Matei 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vindecarea unui slăbănog

1Iisus, urmat de ceata Sa,

Trecu marea-n cetatea „Sa”.

2Grabnic, aici, I-a fost adus

Un slăbănog, și-n față-I pus.

Iisus, văzând credința lui,

Îi spuse, slăbănogului:

„Hai! Îndrăznește fiule!

Iertate-ți sunt păcatele!”

3Dar niște cărturari – firește –

Și-au zis: „Omul Acest hulește!”

4Iisus, îndată, i-a văzut,

Gândul ascuns, le-a cunoscut

Și-a spus atunci: „De ce aveți

Voi, gânduri rele? Ce credeți

5Că-i mai ușor de zis: „Păcate,

Câte-ai făcut, îți sunt iertate”,

6Sau „Scoală-te și umblă?” Deci,

Că Fiul omului, în veci,

Are putere, pe pământ,

Să ierte rele câte sânt,

Iată că spun acum: te scoală!

Te scutură de a ta boală!

Ia-ți patul, neîntârziat,

Și du-te-acasă, imediat!”

7Ologul s-a-nsănătoșit

Și-a luat patul și, grăbit,

Plecă spre casă. Lumea care

8Văzu acea minune mare,

Speriată de puterea Lui,

Slăvi Numele Domnului.

Chemarea lui Matei

9Iisus, apoi, i-a părăsit.

În drumul Său, a întâlnit

Un om, la vamă așezat,

Care, Matei, a fost chemat.

„Urmează-Mă!” – i-a poruncit

Iisus, de-ndat’ ce l-a zărit.

Omul acela s-a sculat

Și pe-a Sa urmă a plecat.

10Pe când ședea Iisus la masă,

Iată că au intrat în casă,

Mulți păcătoși, prânzind cu El,

Și cu ai Lui, în locu-acel.

11Când Farisei-au observat

Faptul acest, i-au întrebat

Pe ucenici: „Învățătorul,

Cum de mănâncă cu poporul

De vameși și de păcătoși?”

12Iisus le-a zis: „Cei sănătoși

Nu au, de doctor, trebuință,

Ci cei aflați în suferință.

13Acum, puteți ca să plecați,

Să mergeți și să învățați

Ce-a însemnat „Milă voiesc,

Iar nu jertfe”; căci Eu doresc

Să îi aduc la pocăință,

Nu pe cei cari sunt în credință –

Neprihăniți și-evlavioși –

Ci pe acei ce-s păcătoși.”

Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post

14Odată, mers-au, la Iisus,

Elevii lui Ioan, și-au spus:

„Și Fariseii, dar și noi,

Postim mereu. Însă, la voi,

Nimeni – nici ucenicii Tăi.”

15Iisus a zis, despre ai Săi:

„Se pot nuntașii văieta,

Cât mirele, cu ei, va sta?

Veni-vor, însă, zilele,

Când fi-va luat mirele

Și-atuncea, vor posti și ei.

16Un petic nou, la haină-l iei

Și-l coși, când haina este nouă –

Altfel, le pierzi pe amândouă:

Căci dacă haina-i veche, are

Ca să se rupă și mai tare.

17Vinul cel nou – știe oricine –

Că în burdufuri noi se ține.

Burduful vechi, ușor plesnește,

Iar vinul nou se risipește.”

Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei

18Pe când Iisus rostea aceste

Cuvinte, a primit o veste,

Trimisă printr-un mesager,

De un fruntaș: „Iată ce-Ți cer –

Mai adineauri, am primit

Știrea, că fiica mi-a murit –

Să-Ți pui Tu, mâna, peste ea,

Și-atunci, copila va-nvia!”

19Iisus și-ai Lui, s-au ridicat –

Spre-a lui Iair casă-au plecat.

20Dar o femeie a ieșit

În drumul lor, și-a îndrăznit –

După ce greu s-a strecurat

Până când s-a apropiat –

Ca mâna să își fi întins

Și haina Lui s-o fi atins.

21De doisprezece ani, avea

O scurgere de sânge. Ea

Crezuse că de-I va atinge,

Doar haina, boala-i se va stinge.

22Iisus S-a-ntors, căci a simțit-o

Cum L-a atins. Când a zărit-o,

„Fiică-ndrăznește!” – a rostit –

„Credința te-a tămăduit!”

23Când au ajuns la casa lui –

Adică a fruntașului –

Iisus văzu o mare gloată,

În curtea casei, adunată.

24El i-a îndepărtat grăbit,

Spunând: „Fetița n-a murit,

Ci doarme doar.” Dar ei râdeau

Și în batjocură-L luau.

25Iisus i-a scos pe toți afară.

Când S-a întors în casă iară,

De mână, fata, a luat

Și, astfel, ea a înviat,

26Iar vestea, despre înviere,

S-a-ntins, în grabă, cu putere.

Vindecarea a doi orbi

27Când de acolo a plecat,

Doi orbi, în urmă-I, au strigat:

„Ai milă, Fiu al Domnului!”

28S-au așezat în fața Lui,

Iar El a spus: „Credeți că Eu

Vă pot da ajutorul Meu?”

„Credem! Tu ești salvarea noastră!”

29„Fie după credința voastră!”

30Atunci, ochii li s-au deschis,

Iar El le-a poruncit și-a zis:

„Să nu mai spuneți nimănui!”

31Ei au uitat de sfatul Lui

Și-afară, de cum au ieșit,

În tot ținutu-au povestit,

Ceea ce li s-a întâmplat,

Și cum Iisus i-a vindecat.

Vindecarea unui mut îndrăcit

32Orbii abia L-au părăsit,

Când I-au adus un îndrăcit.

Omul acela, mut fusese,

33Dar după ce Iisus scosese

Dracul, din el, omu-a vorbit.

Lumea, care l-a auzit,

S-a minunat privind la el

Și-a zis: „Nicicând, în Israel,

Așa ceva, n-am pomenit!”

34Doar Fariseii au cârtit,

Spunând că scosul dracilor,

Se face doar prin domnul lor.

Lui Iisus îi este milă de gloate

35Cetăți și sate, străbătea

Iisus. Pe unde El trecea,

Putea fi auzit vorbind

Și lumii propovăduind,

Clar, Evanghelia cerului.

A vindecat, în drumul Lui,

Mereu, oricare neputință,

Totul fiindu-I cu putință.

36Când a văzut, gloatele toate,

În jurul Său stând adunate,

I S-a făcut milă de ele,

Căci în acele vremuri grele,

Erau ca turma risipită

Ce de păstori a fost lipsită.

37„Mare e secerișul, iar

Puțini sunt lucrătorii dar.

38Să vă rugați voi, Domnului,

Să dea, la secerișul Lui,

Secerători” – așa le-a spus,

Discipolilor Săi, Iisus.