Leviticul 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Juruințele

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

„Copiilor lui Israel,

Tu să le spui, în acest fel:

2„La Dumnezeu, când mergeți voi

Să-I faceți juruințe-apoi,

Atunci când vorba o să fie

De oameni, vreau ca să se știe

Că sunt ai Domnului acei,

Iar tu vei pune preț pe ei.

3Vei face prețul omului

Și, cu argintul siclului,

Ai să-l măsori – cu cel pe care

Numai locașul sfânt îl are.

Vei stabili, pentr-un bărbat

Care, în vârstă, e aflat

Între douăzeci și șaizeci

De ani, un număr de cincizeci

De sicli, de argint, pe care

Numai locașul sfânt îi are.

4Treizeci de sicli, ai să iei,

Când, preț, îi pui unei femei.

5De la cinci pân’ la douăzeci

De ani, să iei doar douăzeci

De sicli, pentru un băiat,

Și zece-apoi, vei fi luat,

Atunci când prețuiești o fată.

6De la o lună – plata dată –

Pân’ la cinci ani, este la fel:

Cinci sicli iei, pentru acel

Care-i băiat, și numai trei,

Pentru o fată ai să iei.

7De la șaizeci de ani în sus,

Iată ce preț trebuie pus:

Doar cincisprezece sicli iei,

Pentru bărbați; pentru femei,

Doar zece sunt de trebuință.

8Când cel ce face-o juruință

E prea sărac ca să plătească

Al tău preț, o să trebuiască

La preot dus și prețuit

Va fi de-acesta, potrivit

După mijloacele pe care,

Atunci, omul acel le are.

9Dacă vorbire se va face

Despre acele dobitoace

Cari Domnului jertfite-I sânt,

Să le consideri ceva sfânt.

10Deci ele nu vor fi schimbate:

Nu vor putea a fi luate

Acelea care vor fi bune

Și-altele rele-n loc a pune;

Nu-l veți schimba nici pe cel rău,

Să puneți bun, în locul său.

Atunci când întâmpla-se-va

A fi înlocuit, cumva,

Un dobitoc cu altu-apoi,

Sfinți trebuie-a fi amândoi.

11Dacă vorbire se va face

Despre acele dobitoace

Cari necurate sunt privite

Și nu pot a fi dăruite

Ca jertfe-n fața Domnului,

Duse vor fi, preotului.

12El să le-arunce o privire

Și-apoi să face prețuire

Pe dobitoacele acele,

După cum sunt: bune, sau rele.

Deci, după prețuirea lui,

E prețul dobitocului.

13Atunci când întâmpla-se-va

Că o să vreie cineva

Să îl răscumpere, el are

Să dea, pentru răscumpărare,

Prețul ce fost-a stabilit,

Plus o cincime-adăugit.”

Predarea lucrurilor

14„Atunci când întâmpla-se-va

Să își închine cineva –

Ca un dar sfânt dat Domnului –

O casă, spre a fi a Lui,

Cu preotul o să vorbească,

Iar el are s-o prețuiască

Așa precum se-arată ea

A fi atunci: bună, sau rea.

Deci, după prețuirea lui,

E casa dată Domnului.

15Atunci când cel ce o s-o dea

Lui Dumnezeu, are să vrea

Să o răscumpere, el are

Să dea, pentru răscumpărare,

Prețul ce fost-a stabilit,

Plus o cincime-adăugit.

16Atunci când întâmpla-se-va

Că o să vină cineva

Să Îi închine Domnului

O țarină, ogorul lui

Are să fie prețuit,

Pornind de la cât a rodit.

Deci trebuie să ai știință

Despre câtimea de sămânță

Care, de-acel ogor, e dată.

Cincizeci de sicli, să iei plată,

Pentr-un omer pe care-l vez’

Că-i de sămânță de orez.

17Dacă-nchinat are să fie –

Din anul cel de veselie –

Ogoru-acela Domnului,

Atuncea prețuirea lui

Tu trebuie s-o stabilești

Așa precum ai să gândești.

18Dacă ogorul închinat

Lui Dumnezeu, are-a fi dat

Când anul cel de veselie

Tocmai s-a dus, are să fie,

De către preot, prețuit.

Prețul să fie socotit

După câți ani au să mai fie

Până la cel de veselie.

Să scadă-apoi, valoarea lor,

Din prețul tău pentru ogor –

Din cel pe cari l-ai stabilit

Când tu, cu omul, ai vorbit.

19Atunci când cel ce o să-l dea

Lui Dumnezeu, are să vrea

Să îl răscumpere, el are

Să dea, pentru răscumpărare,

Prețul pe cari l-ai stabilit,

Plus o cincime-adăugit.

20De nu-și va fi răscumpărat

Acel ogor și va fi dat

Unui alt om – deci prin vânzare –

Pământul – prin răscumpărare –

Nicicând, nu va mai fi luat,

21Ci Domnului va fi-nchinat,

Atuncea când are să vie,

Din nou, anul de veselie,

În care-al său cumpărător

Va părăsi acel ogor.

Să-l hărăziți dar, Domnului,

Și să îl dați preotului.

22Atunci când întâmpla-se-va

Că o să vreie cineva

Să-și dea ogorul cumpărat,

Pentru ca astfel, închinat –

Apoi – să fie Domnului –

Dar nu e din moșia lui –

23Preotul să îl prețuiască.

În prețul ce-o să-l stabilească,

Să prindă anii ce-au să fie

Până la cel de veselie.

În acea zi, omul, apoi,

Va da prețul cerut de voi,

Pentru un lucru ce s-a dat

A fi Domnului închinat.

24Atuncea când are să vie

Anul acel de veselie,

Ogorul trebuie apoi,

Să se întoarcă înapoi,

La omul care l-a avut

Întâi și care l-a vândut.

25Totul să fie prețuit,

Doar după siclul folosit

De sfântul Meu locaș, și care

Doar douăzeci de ghere are.”

Ce nu se poate închina

26„Nimeni, nicicând, nu va putea,

Pe cel dintâi născut, să-l dea –

Pe care-l are vita lui –

Spre închinare Domnului;

Căci toți întâi născuții sânt,

De drept, ai Domnului Cel Sfânt –

Fie că-s boi, fie că-s miei,

Numai ai Domnului sunt ei.

27Dacă vorbire se va face

Despre acele dobitoace

Care se știu că-s necurate,

Putea-vor fi răscumpărate

Cu prețul ce s-a stabilit,

Plus o cincime-adăugit.

Atunci când se va fi-ntâmplat

Că nu a fost răscumpărat,

Va trebui a fi vândut,

Cu prețul care s-a făcut.

28Tot ce urmează, dăruit

Să fie, cum făgăduit

I-a fost lui Dumnezeu, nu are

A fi apoi, scos la vânzare.

Ce s-a promis că va fi dat,

Nu poate fi răscumpărat –

Fie el om sau dobitoc,

Ori un ogor sau poate-un loc

Dintr-o moșie-a omului.

Ceea ce-I dați voi, Domnului,

Când faceți o făgăduință,

Trebuie să aveți știință

Că toate-aceste acum sânt

Un lucru care e prea sfânt.

29Un om care-i făgăduit

Că are a-I fi dăruit

Lui Dumnezeu – deci închinat –

Nu poate fi răscumpărat,

Ci trebuie ca să se știe

Că, omorât, are să fie.”

Zeciuielile

30„Să știți că orice zeciuială

Ce-i din pământ, fără-ndoială,

Trebuie-a fi a Domnului:

Din roadele pământului,

Din rodul pomilor luată,

Lui Dumnezeu Îi e-nchinată.

31Atuncea când vrea cineva

Ca să răscumpere ceva

Din zeciuială, la ea are

Să pună, la răscumpărare,

Cincimea care-adăugată

Va fi la zeciuiala dată.

32Orișice fel de zeciuială

Din vite și – fără-ndoială,

Din turmele voastre de oi,

Din tot ce trece mai apoi,

Pe sub toiag – vreau să se știe

Cum că luată o să fie,

Spre închinare Domnului,

Și dată o să-I fie Lui.

33N-aveți a cerceta, deloc,

De-i bun sau rău, un dobitoc;

Să nu-l schimbați, în nici un fel.

Dacă cu altul, va fi el

Înlocuit, veți ști apoi,

Că sfinți ajuns-au amândoi.

Deci de aceea, nu uitați

Că nu pot fi răscumpărați.”

34Aste porunci, Domnul le-a dat,

Lui Moise-atunci când a urcat

Pe muntele Sinai. Prin el,

Copiilor lui Israel,

Ele le-au fost apoi aduse,

Așa precum Domnul ceruse.