Deuteronomul 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Anul de iertare

1„Când șapte ani trec, fiecare

Va trebui să dea iertare.

2Atenție! Iată cum ai,

Astă iertare, să o dai:

Când veți vesti poporului,

Iertarea-n cinstea Domnului,

Oricine-și va fi-mprumutat

Aproapele, e obligat

Ca să îl ierte – negreșit –

De împrumutul dăruit.

Să nu-i mai ceară, niciodată,

Plata ce-i este datorată.

3Doar pe străin, poți să-l silești,

La plată; oprit însă, ești,

De a-l sili pe frate’ tău –

Nu săvârși așa un rău!

4Totuși, la tine, nu cumva,

Sărac să fie cineva,

Căci fi-vei binecuvântat,

De Dumnezeu, neîncetat,

În țara ce ai s-o primești

Acum, ca să o moștenești.

5Tu trebuie s-asculți, mereu,

De al tău Domn și Dumnezeu

Și să-mplinești, cu scumpătate,

Poruncile ce ți-au fost date.

6De către Domnul, ne-ncetat,

Tu fi-vei binecuvântat,

Încât vei da cu împrumut

La cei care-ți vor fi cerut,

Dar tu, nimic, nu ai să iei –

Cu împrumut – de la acei.

În vremea care va veni,

Tu, peste mulți, vei stăpâni,

Dar ei nu au să reușească,

Asupra ta, să stăpânească.

7Atunci când ai să locuiești

În țara pe cari o primești

Tu, de la Domnul – și-o să fie,

Acolo, prins de sărăcie,

Un frate-al tău – să te ferești

Ca, inima, să-ți împietrești

Față de el. Necontenit,

Sprijin să-i dai celui lipsit

Și nu-ți închide mâna ta

Când, înainte, îți va sta,

8Ci dimpotrivă, să-l ajuți.

Deschide-ți mâna să-mprumuți

Pe al tău frate, ca astfel,

Să poată face față el,

Nevoii ce-o să-l încolțească,

Să poată și el să trăiască.

9Ai grijă dar, să nu faci rău

Și să rostești, în gândul tău:

„Anul iertării – cum se știe –

Iată, curând, are să vie!”

Deci nu cumva, milă, să n-ai,

De frate’ tău și să nu-i dai,

Căci împotriva ta – mereu –

El va striga la Dumnezeu,

Și vei ajunge vinovat –

În fața Lui – de-acest păcat.

10Tu trebuie ca să îi dai

Fratelui tău, ceea ce ai.

Când îl ajuți pe frate’ tău,

Să nu cumva să-ți pară rău,

Căci binecuvântat, mereu,

De către Domnul Dumnezeu,

Vei fi, în tot ce-ai să lucrezi,

Dacă-n ăst fel, tu procedezi.

11Întotdeauna – să se știe –

Săraci, în țară, au să fie.

De-aceea, azi, când vă vorbesc,

Eu, tuturor, vă poruncesc:

Deschideți mâna, ne-ncetat,

Față de-al vost’ frate aflat

În strâmtorare și-n nevoi,

Față de cei care, la voi,

Săraci vor fi și, negreșit,

Față de cel ce e lipsit.”

Slobozirea robilor cumpărați

12„Dacă din frații tăi Evrei –

Fie bărbați, fie femei –

În strâmtorare, au să vie

Și au să ți se vândă ție,

Doar șase ani să te slujești

De ei și să îi slobozești

În anu-al șaptelea apoi,

Ca să se-ntoarcă înapoi.

Liber să plece, de la tine,

Căci slugi, mai mult timp nu-i vei ține.

13Când vremea ce-a fost sorocită –

Pentru slujire – e-mplinită,

Să nu îi lași să plece-apoi,

Cu mâna goală înapoi,

Ci tu, când ai să-i slobozești,

Cu daruri să îi însoțești.

14Deci din cireadă, ai să iei

Aceste daruri pentru ei,

Din arie de-asemenea,

Din teasc, din tot ce vei avea

Prin binecuvântarea care

Domnul ți-o dă, fără-ncetare.

15Aminte să-ți aduci, mereu

Că ai fost rob, dar Dumnezeu,

Din al Egiptului ținut,

Te-a scos și, liber, te-a făcut,

Pentru că te-a răscumpărat.

De-aceea, astăzi, eu ți-am dat

Astă poruncă. S-o păzești

Și ne-ncetat să o-mplinești.

16Atunci când întâmpla-se-va

Să-ți spună al tău rob, cumva,

„Eu, de la tine, nu voiesc

Să ies și să te părăsesc” –

Și astfel îți va arăta

Că tu și toată casa ta

Sunteți iubiți de către el –

Vei proceda, în acest fel:

17Să iei o sulă, să te duci

Apoi, la rob și să-l aduci

La ușa casei, iar de ea,

Urechea – grijă, vei avea –

Să i-o străpungi. Omul acel,

Mereu, îți va fi rob astfel.

Și tot așa, te vei purta,

În urmă, și cu roaba ta.

18Nu-ți pară rău, când timpul vine

Ca el să plece, de la tine,

Căci șase ani, el ți-a slujit,

Iar acest timp s-a dovedit

A fi de două ori mai mare

Decât simbria celui care,

Cu plată, fost-a angajat.

De Domnul, binecuvântat,

Vei fi – de astfel procedezi –

În tot ceea ce-o să lucrezi.”

Sfințirea întâiului născut din vite

19„Pe orice-ntâi născut – mereu –

Să îl închini, lui Dumnezeu,

Dacă-i de parte bărbătească

Și în cireadă-o să se nască,

Sau poate-n turma ta de oi.

Pe cel dintâi născut, apoi –

Al vacii tale – să nu-l pui

La muncă. Lâna mielului

Întâi născut, vei fi oprit

Ca să o tunzi. Deci, folosit,

20Va fi de către fiecare,

Primul născut, doar la mâncare;

Și an de an – cu toți ai lui –

Omul, în fața Domnului –

În locu-n care, se-nțelege

Că Dumnezeu îl va alege –

O să se ducă, negreșit.

Acolo vă e-ngăduit

Ca să mâncați – cum s-a cerut –

Carnea întâiului născut.

21Când un cusur acesta are –

De-i șchiop, sau de vedere n-are,

Ori vreo meteahnă a vădit –

Nu va fi, Domnului, jertfit.

22Să nu pornești, cu el, pe cale,

Ci să-l mănânci în ale tale

Cetăți, cu cel ce e curat,

Dar și cu cel ce-i necurat,

Cum se mănâncă, bunăoară,

Carnea de cerb, sau căprioară.

23Doar sângele să nu-l mâncați,

Ci, pe pământ, să îl vărsați.”