Tit 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Pavel, rob al lui Dumnezeu

Și-apostol, în Hristos, mereu,

Așa cum este potrivit

Cu cei care s-au dovedit

Că au credința arătată

De Dumnezeu – credință dată

Celor ce sunt aleși ai Lui

Și au, a adevărului

Știință, ce se potrivește

Evlaviei, ce se dorește –

2Pentru nădejdea vieții care

Se-arată-a fi nepieritoare –

Făgăduită ca să vie

Mai înainte de vecie –

Și nouă să ne fie dată,

De Dumnezeu, cari, niciodată

Nu va putea ca să mințească,

Ci adevăr doar, să rostească,

3Descoperind, necontenit,

Numai la timpul potrivit,

Cuvântul Său, la-ntreaga fire,

Doar printr-o propovăduire,

Care îmi e încredințată

Acuma, prin porunca dată,

De către bunul Dumnezeu,

Mântuitorul nost’, mereu.

4Spre cel care e Tit chemat,

Copilul meu adevărat

Întru credința ce-o păzim

Și amândoi o-mpărtășim:

Pace și har, să-ți dea, mereu,

Al nostru Tată – Dumnezeu –

Și-asemenea, Hristos Iisus,

Mântuitorul Cel de Sus!

5Să știi că-n Creta te-am lăsat

Pentru că trebuie-așezat

În rânduială – negreșit –

Tot ce-a rămas de rânduit

Și-apoi, prezbiteri, să așezi,

Peste cetăți, și să veghezi,

Neîncetat, ca împlinit

Să fie tot ce-am poruncit.

6Prezbiterul, cum ți-am spus ție,

Mereu va trebui să fie

Un om curat, fără prihană,

Lipsit de orice meteahană,

Cu o femeie însurat,

Cu fii care s-au arătat

Că nu pot – pentru ne-ascultare

Și nici pentru destrăbălare –

Drept vinovați, a fi găsiți,

Ci credincioși, sunt dovediți.

7Episcopul – cari, negreșit,

Drept econom e socotit,

Că este pentru Dumnezeu –

Neprihănit va fi, mereu.

Să nu fie-ncăpățânat,

Să nu fie, la vin, dedat,

Nici bătăuș, nici mâncător,

Nici lacom și nici doritor

De vreun câștig mârșav; ci el

Va trebui să fie-altfel;

8De oaspeți, fi-va primitor;

De bine, va fi iubitor;

Să fie drept, sfânt, cumpătat;

Mereu, să fie înfrânat;

9Numai al adevărului

Cuvânt, să fie-n gura lui,

Căci se vădește potrivit

Cu-nvățătura ce-a primit,

Putând a fi, astfel, în stare,

Sfaturi să dea, la fiecare,

Pornite dintr-o sănătoasă

Învățătură și serioasă.

Cu El, nebiruit, va sta

Când, pe vrăjmași, îi va-nfrunta.

10În rândul celor cari aflați

Se află împrejur tăiați,

Sunt mulți flecari și bârfitori,

Sau nesupuși și-amăgitori,

11Cărora trebuie, îndată,

A le fi gura astupată.

Oameni-aceștia buimăcesc

Multe familii, și sădesc

Învățături ce-s necurate,

Cari nu trebuie învățate.

Ei, un câștig urât, își iau,

Din sfaturile ce le dau.

12Unul din ei – din acel loc –

Cari este chiar al lor proroc,

A zis: „Cretanii, negreșit,

Drept mincinoși, s-au dovedit;

Pântece leneșe se-arată,

Și fiare rele, totodată.”

13Ceea ce a mărturisit,

E-adevărat; deci, negreșit,

Tu, cât mai aspru cu putință,

Să-i mustri dar, ca, în credință,

Să poată crește-apoi, frumoși,

Curați, mereu, și sănătoși.

14Te rog, ca să îi sfătuiești –

De orice basme evreiești –

A se feri. Spunele-atunci,

Să n-asculte nici de porunci,

Pe care oamenii le-au dat,

Cari, de-adevăr, s-au depărtat.

15Curat e totul – îți spun eu –

Pentru cei ce-s curați mereu;

Dar pentru cei cari necurați,

Necontenit, vor fi aflați,

Nimic nu poate fi curat,

Căci ei au cugetul spurcat –

Precum și mintea – negreșit.

16Oameni-aceștia s-au fălit,

Că Îl cunosc pe Dumnezeu,

Însă prin ce face ei, mereu,

De fapt, doar Îl tăgăduiesc

Și-astfel, o scârbă se vădesc.

Netrebnici sunt și nesupuși

Și doar, pe fapte rele, puși.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help