Eclesiastul 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1M-am îndemnat la căutarea

Și-apoi, atent, la cercetarea

Tuturor câte s-au făcut

Pe lume. Astfel, am văzut

Că omul cel neprihănit,

Cu faptele ce-a săvârșit,

Se află-n mâna Domnului;

Iar soarta înțeleptului,

Cu tot ce face pe pământ,

În mâna Lui, de-asemeni, sânt,

Precum și dragostea-i aflată

Și ura cea înverșunată.

Ce-n viitor are să fie,

‘Nainte, bietul om nu știe.

Nici înțeleptul, cu-a lui minte,

Nu știe ce-i e pus ‘nainte.

2Deopotrivă-n viața lor,

Toate se-ntâmplă, tuturor:

Omul care-i neprihănit

Aceeași soartă-a-mpărtășit

Ca și cel rău; cel bun, și el,

Ca păcătosul; tot la fel,

Cel ce se jură și cel care,

Teamă de jurământ nu are;

Omul cu sufletul curat,

Asemeni celui necurat;

Cel care jertfe pregătește,

Ca omul care nu jertfește.

3Din toate câte am văzut,

Sub soare, eu, că s-au făcut,

Iată ce am aflat, anume,

Că este cel mai rău, pe lume:

Toți – buni sau răi – orice-au făcut,

Aceiași soartă au avut.

De-aceea, inimile toate

Pline-s, mereu, de răutate

Și e atâta nebunie

În om. Iată că el nu știe

Ce va mai fi când, la cei morți,

Va trece, prin a morții porți.

4Pe cine, moartea îl scutește?!

Cel viu, mereu, nădăjduiește.

Un câine viu mai prețuit

E, decât leul ce-a murit.

5Cei vii, își știu sfârșitul sorții:

Știu că muri-vor, însă morții

Nu știu nimic și nu li-e dată

Apoi, nimic – nici o răsplată –

Căci după ce-au fost îngropați,

De toată lumea sunt uitați,

Iar viața înainte merge;

Chiar pomenirea li se șterge.

6Iubirea, ura, pizma lor

Pierit-au. Ei nicicând nu vor

Mai avea parte cu cel care

E viu, de ce este sub soare.

7Du-te de pâinea ți-o mănâncă,

Cu veselie, până încă

Mai ești în viață. Bucuros,

Bea-ți apoi vinul. Fii voios

Pășind pe-al vieții tale drum,

Că-n ceea ce faci tu acum,

De mult găsit-a Dumnezeu

Plăcere. Dar să ai, mereu,

8Hainele albe. Untdelemn,

Să ai pe cap – eu te îndemn.

9Gustă din plin viața aceasta

Și-alăturea să-ți ai nevasta.

În zilele ei trecătoare,

În care te trudești sub soare,

I-ați partea care ți s-a dat,

Pentru tot ceea ce-ai lucrat.

10Tot ce a ta mână găsește,

Să facă; însă, voinicește,

Cu forță și cu sârguință,

Căci în a morții locuință

Unde vei merge la culcare,

Nu va mai fi nici o lucrare

Și n-ai, mâna, pe ce mai pune.

Acolo, nu-i înțelepciune;

Nu se mai află vreo știință

Și nici un fel de chibzuință.

11Am mai văzut apoi, sub soare,

Că nu cei iuți sunt acei care

Vor alerga; o bătălie

N-o iau cei care, vitejie

În luptă, au să dovedească,

Iar pâinea n-au s-o dobândească

Cei înțelepți; asemenea,

Cei pricepuți nu vor avea

Averi și bogății, vreodată;

Cei învățați nu au să poată

Să capete bunăvoință,

Ajutați doar de-a lor știință.

Deci iată, toate câte sânt

De om făcute pe pământ,

Nu țin de truda lui sub soare,

Ci doar de vremi și-mprejurare.

12Căci omul, ceasul, nu îl știe,

Năpasta când are să vie

Să îl lovească, fără veste,

Ci el sărmanul la fel este

Ca păsările în laț prinse,

Ca pești-n mrejele întinse

Căzuți numai din întâmplare.

13Am mai văzut un lucru mare,

Pe care, îndrăznesc a spune,

Că l-am numit înțelepciune.

14Era o cetățuie mică,

Ce nu părea de loc voinică.

Puțini erau oamenii cei

Ce-o locuiau. Asupra ei,

Veni un mare împărat,

Puternic, care-a-nconjurat

Cetatea și a construit

15Întărituri. Dar s-a găsit

Un om sărac, printre acei

Care-ntre zidurile ei

Au locuit. Săracului,

Înțelepciunea minții lui

Îi era singura avere.

Astfel, doar cu a ei putere,

Cetatea a eliberat,

Deși nimeni nu l-a luat

În seamă, căci sărac a fost.

Cine să-l vadă? N-avea rost,

Măcar că era înțelept.

16Atunci mi-am zis: „Să fii deștept,

Mai bine-i, căci se dovedește

Că-nțelepciunea prețuiește

Mai mult decât tăria chiar.”

Totuși, văzut-am că ăst dar

Disprețuit e de bogat,

Dacă săracului i-e dat

Și astfel, nimeni nu ascultă

Înțelepciunea sa cea multă.

17Ale-nțeleptului cuvinte

Sunt, pentru inimă și minte –

În liniște de-s ascultate –

Mai mult ca strigătele toate,

Ale celui care răcnește

Și-ntre nebuni împărățește.

18Decât o armă de război,

Înțelepciunea, să știți voi

Că, mult mai mult se prețuiește.

Însă mult bine nimicește

Un singur păcătos. Deci stați

Mereu atenți și privegheați!