Luca 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Văduva săracă

1Chiar lângă visterie, sta

Iisus, cu-ai Săi, și se uita

La cei bogați, care veneau

Și, daruri, în ea, aruncau.

2O văduvă veni și ea

Și tot puținul ce-l avea,

Doi bani – întreaga-i avuție –

Îi aruncă, în visterie.

3Văzând-o ce-a făcut, Iisus,

Discipolilor Săi, le-a spus:

„Iată, vă spun adevărat,

Că astă văduvă a dat,

Mai mult, decât au dat toți cei

Care-au venit ‘naintea ei;

4Căci ei, doar din prisos, au dat,

În timp ce ea a aruncat,

Tot ce avea, în visterie –

Deși se zbate-n sărăcie –

Iar banul pe care-l avea,

Ca să trăiască-i trebuia.”

Nimicirea Ierusalimului și venirea Fiului omului

5Unii, din cei ce se aflau

Acolo – de Templu – vorbeau,

Cât de frumos e-mpodobit,

Cu pietre, și cum a primit

Daruri. Când auzi Iisus,

Vorbele lor, S-a-ntors și-a spus:

6„Curând, o vreme o să vie,

În care nu o să rămâie

Piatră pe piatră, așezată

Aici, fără a fi surpată.”

7Atunci, mulți – ce L-au ascultat –

Nedumeriți, au întrebat:

„Când, oare, au să se-mplinească

Toate? Ce semn o să vestească,

Ceea ce Tu, acum, ne-ai spus?”

8„Luați seama!” – zise Iisus –

„Să nu vă pomeniți, cumva,

Că vă înșeală cineva!

Mulți vor veni-n Numele Meu,

Spunându-vă: „Hristos sunt Eu!”

„Timpu-i aproape!” Nu-i credeți,

Iar după ei, să nu mergeți!

9Când, de războaie, vești, găsiți,

Când, de răscoale, auziți,

Nu vă speriați, căci împlinite

Vor trebui cele-auzite.

Dar orice se va fi-ntâmplat,

Sfârșitul nu va fi îndat’.

10Un neam va fi împotriva

Altui, și ridicase-va –

Să lupte – o împărăție,

În contra altei. Au să fie

11Cutremure, pe-alocurea.

Va bântui și foametea,

Iar arătări îngrozitoare

Împrăștia-vor spaimă mare.

Mari semne-n ceruri au să fie,

12Dar, mai ‘nainte ca să vie

Timpul când o să se-mplinească

Ce-am spus, o să vă prigonească

Toți oamenii. Duși veți fi voi,

În sinagogi, iar – mai apoi –

În temniță-ți fi aruncați;

Pe urmă, veți fi-nfățișați

‘Naintea dregătorilor,

Precum și-a împăraților,

Fără ca să aveți vreo vină,

Ci numai din a Mea pricină.

13Pe voi, acestea au să vie,

Ca să slujiți de mărturie.

14Un lucru, țineți bine minte:

Nu vă gândiți, mai dinainte,

La ce răspunsuri o să dați,

15Pentru că o să căpătați

O gură și-o înțelepciune,

În contra căror, a se pune,

Dușmanii voști’ nu vor putea.

16Nu vă mirați, când veți vedea

Că-n mâna lor, o să fiți dați,

De rude, de părinți, de frați

Și de prieteni. Mai apoi,

Uciși vor fi mulți dintre voi.

17Doar din a Numelui Meu vină,

Urâți veți fi, făr’ vreo pricină.

18Dar nici un fir de păr, măcar,

N-aveți a pierde. Așadar,

19Dacă răbdare arătați,

Voi, sufletul, vi-l câștigați.”

Îndemn la veghere

20„Vouă vă spun: atuncea când,

Oști, veți vedea, înconjurând

Ierusalimul, s-aveți știre,

Că a venit a lui pieire.

21Când o să vină vremea ‘ceea,

Să fugă-n munți cei din Iudeea;

Cei ce-n Ierusalim fi-vor,

Să fugă! Cei, ce pe ogor,

Vor fi, să nu mai intre-n el,

22Căci fi-vor zile de măcel,

De răzbunare, iar ce-i scris –

Ceea ce prin Scripturi s-a zis –

Se va-mplini atunci. De toate

23Femeile însărcinate,

Vai, o să fie! Vai, de-acele

Care-alăptează! Vai, de ele!

Atunci, va fi o strâmtorare,

Încât, asemeni ei – de mare –

N-a fost nicicând. Mare mânie,

Peste-acest neam, are să vie.

24Din ‘ăst norod, mulți dintre ei,

Sub ascuțișul sabiei,

Cădea-vor; mulți vor fi luați

Ca robi și-apoi, împrăștiați

În neamurile câte sânt

Aflate pe acest pământ;

Cât de Ierusalim? Călcat

Va fi de neamuri, ne-ncetat,

Până când fi-va împlinită

Vremea, pentru străini, menită.

25Mari semne-n lună și în soare

Și-n stele fi-vor. Strâmtoare,

Jos, pe pământ, are să fie,

Iar neamurile n-au să știe

Ce să mai facă, ascultând

Mare și valuri, crunt urlând.

26Mulți oameni își vor da suflarea,

De groază, stând în așteptarea

Acelor lucruri ce-au să vie,

Peste pământ, căci au să fie –

După toate cele-ntâmplate –

A cerului puteri, mișcate.

27Atunci, are să se-mplinească

Timpul, și are să-L zărească

Lumea, pe Fiul omului,

Venind pe norii cerului,

Încununat de slava-I mare

Și de puterea ce o are.

28Când, ce v-am făcut cunoscut,

Vedea-veți că a început

A se-mplini, vă ridicați,

Sus, capetele! Vă uitați

Spre cer, căci, în curând, cu Mine,

A voatră izbăvire vine!”

29Apoi, o pildă le-a mai spus,

Discipolilor Săi, Iisus:

„Priviți smochinul, și-nvățați,

Iar de la pomi, pildă luați!

30Văzându-i că au înverzit,

Veți ști cu toții, negreșit,

Că vara s-a apropiat.

31La fel, când se vor fi-ntâmplat

Toate câte vi le-am spus Eu,

Să știți că, a lui Dumnezeu

Împărăție-atunci, sosește,

Că lângă voi, ea se găsește.

32Adevărat vă spun Eu: iacă,

Neamul acesta n-o să treacă,

Până când tot ce v-am vestit,

Nu va să fie împlinit!

33Va trece cerul și pământul,

Dar nu va trece-n veci cuvântul

Care a fost rostit de Mine! –

Al Meu cuvânt, veșnic, rămâne!

34La voi înșivă să vegheați

Și, ne-ncetat, seama luați,

Să țineți inimile treze,

Să nu vi se îngreuneze

De mult prea multă îmbuibare,

De băutură și mâncare,

De grijile vieții aceste,

Ca nu cumva, fără de veste,

Să vină acea zi apoi,

Să năvălească peste voi.

35Când timpul se va împlini,

Ziua aceea va veni,

Prinzând fața pământului

Și pe locuitorii lui,

Precum un laț. De-aceea, Eu

36Vă-ndemn ca să vegheați mereu!

Rugați-vă să căpătați

Putere, ca să fiți scăpați

De toate lucrurile care

Au să se-ntâmple, și-n picioare –

Când vine Fiul omului –

Să stați apoi, în fața Lui!”

37În fiecare zi, ședea

Iisus, în Templu, și dădea

Învățătură, gloatelor.

În Muntele Măslinilor,

Apoi, spre seară, se ducea,

Și-acolo, noaptea-Și petrecea.

38Din munte, se-ntorcea în zori,

Când, foarte mulți ascultători

Veneau, la ușa Templului,

Ca să asculte, vorba Lui.