Isaia 65 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Răsplătirile Domnului

1„Gata ca să răspund eram

Și să M-arăt, Mă pregăteam,

Celor cari nu M-au întrebat

Și care nu M-au căutat.

„Iată-Mă! Iată-Mă!” – spuneam,

Mergând ‘naintea unui neam

Cari nu știa cine sunt Eu

Și nu chema Numele Meu.

2Mâinile Mele, răbdător,

Mi le-am întins spre un popor

Cari răzvrătit s-a arătat

Și pe căi rele a umblat,

Purtat de gândurile lui,

Fără de frica Domnului!

3Spre un popor care-Mi stârnește

Mânie, căci el dăruiește

Jertfe-n grădini și-apoi se duce,

Tămâie, pentru a aduce,

Ca să o ardă ăst popor,

Pe-acoperișul caselor.

4Spre un popor cari se vădește

Că în morminte locuiește

Și cari în peșteri se-aciuiează

Atuncea când se înserează,

Având în strachină bucate

Cari știut e că-s necurate

Și care, carnea de porc încă,

E dovedit că o mănâncă,

5Dar totuși, îndrăznește-apoi,

Să zică: „Dă-te înapoi

Și nu te-apropia, căci sânt –

După cum vezi – un popor sfânt!”…

Aceste lucruri sunt un fum

În ale Mele nări, acum.

Sunt precum focul întețit

Și arde-apoi, necontenit!

6Iată ce-am hotărât, în Mine:

„Găsesc cu cale, că e bine

Ca să nu tac. Mă repezesc

Asupră-le și-i pedepsesc.

7Pentru nelegiuirea care

A săvârșit-o fiecare,

Pentru ceea ce-au făptuit

Ai voști’ părinți, când au trăit –

Care pe munți-nalți s-au dus,

Unde tămâie au adus

Și care M-au batjocorit

Pe înălțimi, necontenit –

O să le fie măsurată

O plată binemeritată,

Pentru tot ceea ce-au făcut

În vremea care a trecut.”

8„Domnul, în acest fel, vorbește:

„Atunci când zeamă se găsește

Într-un ciorchine și se zice:

„Nu-l nimici! Să nu se strice,

Căci precum vede fiecare,

În el e-o binecuvântare”,

La fel voi face pentru cei

Cari se vădesc drept robi ai Mei,

Pentru că Eu, mult, îi iubesc

Și nu vreau, tot, să nimicesc.

9Căci o sămânță, Eu socot,

Apoi, din Israel să scot.

Din Iuda, un moștenitor

Voi scoate și stăpânitor

Am să-l așez, în munții Mei.

În țară am să-i pun pe cei

Care-Mi sunt robi, căci i-am ales

Și dintre neamuri i-am cules.

10Saronul o să fie dat,

Loc pentru oi, de pășunat.

Voi face ca valea Acor

Culcuș să fie-al boilor.

Le dau pentru poporul Meu

Care Mă caută, mereu.

11Pe voi – cei care Îl lăsați

Pe Domnul vostru sau uitați

De Numele Cel Sfânt al Meu

Și-o masă-ntindeți, tot mereu,

Norocului, iar Sorți-n dar,

Spre cinste-i umpleți un pahar –

12Vă voi sorti ca să pieriți,

Fiind de sabie loviți

Și în genunchi aveți să stați

Atunci când fi-veți judecați,

Căci Eu sunt Cel cari am chemat,

Însă voi nu M-ați ascultat.

Eu sunt Cel care v-a vorbit,

Dar să răspundeți n-ați voit,

Făcând ce-i rău în fața Mea

Și alegând ce nu-Mi plăcea.”

13De-aceea, Domnul Dumnezeu

Vorbit-a-n acest fel: „Mereu,

Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți,

Dar voi aveți să flămânziți.

În timp ce robii Mei vor bea,

Parte de sete veți avea.

Când ei avea-vor bucurie,

Vouă rușine-o să vă fie.

14„Ai Mei robi – iată – vor cânta,

Căci inima le va sălta

De veselie și plăcere,

Iar voi striga-veți, de durere.

În suflete, o s-o simțiți

Și veți boci, adânc mâhniți,

În duhurile voastre-apoi.

15Vă veți lăsa numele – voi –

Ca un blestem, pentru acei

Cari se vădesc aleși ai Mei,

Și-anume: „Vă va omorî

Domnul, când Se va pogorî”,

Iar robilor Săi, de pe lume,

El le va dărui alt nume.

16Acela care va căta

Și se va binecuvânta

În țară, trebuie să știe

Precum că el are să fie,

În Domnul, binecuvântat;

Iar cel ce se va fi jurat

În țară, trebuie să știe

Cum că jurat are să fie

Pe Domnul adevărului;

Toate ale poporului

Vechi suferințe îndurate,

În acel timp, vor fi uitate

Și nu am să le mai privesc.”

17„Iată că Eu am să zidesc

Și ceruri noi și-un nou pământ.

Astfel, de toate câte sânt

Astăzi pe lume, nimenea,

Aminte, nu va mai putea

Ca să-și aducă mai apoi.

18Ci bucuroși o să fiți voi,

Căci parte doar de veselie,

O să aveți, pe veșnicie,

Când veți vedea tot ce voi face.

Ierusalimu-l voi preface

În nesfârșită veselie

Și-al său popor, în bucurie.

19Eu Însumi, voi veni la voi

Și la Ierusalim apoi,

Am să Mă veselesc, mereu,

Alături de poporul Meu.

N-au să se-audă plânsete,

Acolo, și nici țipete.

20În el, n-au să se mai găsească

Copii, puțin să viețuiască.

Bătrâni nu se vor fi găsit

Cari anii să nu-și fi-mplinit.

Acela care, bunăoară,

La ani o sută o să moară,

Tânăr va fi – neîndoios –

Și-i blestemat ca păcătos.

21Poporul case-o să zidească,

În care o să locuiască.

Vii va sădi acest popor

Și va mânca roadele lor.

22Nu vor zidi casele-acele,

Ca să stea alți-apoi, în ele.

Nici vii nu au ca să sădească

Și alții să le folosească,

Pentru că-ntregul Meu popor,

Asemenea copacilor

Va viețui și bucuros

Are a fi, neîndoios,

De lucrul care a știut,

Cu mâna lui, să-l fi făcut.

23Degeaba n-au să mai muncească

Și nu au să mai zămislească

Copii, pe care-apoi, în țară,

Să-i vadă cum au să le piară,

Ci o sămânță vor fi – iată –

De Domnul binecuvântată

Și împreună vor putea,

Cu ai lor fii, de a ședea.

24Le voi răspunde, de îndat’,

‘Nainte de-a Mă fi chemat

Și-am să-i ascult, necontenit,

‘Nainte de a fi sfârșit

Ceea ce vrut-au să Îmi spună!

25Lupul și mielul, împreună,

Vor paște iarba câmpului.

Leul, asemeni boului,

O să mănânce paie, până

Va fi sătul. Numai țărână,

În vremea ‘ceea – veți vedea –

Drept hrană, șerpii vor avea.

Atunci va fi un timp de pace,

Căci nici un rău nu se va face

Și nu va fi vreo vătămare

Pe muntele Meu sfânt și mare.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”