1 Samuel 23 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

David scapă Cheila

1La David, slujitori s-au dus

Și-apoi, în acest fel, i-au spus:

„Iată că Filistenii sânt,

Cu oștile, pe-al nost’ pământ.

Spre Cheila, ei s-au îndreptat,

Iar câmpul care s-a aflat

În jurul ei, l-au jefuit,

Și tot în cale-au pustiit.”

2În fața Domnului a stat

David atunci, și L-a-ntrebat:

„Ce trebuie să fac, acum?

Vrei să mă pregătesc de drum

Și-apoi să plec ca să mă bat

Cu cei care ne-au atacat?”

Domnul a zis: „Du-te și-i bate,

Să izbăvești astă cetate –

Precum și-al ei întreg popor –

Din mâna Filistenilor!”

3Dar oamenii ce i-a avut

David în preajmă, s-au temut

Și astfel i-au vorbit apoi:

„Chiar și aici – în Iuda – noi

Suntem speriați. Dar ce-o să fie,

La Cheila, când, pe-a cea câmpie,

Piept o să dea al nost’ popor,

Cu oastea Filistenilor?”

4David, din nou, L-a întrebat

Pe Domnul, care-a cuvântat:

„Te scoală și – de bună seamă –

La Cheila du-te, fără teamă!

Pe Filisteni, acuma, vreau,

În mâna ta, ca să îi dau!”

5David, oștenii, și-a luat

Și către Cheila s-a-ndreptat.

Pe Filisteni, el i-a lovit

Și astfel le-a pricinuit

O mare-nfrângere apoi,

Luându-le vite și oi.

Toți oamenii care erau –

Care în Cheila locuiau –

În felu-acesta au scăpat

De cei care i-au atacat.

6Abiatar – acela care,

Pe-Ahimelec, tată, îl are –

Cu el, efodul, și-a luat,

Când înspre Cheila s-a-ndreptat.

7Saul a prins atunci, de veste,

Că în cetatea Cheila este

David cu-ai săi, și-a cuvântat:

„Iată că Dumnezeu i-a dat,

În mâna mea, căci au venit

La Cheila. S-au adăpostit –

Acum – într-o cetate care

Porți și zăvoare-n ziduri are.”

8Și Saul a chemat apoi,

Întreg poporul, la război,

La Cheila ca să se pogoare,

Pe David, să îl înconjoare.

9De-al său plan, David a aflat

Și-apoi, la sine, l-a chemat

Pe preotul Abiatar,

Zicând: „Adă efodul dar!”

10Apoi, a spus în acest fel:

„O, Doamne al lui Israel,

Iată că fost-am înștiințat,

Precum că Saul s-a-ndreptat

Spre Cheila, ca să mă găsească

Și pentru ca să nimicească

Cetatea, din pricina mea,

Cu tot ceea ce este-n ea.

11Locuitorii cei pe care

Cetatea Cheila în ea-i are,

În mâinile-mpăratului,

Au să mă dea? Cu oastea lui,

Saul va coborî apoi –

Cum am aflat – până la noi?

O, Doamne al lui Israel,

Spune-mi dar, ce va face el?”

Domnul răspunse: „Saul vine,

Până la Cheila, după tine.”

12David a întrebat apoi:

„Dar ce se va-ntâmpla cu noi?

Ce pot eu oare, să pățesc?

Dar cei care mă însoțesc?

Locuitorii cei pe care

Cetatea Cheila în ea-i are –

Pe mine și pe toți ai mei –

Au să ne vândă, oare, ei?

În mâna împăratului

Și-n mâna oamenilor lui,

Au să ne dea, cumva?” „Să știi”–

Domnul a zis – „că ai să fii,

Pe mâinile lui Saul, dat.”

13David, atuncea, s-a sculat,

Cu toți cei care-l însoțeau –

Cari șase sute se vădeau –

Și, din cetate, au ieșit.

Apoi, în jur s-au răspândit,

Căci au voit ca să găsească

Un loc, să se adăpostească.

Deci fiecare a făcut

Atuncea, doar ce a putut.

Saul, îndată, a aflat

Precum că David a scăpat,

Din Cheila și că a fugit.

Din al său drum, el s-a oprit

Și-n Cheila nu a mai pătruns.

14David – în urmă – s-a ascuns

Și pe un munte-a locuit

Într-un pustiu, Zif, denumit.

Saul l-a căutat, mereu,

Numai că Domnul Dumnezeu,

Întotdeauna l-a vegheat

Și-n mâna lui, nu l-a lăsat.

David în pustia Zif și Maon

15Văzând că Saul e pornit

Să îi ia viața negreșit,

David într-o pădure-a stat,

Chiar în pustiul, Zif, chemat.

16În urmă, Ionatan – cel care,

Pe Saul, drept părinte-l are –

S-a dus la David, să-l găsească,

Să-l vadă și să îi vorbească.

Atuncea când l-a întâlnit,

Prin vorba lui, i-a întărit

Încrederea în Dumnezeu.

17„Să nu te temi, căci tatăl meu

Nu va ajunge pân’ la tine” –

Îi zise Ionatan. „Știu bine,

Precum că tu vei fi acel

Cari va domni în Israel.

De-asemenea, mai știu că eu

Al doilea am să fiu mereu –

În țara noastră – după tine.

Saul le știe-acestea bine.”

18În fața Domnului Cel Sfânt,

Au mai făcut un legământ

Și-n urmă, ei s-au despărțit.

David rămase-adăpostit

În Zif, iar Ionatan, apoi,

S-a dus acasă, înapoi.

19Cei care-n Zif au locuit

Au mers la Saul și-au vorbit:

„Nu știi că David a ajuns,

La noi și-acuma e ascuns

Într-o pădure ce se-ntinde

Lângă pustie și cuprinde

Dealul cari, Hachila, se cheamă,

Și care e – de bună seamă –

Lângă pustie așezat?

20Pogoară-te la el, de-ndat’ –

Căci în pădure îl găsești –

Și prinde-l, precum îți dorești!

Sau dacă vrei, lasă pe noi,

Și-n mâini, o să ți-l dăm apoi!”

21„Mereu, Domnul să vă vegheze

Și să vă binecuvinteze” –

Răspunse Saul – „căci văd bine

Că voi aveți milă de mine!

22Mergeți acum și cercetați,

Iar după ce o să aflați

Exact, locul în care este,

Veniți apoi și-mi dați de veste,

Căci e șiret, am auzit.

De-aceea, greu e de găsit.

23Să cercetați dar, să știți unde –

Cu ai săi oameni – se ascunde.

Ceva temeinic de aflați –

Vă rog – de veste, să îmi dați,

Căci eu am să pornesc apoi,

Și am să vin până la voi,

Să-l caut, fără încetare,

Prin miile de fii pe care

Îi are Iuda – negreșit –

Până când îl voi fi găsit.”

24Oameni-aceia au plecat

Și către Zif s-au îndreptat.

David și-ai săi au locuit

Într-un pustiu, Maon, numit.

El se afla într-o câmpie,

La miazăzi de-acea pustie.

25În urmă, Saul a plecat,

Pe David, de l-a căutat.

David, însă, a prins de veste

Că Saul pe-a sa urmă, este.

Atunci, în grabă, a venit

Și adăpost el și-a găsit,

La stânca din Maon. Cu el,

S-au adunat, în locu-acel,

Oștenii care-l însoțeau.

26Saul și-ai săi îl căutau

Pe o costișă-a muntelui,

Dar David și oamenii lui,

Pe altă parte se aflau.

În mare grabă, ei fugeau,

Să scape de urmăritori –

De Saul și-ai lui slujitori.

Saul, apoi, a-nconjurat

Tot muntele și-a încercat

Ca, pe fugari, să îi găsească,

Să-i prindă și să-i nimicească.

27Un sol, atuncea, a venit,

La Saul, și a glăsuit:

„Grăbește-te să vii, căci iară,

Pătruns-au Filisteni-n țară!”

28Saul, când vestea a aflat,

Să-l urmărească, a-ncetat,

Pe David și pe-ai săi și-apoi,

Făcut-a drumul înapoi,

Cu toată ceata de oșteni,

Să-ntâmpine pe Filisteni.

„Sela-Hamahlecot” numit,

E locu-n care s-a oprit –

Sau altfel „Stânca despărțirii” –

Căci el a poruncit oștirii,

Să se întoarcă înapoi.

29David și-ai săi s-au dus apoi,

Pân’ la En-Ghedi, căci știau

Cum că acolo se găseau

Locuri anume – întărite –

Care puteau fi folosite

Drept adăpost și, negreșit,

Acolo, ei au locuit.