1 Cronici 28 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

David înfățișează pe Solomon

1Când, la Ierusalim, a stat

David, la sine, i-a chemat

Pe toți bărbați-acei cari

Erau, în Israel, mai mari,

Pe cei ce-au fost aleși să fie

Drept capi puși peste seminție,

Pe-aceia care cârmuiau

Cetele care se aflau

În slujbă lângă împărat,

Pe toți cei care s-au aflat

Drept capi ai cetelor făcute

Din mii de oameni și din sute,

Pe cei care-au supravegheat

Averile de la palat,

Turmele împăratului,

Precum și pe feciorii lui,

Pe dregătorii săi cei mari,

Pe-ai lui viteji și pe cei cari,

Voinici, s-au dovedit să fie.

2Când au venit, la-mpărăție,

David, din jilț, s-a ridicat

Și-n fața lor, a cuvântat.

„Mă ascultați dar, fraților,

Precum și-al meu întreg popor!

Aveam de gând să construiesc

O casă-n cari să găzduiesc

Acel chivot al Domnului,

Unde e legământul Lui.

Această casă-n planul meu,

Voiam ca pentru Dumnezeu –

De-asemeni – să o fi făcut,

Ca să o aibă așternut

Pentru picioare. Când voiam

S-o-nalț și când mă pregăteam,

3Domnul, în ăst fel, mi-a vorbit:

„Să nu te-apuci de construit

O casă pentru al Meu Nume,

Pentru că tu, în astă lume,

Mult sânge ai vărsat; și-apoi,

Tu ești un om pentru război.”

4Iată că Domnul Cel pe care,

Israel, Dumnezeu, Îl are,

Din a mea casă m-a luat

Ca să mă facă împărat

Peste întregul Israel,

În vecii vecilor, căci El,

Drept cap, pe Iuda, l-a ales;

Apoi, pe mine m-a cules

Din casă de la al meu tată –

Căci ea, în Iuda, e aflată –

Și m-a făcut, în acest fel,

Domn peste-ntregul Israel.

5Eu, mulți feciori, am dobândit.

Doar Solomon a fost găsit,

De Domnul, de a fi luat

Și pus să fie împărat,

Peste poporul Domnului,

Precum avuse-n planul Lui.

6În urmă, Domnul mi-a vorbit:

„Pe Solomon l-am hărăzit

Să Îmi ridice-o casă-n lume

Și curți, căci l-am ales anume,

Drept fiu al Meu să fie – iată –

În timp ce Eu îi voi fi Tată.

7Astfel, a lui împărăție

Am s-o-ntăresc pentru vecie,

Dacă la fel ca azi – mereu –

Va împlini cuvântul Meu,

Făcând tot ce am rânduit,

Așa precum am poruncit.”

8Acum, în fața Domnului,

În fața adunării Lui

Și-a-ntregului Său Israel,

Poruncile ce le-a dat El,

Vă-ndemn, mereu, să le păziți,

În țară ca să stăpâniți

Și moștenire ea să fie,

Fiilor voștri, pe vecie.

Seama luați, căci Dumnezeu

Vede și-aude tot, mereu!

9Iar ție, Solomon, doresc,

Un sfat să îți mai dăruiesc:

Învață să-L cunoști, mereu,

Pe-al tatălui tău Dumnezeu.

Din inimă să Îi slujești,

Poruncile-I să le păzești

Cu suflet binevoitor,

Mereu, în fața tuturor.

Căci Domnu-i Cel cari cercetează

În inimi, și care scrutează

În ceea ce ne-nchipuim

Și-n tot ceea ce ne gândim.

Dacă tu Îl vei căuta,

Aproape, El – mereu – va sta.

O să se lase – să știi bine –

Astfel, a fi găsit de tine.

Dar dacă o să-L părăsești,

Atuncea poți să te gândești

Că lepădat vei fi, mereu,

De către-al nostru Dumnezeu.

10Acuma fiule vezi bine

Că Domnul te-a ales pe tine,

Să-I faci o casă, pe pământ,

Spre a-I sluji drept locaș sfânt.

Te întărește și lucrează,

Iar inima ține-ți-o trează!”

David dă lui Solomon tot ce strânsese pentru Templu

11David, lui Solomon, i-a dat

Chipul cum trebuie lucrat

Locașul sfânt: prispele lui,

Clădirile locașului,

Odăile ce-s folosite

Drept visterii, cele menite

A fi de sus, a tuturor

Celor aflate-n interior,

Precum și-odăile în care

E scaunul de îndurare.

12I-a mai dat planul ce-l avea

În gând, în ceea ce privea

Curțile Casei Domnului,

Cu visteria Casei Lui

Și visteriile pe care,

Locașul sfânt, numai, le are.

13I-a mai dat planul ce-l avea,

Care, pe preoți, îi privea,

Pe oamenii de neam Levit,

Precum și tot ce-a trebuit

La slujba Casei Domnului,

Și-uneltele din casa Lui.

14I-a dat chipul uneltelor –

Precum și greutatea lor –

Care, din aur, se făceau

Și pentru slujbă trebuiau.

I-a dat chipul uneltelor –

Precum și greutatea lor –

Ce din argint se făureau

Și pentru slujbă trebuiau.

15I-a dat chipul sfeșnicelor –

Precum și greutatea lor –

Care, din aur, se făceau,

Cu candelele ce erau

Pe-acele sfeșnice-așezate

Și cari, din aur, sunt lucrate.

I-a dat chipul sfeșnicelor –

Precum și greutatea lor –

Cari, din argint, se făureau

Cu candelele ce erau

Pe-acele sfeșnice-așezate,

Fiind doar din argint lucrate.

I-a dat chipul sfeșnicelor –

Și întrebuințarea lor –

Așa precum erau gândite,

La slujbele deosebite.

16I-a dat și chipul meselor –

Precum și greutatea lor –

Care, din aur, se făceau

Și care se-ntrebuințau

Doar pentru pâinea Domnului,

Spre punere-naintea Lui.

I-a dat și chipul meselor –

Precum și greutatea lor –

Cari, din argint, se făureau

Și pentru slujbe foloseau.

17I-a dat chipul furcuțelor,

Lighenelor și ceștilor

Care, din aur, s-au lucrat.

De-asemenea, el i-a mai dat

Apoi, chipul potirelor –

Precum și greutatea lor –

Care, din aur, se făceau

Și pentru slujbă foloseau.

I-a dat chipul potirelor –

Precum și greutatea lor –

Cari, din argint, se făureau

Și pentru slujbă foloseau.

18I-a dat chipul altarului –

Precum și greutatea lui –

Care, din aur, se vădea

Și la tămâie folosea.

I-a dat și chipul cel pe care

Carul cu heruvimi îl are.

Din aur, el era făcut,

Iar heruvimii au avut

Aripi întinse și-nveleau

Chivotul peste cari ședeau.

19Apoi, când David a sfârșit,

În felu-acesta a vorbit:

„Tot ceea ce ți-am arătat,

Să știi că Dumnezeu mi-a dat.

Deci toate câte le-ai văzut,

Mi s-au făcut de cunoscut

Mie, din partea Domnului,

Care le-a scris cu mâna Lui.”

20David a mai adăugat:

„Te întărește, ne-ncetat!

Ai grijă dar: te-mbărbătează

Necontenit și-apoi lucrează!

Nicicând, teamă, nu arăta

Și nici nu te înspăimânta,

Căci Domnul Dumnezeul meu,

Cu tine fi-va, tot mereu.

Încredințat să fii că El

Nu te va părăsi defel,

Până când ai să isprăvești,

Casa, ca să I-o construiești

Și toate lucrurile care,

În slujba ei, Casa le are.

21Ai cetele preoților,

Precum și-ale Leviților,

Spre-a face slujbele pe care

Casa lui Dumnezeu le are.

Ai și mulți oameni iscusiți

Și pricepuți, ce-s potriviți

Pentru-a-mplini lucrarea dată,

Care ți-a fost încredințată.

Ai căpetenii lângă tine,

Iar tot poporul – vezi prea bine –

Supus, în jurul tău, îl ai

Și vrea, porunci, ca să îi dai.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help