine.

Te rog, milă, să ai de mine!

De vrei, și dacă poți, cumva,

Îndură-Te și fă ceva!”

23Iisus răspunse: „Zici: „De poți…”

Totu-i posibil, pentru toți

Aceia care au credință!

Nimic nu e cu neputință!”

24Atunci, de lacrimi, înecat,

Sărmanul tată a strigat:

„Cred Doamne! Știu că-i cu putință!

Ajută, a mea, necredință!”

25Când toți veniră-n jurul Său,

Iisus mustră acel duh rău:

„Duh mut și surd, ieși, imediat,

Afară, din acest băiat!”

26Duhul, precum i-a poruncit

Iisus, afară a ieșit

Cu țipete-nfiorătoare.

A zgâlțâit copilul, tare,

Și la pământ l-a aruncat,

Ca mort, palid și nemișcat.

Mulți dintre cei care-au privit

Scena, au zis că „a murit!”

27Dar, când, de mână, l-a luat

Iisus, copilul s-a sculat,

Fiind, acuma, sănătos,

Căci duhul îi fusese scos.

28Iisus, în casă, a intrat,

De ucenicii Săi, urmat.

„Doamne, de ce, noi nu putem

Pe dracu-acesta, să-l scoatem?” –

Discipoli-ntrebară-n cor.

El zise ucenicilor:

29„Dracul acesta, mut, a fost

Un soi ce iese doar cu post,

Cu rugăciuni, cu stăruință –

Deci, trebuie s-aveți credință.”

Iisus vestește moartea și învierea Sa

30Iisus plecă din partea ‘ceea,

Trecând, cu-ai Săi, prin Galileea.

Ei nu au spus că vor să plece,

Să nu se afle că El trece

Pe-acolo, și să Îl oprească

Mulțimea; să călătorească,

În liniște, au încercat.

31Pe ucenici, El i-a-nvățat,

Spunând că „Fiul omului,

Deposedat de slava Lui,

Va fi ca orice muritor,

În mâinile oamenilor,

Ucis urmând El ca să fie

Și-a treia zi, apoi, să-nvie.”

32Discipolii nu-nțelegeau

Cuvintele-I, dar nu-ndrăzneau

Să Îl întrebe deslușit,

Fiindcă teama i-a oprit.

Cine este cel mai mare?

33Sosiră, după un lung drum,

Cu bine, la Capernaum.

Când, într-o casă, au intrat,

Iisus, pe-ai Săi, i-a întrebat:

„Să-Mi spuneți, despre ce-ați vorbit,

În timp ce am călătorit?”

34Dar ei tăceau, căci s-au certat,

Din pricină că n-au aflat

Care, din ei, este mai mare.

35Iisus le-a zis: „Acela care,

Primul – din voi – vrea ca să fie,

Acela trebuie să știe

A fi umilul slujitor,

Aflat în slujba tuturor.”

36Un copilaș, chemă Iisus

Și, în al lor mijloc, l-a pus:

37„Dacă vreun copilaș, cândva,

Primit va fi de cineva,

În casă, în Numele Meu,

Acolo voi intra și Eu.

Atunci, în acea casă, vine

Și Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Pricinile de păcătuire

38Ioan a zis către Hristos:

„Noi am văzut cum draci a scos,

În al Tău Nume, cineva.

Când am văzut așa ceva –

Și pentru că nu ne-a urmat –

Pe acel om, nu l-am lăsat

Să mai lucreze-n al Tău Nume.”

39Iisus a zis: „Nimeni, pe lume,

De-n al Meu Nume săvârșește

Minuni, de rău, nu Mă vorbește.

Deci, nu-l opriți, ci dați-i pace

Celui ce-astfel de lucruri face!

40Cine-mpotrivă-ne nu-i, voi

Să știți dar, că este cu noi.

41Cine-un pahar, va da să bea –

Cu apă rece – unuia

Din rândul vostru-n al Meu Nume,

Ca ucenici ai Mei în lume,

Omul acel poate să știe,

Că răsplătit are să fie.

42Când cineva o să voiască

Să-i facă să păcătuiască

Pe-acești micuți, cari cred în Mine,

Pentru-acel om este mai bine,

Un bolovan să-i fie prins,

De gât și-apoi, în mare-mpins.

43Când mâna ta, s-a întâmplat,

Ca să te vâre în păcat,

Taie-o! Căci este mult mai bine,

Chiar ciung, în viață, pentru tine,

Decât cu două mâini să cazi

Și-n al gheenei foc să arzi,

44Unde nici viermele nu moare,

Nici flacăra dogoritoare

A focului, nu se va stinge.

45Piciorul, dacă te împinge,

Făcându-te ca în păcat

S-aluneci, taie-l imediat!

Pentru că este mult mai bine,

Chiar șchiop, în viață, pentru tine,

Decât întreg s-ajungi să cazi

În al gheenei foc să arzi,

46Unde nici viermele nu moare,

Nici flacăra dogoritoare

A focului, nu se va stinge.

47La fel, de al tău ochi te-mpinge,

Făcându-te ca în păcat

S-ajungi, îl scoate, imediat!

Căci e mai bine – îți spun Eu –

Ca să ajungi la Dumnezeu

Și-apoi, în cerul Lui, să stai,

Chiar dacă numai un ochi ai,

Decât cu ambii ochi să cazi

În al gheenei foc să arzi,

48Unde nici viermele nu moare,

Iar flacăra dogoritoare

Nu se va stinge niciodat’.

49Oricare om va fi sărat

Cu foc, și orice jertfă are,

Sărată să fie, cu sare.

50Sarea e bună, dar când ea

Pierde puterea ce-o avea,

Încât nu poate să săreze –

Cine o s-o învioreze,

Să-i dea puterea înapoi?

Deci, sare, să aveți, în voi,

Și-n pace, vreau, să viețuiți,

Cât, pe pământ, o să trăiți.”