Efeseni 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Voi, morți, cu toții, v-ați aflat,

Prinși de greșeli și-al vost’ păcat,

2În cari trăiați odinioară,

Prin mersul lumii, bunăoară,

După puterea domnului

Cari este al văzduhului –

A duhului care-a ieșit

Lucrând, mereu, neobosit,

În lungul și în latul zării,

În toți fiii neascultării.

3Între aceștia, bunăoară,

Eram și noi, odinioară,

Pe vremea-n care noi trăiam

Exact așa precum eram,

Mânați de pofta cea firească

Aflată-n firea pământească

Și de-ale noastre gânduri, care

Ne frământau, fără-ncetare.

În acel timp întunecat,

Fii ai mâniei ne-am aflat

Și-n toate, ne asemănam,

Cu cei cu care viețuiam.

4Dar Dumnezeu, Acela care

Este bogat în îndurare –

Prin faptul că, necontenit,

Pe fiecare, ne-a iubit –

5Cu toate că-n greșeli eram,

În care, morți, noi ne aflam,

Acum, la viață, ne-a adus,

Odată cu Hristos Iisus.

(Prin har – încredințați să fiți –

Că ați ajuns voi, mântuiți.)

6El, împreună, ne-a-nviat

Și-apoi, pe toți, ne-a așezat

Ca împreună-n ceruri, sus,

Să fim alături de Iisus,

7Pentru ca astfel, fraților,

Să se arate-n viitor –

În vremuri care au să vie –

Nemărginita bogăție

A harului, pe care-l are,

În bunătatea Lui cea mare,

Pe care, în Hristos, apoi,

A arătat-o, pentru noi.

8Căci doar prin har, azi, vă găsiți –

Și prin credință – mântuiți.

9Deci mântuirea e primită

Prin har, și nu e dobândită

Cu fapte. Astfel, nimenea,

Motive, nu poate avea,

Ca să se laude apoi.

10Lucrarea Lui, suntem chiar noi

Și, în Hristos, am fost zidiți,

Ca să fim, astfel, pregătiți

Pentru acele fapte bune,

Pe cari, în față, ni le pune,

Mai dinainte, Dumnezeu,

Ca-n ele, să umblăm, mereu.

11De-aceea zic, acuma, iată,

Către voi care, altădată,

Neamuri, prin naștere, erați

Și, împrejur, n-ați fost tăiați,

De către cei care se cheamă

Că, împrejur – de bună seamă –

Tăiați, în carnea trupului,

Au fost, de mâna omului:

12Să v-amintiți, neîncetat,

Că-n acea vreme, v-ați aflat

Fără Hristos, făr’ să vă fie,

Dreptul pentru cetățenie,

Recunoscut, în Israel,

Lipsiți fiind, în acest fel,

De legămintele pe care,

Făgăduința-n ea, le are,

Fără nădejde, tot mereu,

Și-n lume, fără Dumnezeu.

13Însă acuma, bunăoară,

Voi toți care, odinioară,

La depărtare vă aflați,

Ați devenit apropiați,

Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.

14Pace, prin El, ni s-a adus,

Pace care-a făcut apoi,

Una s-ajungă-a fi cei doi,

Pentru că-n El, a fost surpat

Zidul ce-n mijloc s-a aflat,

Prin care fost-au despărțiți.

15În trupul Lui – voiesc să știți –

Că vrăjmășia dintre ei

E-nlăturată, dragii mei;

Legea poruncilor, și ea –

Cu rânduiala ce-o avea –

A fost înlăturată-apoi,

Căci a dorit ca, din cei doi,

Un singur om să poată face

Și astfel, să aducă pace.

16În El, cei doi sunt împăcați,

Cu Dumnezeu, și-s așezați

Doar într-un trup, pentru vecie,

Iar astfel, orice vrăjmășie –

Prin cruce – fost-a nimicită.

17Prin El, a fost împărtășită

Vestea de pace, pentru voi,

Dar și pentru ceilalți apoi –

Deci vouă, celor depărtați,

Dar și celor apropiați.

18Unii sau alții, în ăst fel,

Intrare-avem acum, prin El

Doar într-un Duh, la al nost’ Tată.

19Deci starea voastră e schimbată,

Căci nu-i străin nimeni, din voi,

Și nici nu-i oaspete apoi,

Ci cetățeni vă dovediți,

Căci cu cei sfinți, vă socotiți

Drept ca făcând parte, mereu,

Din casele lui Dumnezeu,

20Pentru că voi ați fost găsiți,

Pe temelie-a fi, zidiți.

Ea, prin apostoli, e vestită

Și, prin proroci, e întărită,

Iar piatra ‘ceea minunată –

Care se află așezată

În capul unghiului, chiar sus –

E Domnul nost’, Hristos Iisus.

21În El, clădirea, închegată,

Crește mereu, spre-a fi, odată,

Un Templu sfânt, al Domnului.

22Astfel, prin El – în trupul Lui –

Toți, laolaltă, se adună,

Zidiți fiind ca, împreună,

Să fie un locaș, mereu –

Prin Duhul – pentru Dumnezeu.”