Iov 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Toate acestea, le-am zărit;

Urechea mea a auzit,

Tot ceea ce v-am spus aici.

2Cred că v-ați dumirit că nici

Eu nu sunt mai prejos ca voi.

Ceea ce știți, o știm și noi,

3Toți ceilalți oameni. Eu doresc,

Lui Dumnezeu, să Îi vorbesc!

În fața Lui, am să m-așez,

Căci vreau ca să-mi înfățișez,

4Pricina mea. Voi sunteți buni,

Numai să făuriți minciuni!

Doctori sunteți, dar niciodat’,

Pe nimeni nu ați vindecat.

5O, dacă voi ați fi tăcut,

Cu mult mai bine-ați fi făcut

Și-atunci aș fi putut a spune

Că dovediți înțelepciune!

6Acum, vă rog să ascultați

Și apărarea mea. Luați

La ale mele vorbe-aminte!

7Oare, prin multele cuvinte

Rostite-aicea, voi doriți,

Lucruri nedrepte, să vorbiți,

Din dragostea de Dumnezeu?

De ce spuneți minciuni, mereu?

Prin ele, oare, încercați,

Pe Domnul să Îl apărați?

8Îi țineți parte Domnului?

Sunteți apărătorii Lui?

9Dar dacă vă va cerceta,

Puteți, în Fața Lui, a sta?

Vă va găsi El oare, bine?

Faceți cu El, precum cu mine,

Voind ca să Îl înșelați

Ca pe un om? Să nu-ncercați! –

10Nu, nu! – căci vă va osândi,

Atunci când se va dovedi

Că în ascuns vă străduiți,

În lucru și Îl părtiniți!

11Iar măreția Domnului

Nu vă-nfioară? Groaza Lui

Nu cade peste voi? Spune-ți!

12‘Geaba, multe păreri aveți,

Căci ele, de cenușă, sânt.

De lut de-asemeni – de pământ –

Sunt ale voastre întăriri.

13Sfârșiți deșartele vorbiri!

Tăceți, căci eu, acum, doresc –

Orice se-ntâmplă – să vorbesc!

14Carnea, în dinți am să mi-o iau,

Iar viața, miză-n joc, o dau!

15Știu bine că voi fi ucis,

Dar nu-i nimic: ce am de zis,

Voi spune! Nu mă voi lăsa!

Am să-mi susțin, în Fața Sa,

16Neîncetat, a mea purtare,

Căci poate voi avea scăpare.

Eu știu că un nelegiuit,

Să vină, nu ar fi-ndrăznit,

17În Fața Lui. Deci ale mele

Cuvinte le-ascultați! La ele,

Atenți, acuma, vreau să fiți!

18Să-mi apăr pricina – priviți! –

Sunt gata. Știu că am dreptate!

19Sau spuneți voi: credeți că poate

Ca să se afle cineva,

Să spună-n contra mea, ceva?

De este, iată ce-am să fac:

Nu spun nimic, ci am să tac

Și nu mai vreau decât să mor.

20Acuma eu, biet muritor,

Doar două lucruri Doamne-Ți cer,

Mai înainte ca să pier,

Să pot să stau în fața Ta:

21Cu groaza-Ți, nu mă-nspăimânta

Și ia-Ți mâna, de peste mine!

22Mă cheamă-apoi, de vrei, la Tine

Sau lasă-mă acolo unde

Mă aflu-acum, de mă pătrunde

Durerea, ca să Îți vorbesc,

Iar Tu răspunde-mi! Îndrăznesc

23Să-ntreb: cât am păcătuit?

Ce făr’delegi am săvârșit?

Arată-mi, să pot înțelege

Călcările mele de lege,

Păcatele făcute-n viață!

24De ce Îți ascunzi a Ta Față

Și drept vrăjmaș mă iei că-Ți sânt?

25Lovești frunza dusă de vânt?

Un pai uscat Tu urmărești?

26De ce oare, mă chinuiești

Doar cu dureri grele și amare?

Vrei să mă pedepsești Tu oare,

Acum – ajuns la bătrânețe –

Pentru greșeli din tinerețe?

27De ce-n butuci îmi zăvorești

Picioarele și îmi pândești

Mișcările, de parcă vrei,

Hotar să pui, pașilor mei,

28Când trupul meu cade acum,

În putrezire, la fel cum

O haină veche și uzată,

De către molii, e mâncată?”