Deuteronomul 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Îndemn

1„Să ai luare-aminte multă –

Acum – Israele, și-ascultă

Ce te învăț – porunci și legi –

Pe care vreau să le-nțelegi

Și-n urmă, să le împlinești,

În țara ce ai s-o primești

Acuma, de la Dumnezeu –

Acela care-a fost, mereu,

Domn, pentru-ai tăi părinți. Să știi

2Că nu ai voie, ca să vii,

Să schimbi ceva, din ce-ți voi spune;

Să nu scoți și-apoi, nici nu pune

Nimic, la ceea ce ți-am spus.

Ai să păzești ce ți-am adus –

Poruncile lui Dumnezeu –

Așa precum ți le-am dat eu.

3Voi – cei prezenți – toți ați văzut,

Ceea ce Domnul a făcut,

Din pricina lui Bal-Peor:

Din al lui Israel popor,

Atuncea, El i-a nimicit

Pe cei care-au păcătuit

Și după Baal-Peor, s-au dus,

Exact așa precum a spus.

4Voi, însă – cei ce v-ați lipit

De Dumnezeu – voi ați trăit.

5Legi și porunci, v-am învățat,

Pe care Domnul mi le-a dat.

Acum, voi trebuie să știți

Ca, tot mereu, să le-mpliniți,

În țara-n care-o să intrați,

În stăpânire s-o luați.

6Deci legile să le păziți,

Poruncile să le-mpliniți,

Căci ele fi-vor, pentru voi,

Înțelepciunea voastr-apoi,

Priceperea pe cari o are

Al vostru neam, printre popoare.

Ele vor auzi atunci,

De-aceste legi și-aste porunci,

Și au să zică mai apoi,

Când pomeni-vor despre voi:

„Neamul acesta, am văzut

Că-i înțelept și priceput!”

7Și cine-i neamu-acela care,

Pe dumnezeul său, îl are

Atât de-aproape cum, mereu,

Noi Îl avem pe Dumnezeu,

Cari ne răspunde când strigăm

Și când, în sprijin, Îl chemăm?

8Și cine-i neamu-acela care,

Legi drepte și porunci, mai are,

Așa precum e legea noastră,

Pe care-o pun în fața voastră?

9Mereu dar, seama, să luați

Și sufletul să vi-l vegheați,

În zilele ce le-ați primit,

Pe astă lume, de trăit,

Ca nu cumva, în urmă, voi

S-ajungeți să uitați apoi,

Lucruri pe care le-ați văzut,

Însă din inimi le-ați pierdut.

Să spuneți tot ce s-a-ntâmplat,

Celor ce vă vor fi urmat.

10Să v-amintiți de ziua-n care,

A lui Israel adunare,

În fața Domnului s-a dus –

Chiar la Horeb – iar El mi-a spus:

„Strânge acum, poporul Meu,

În fața Mea, pentru că Eu,

S-asculte vreau, să ia aminte,

La ale Mele mari cuvinte,

Ca să se teamă, tot mereu –

Cât va trăi – de Dumnezeu.”

11Atunci voi v-ați apropiat,

De munte și smeriți ați stat.

Muntele-ntreg era aprins,

Iar flacăra ce l-a cuprins,

Până la cer s-a înălțat.

Totul, în jur, s-a-ntunecat

De nori cari încercau să iasă

Din negura aceea deasă.

12Din mijlocul flăcărilor,

A auzit al vost’ popor,

Glasul lui Dumnezeu, vorbind,

Din muntele Horeb, venind;

Însă, deși se auzea,

Pe Domnul, nimeni nu-L vedea.

13Domnul a dat, poporului,

Acolo, legământul Lui,

Ce cuprindea zece porunci,

Pe cari va poruncit atunci,

Să le păziți, neîncetat.

Apoi, în piatră, le-a săpat.

14În vremea ‘ceea, mi-a vorbit

Domnul, și El mi-a poruncit,

Prin ceea ce mi-a spus atunci,

Să vă învăț legi și porunci,

Pe cari, în țara ce-o primiți,

Voi trebuie să le-mpliniți.

15Pentru că voi nu L-ați zărit,

Pe Dumnezeu, când v-a vorbit

Aflat în para focului,

Pe muntele Horebului,

Vegheați mereu – atenți să fiți –

Și sufletul să vi-l păziți,

16Ca nu cumva să vă stricați

Și-un chip cioplit să vă lucrați

Sau poate vreo înfățișare

A unui idol, ori chip care

Este de om sau de femeie,

17Sau formă ce poate să ieie

Un chip de dobitoc sau care

Aduce cu vreo zburătoare,

18Cu dobitoace care sânt

Drept târâtoare pe pământ,

Sau care-aduce cu vreun pește

Care în ape viețuiește.

19Vegheați – atâta doar vă cer –

Ca nu cumva, privind spre cer

Și văzând soare, lună, stele,

S-ajungi să te închini la ele

Și la oștirea cerului,

Căci sunt lucrarea Domnului

Și sunt în slujba tuturor –

A tuturor popoarelor.

20Domnul, de mână, v-a luat;

Deoparte, El v-a așezat

Dintre popoarele ce pier,

Căci din cuptorul cel de fier –

Din al Egiptului ținut –

V-a scos și, liberi, v-a făcut.

21S-a mâniat pe mine-apoi,

Domnul, de vină fiind voi

Și de aceea a jurat

Că eu nu am să fiu lăsat

Să trec Iordanul, să apuc,

În țara voastră, să vă duc

Și să pășesc, cu mulțumire,

Privind a voastră moștenire.

22Peste Iordan, nu voi putea

A trece. Eu voi rămânea

Aici – în acest loc – să mor.

Dar al lui Israel popor,

Va trece-n țara ‘ceea bună

Pe care are s-o supună.

23Atenți să fiți! Vegheați mereu,

Și nu uitați de Dumnezeu,

De legământul Său, pe care,

El – cu întreaga adunare

A fiilor lui Israel –

L-a încheiat atunci. Astfel,

Să nu vă faceți chip cioplit,

Pentru că Domnul v-a oprit.

24Să știe dar, al vost’ popor,

Că e un foc mistuitor

Și că gelos este, mereu,

Al vostru Domn și Dumnezeu.”

Pedeapsa pentru închinarea la idoli

25„Atunci când voi aveți să fiți,

În țară – să o locuiți –

Și când o să aveți copii

Și-apoi și ei vor avea fii,

Dacă se va-ntâmpla ca voi

Să vă ciopliți un chip apoi,

Sau faceți vreo înfățișare

După un lucru oarecare,

Ori dacă rău o să lucrați

Și astfel o să-L mâniați

Pe-al vostru Domn și Dumnezeu,

26Martor – în contra voastră – eu

Iau astăzi cerul și pământul,

Că se va împlini cuvântul

Pe care-l spun și-o să pieriți,

Din țara ce o s-o primiți,

Peste Iordan. Nu veți avea,

Atuncea, zile multe-n ea.

27Domnul, a voastră adunare,

O-mprăștie peste popoare,

Lăsând din ale voastre ramuri

Un număr mic doar, printre neamuri,

28Iar printre oamenii acei,

Sluji-veți unor dumnezei

Care, de om, sunt făuriți –

Din piatră sau din lemn ciopliți –

Cari n-au auz și nici vedere,

Nu pot mânca, nu au putere

Și cu miros, nu-s înzestrați.

29Dacă atunci o să-L cătați

Pe Domnul Dumnezeu apoi,

Îl veți găsi doar dacă voi,

Din toată inima voiți –

Din tot sufletul – să-L găsiți.

30Când toate se vor fi-ntâmplat,

Întreg poporul, strâmtorat –

În zilele de la sfârșit –

Se va întoarce, negreșit,

La Domnul și smerit va sta

Și de-al Său glas, va asculta.

31Căci Dumnezeul vostru are

O nesfârșită îndurare

Și nu o să vă părăsească,

Nici nu o să vă nimicească.

Nu-și uită al Său legământ,

Pe care, El, cu jurământ,

Cu-ai voști’ părinți l-a încheiat

Și nu poate a fi-ncălcat.

Dumnezeul lui Israel mai presus de orice

32„Întreabă timpul ce-a trecut

De când, pe lume, a făcut

Domnul, pe om; să cercetezi

Cerul întreg: să îl scrutezi,

De la un cap al cerului,

La celălalt capăt al lui;

Spune-mi, a fost vreo întâmplare –

Cândva, sub cer – așa de mare,

Și dacă s-a mai auzit

Ceva, din ce am povestit?

33Vă-ntreb acuma, fraților:

A fost, vreodată, un popor

S-audă glasul Domnului,

Vorbind din para focului –

Așa precum L-ați auzit –

Fără ca voi să fi murit?

34A fost vreun dumnezeu să poată,

Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată

Prin încercări și semne mari,

Prin lupte-apoi – cu brațe tari –

Și prin minuni înfricoșate,

Așa cum numai Domnul poate,

Așa precum El a făcut

În al Egiptului ținut?

35La toate-ai fost martor, mereu,

Ca tu să știi că Dumnezeu

E Domnul și-n afara Lui,

Alt dumnezeu, pe lume, nu-i.

36Din cer, glasul I-ai auzit

Cum te-nvăța și ai zărit,

Jos – pe pământ – focul Lui, mare,

Arzând înflăcărat, din care,

Cuvintele Lui au ieșit

Și pentru tine au vorbit.

37Părinții tăi au fost, mereu,

Iubiți de Domnul Dumnezeu,

Care-a ales sămânța lor,

Deci pe-al lui Israel popor.

38Din fața ta, a izgonit

Mari neamuri, și ți-a dăruit

Țara în care locuiau,

Pe care ei o stăpâneau.

39Să știi – și-n inimă să-ți pui –

Că în afara Domnului,

Alți dumnezei – în cer – nu sânt;

Și nici aici jos – pe pământ –

Căci numai El este, mereu,

Singurul Domn și Dumnezeu.

40Păzește legea Domnului,

Poruncile din partea Lui –

Pe care vi le-am dăruit –

Să poți ajunge fericit

Tu și ai tăi fii după tine,

Ca totul să îți meargă bine

Și zile multe să trăiești

În țara pe care-o primești

Azi, de la Domnul, ca să-ți fie,

În stăpânire, pe vecie.”

Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului

41Dincoace de Iordan, atunci –

Prin ale Domnului porunci –

Moise s-a dus, spre răsărit

Și trei cetăți a pregătit,

42Ca să servească, de scăpare –

Mereu – pentru acela care

Și-a omorât, fără să vrea,

Aproapele – când nu avea,

Asupra lui vreo dușmănie

Și nici nu i-a purtat mânie.

Dacă-n cetăți, el va intra

Atunci, viața își va păstra.

43Iată cetățile pe care,

Le-a ales Moise, de scăpare:

Bețer e prima – în pustie –

Pe-a Rubeniților câmpie;

Ramot, a doua e chemată

Și-n Galaad e așezată,

Pentru a fi între Gadiți;

A treia-i între Manasiți –

Golan, se cheamă locu-acel

Și în Basan se află el.

Cele zece porunci

44Aceasta-i legea cea pe care,

A lui Israel adunare,

Atunci, prin Moise, a primit-o,

Cum Dumnezeu a poruncit-o.

45Iată ce legi și ce porunci

Și ce învățături, atunci,

Moise i-a dat, lui Israel,

Când, din Egipt, ieșit-a el.

46Dincoace de Iordan erau,

Când aste lucruri se-ntâmplau.

În vale, lângă Bet-Peor,

Sta al lui Israel popor,

La Amoriții lui Sihon

Care domnea peste Hesbon,

Pe care Moise i-a lovit,

Puternic, și i-a nimicit.

47Israelul a dus apoi,

Cu împăratul Og, război –

Cel ce-n Basan e-nscăunat –

Și-n urmă, țara, i-a luat.

Og și Sihon – după cum știți –

Domnit-au peste Amoriți;

Dincoace de Iordan erau

Și către răsărit, ședeau.

48Ținutul lor se întindea

Din Aroer – cari se găsea

Pe malul râului Arnon –

Până la muntele Hermon,

Sau muntele Sionului.

49Ținutul, în cuprinsul lui –

Dincoace de Iordan – avea

Câmpia ce se întindea,

Din mal, spre răsărit de soare,

Pân’ la câmpia ‘ceea mare

Care la poale-a-nconjurat

Muntele ce-i, Pisga, chemat.