1 Cronici 17 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

David vrea să zidească Templul

1După ce David și-a zidit

Casa și-n ea a locuit,

Împins de-un gând, el l-a chemat,

La sine, pe Natan, de-ndat’ –

Care era supusul lui

Și un proroc al Domnului –

Zicându-i astfel: „Mă gândesc

Că astăzi, când eu locuiesc

Într-o clădire minunată,

Chivotul Domnului stă – iată –

Tot într-un cort, și nu e bine.”

2„Domnul este mereu cu tine” –

A spus Natan – „poți să lucrezi

Exact așa după cum crezi.”

3Cuvântul Domnului s-a dus –

În miez de noapte – și a spus,

Către Natan: „Să te pornești

La David, ca să îi vorbești.

4Iată ce-i spui, robului Meu:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„Nu ești tu cel ce izbutești,

O casă, Mie, să-Mi zidești.”

5Dar află că Eu – negreșit –

În casă, nu am locuit

Din ziua-n care l-am luat

Pe Israel și l-am scăpat

Din al Egiptului ținut.

Eu, nici o casă, n-am avut,

Ci într-un cort am locuit

Atunci când am călătorit.

6Prin orice loc umblat-am Eu –

Călăuzind poporul Meu –

Pe vreun judecător, la voi,

Crezi că l-am întrebat apoi,

„De ce – din cedru – nu-ncercați,

O casă, să Îmi ridicați,

În care-apoi să dobândesc

Putința ca să locuiesc?”

7Spune-i lui David, robul Meu:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„De la pășune te-am luat

Și din păstor, te-am ridicat

Mai mare, peste-al Meu popor.

8Pe tine-n fața tuturor,

Neîncetat, te-am însoțit.

Vrăjmașii ți i-am risipit,

Iar numele ți-am înălțat,

Voind să fie așezat

În rândul tuturor cei cari,

Peste pământ, au fost mai mari.

9Un loc anume, am dat Eu,

Pentru întreg poporul Meu.

În locu-acela l-am sădit,

Căci Eu – acolo – am dorit,

Netulburat, ca să trăiască

Și nimeni să nu-l necăjească,

Așa cum, țineți bine minte,

Că se-ntâmpla, mai înainte,

10Atuncea când peste popor

Era câte-un judecător.

Pe-ai tăi vrăjmași, Eu i-am smerit

Și tihnă-apoi ți-am dăruit.

Domnul, acuma, îți vestește

Cum că o casă îți zidește.

11Când zilele ce-s hărăzite –

A fi de tine viețuite –

Se împlinesc, vei fi luat

Și lângă-ai tăi părinți, culcat.

Eu am să-ți dau un copilaș,

Să întăresc prin ăst urmaș,

Împărăția-n Israel.

12O casă, o să-nalțe el,

Numelui Meu. Eu – pe vecie –

Scaunul său pentru domnie,

Am să îl întăresc, căci iată:

13El Îmi e fiu și îi sunt Tată.

Cât la domnie, el va sta,

Nicicând, nu se va depărta,

De sine, bunătatea-Mi mare,

Cum s-a-ntâmplat cu-acela care,

Peste Israel, împărat,

‘Nainte-ți, fost-a așezat.

14În felu-acesta, va avea,

Mereu, un loc, în casa Mea,

Iar al său scaun de domnie,

În veci, puternic, o să fie.”

Rugăciunea lui David

15Natan, la David, a venit

Și-n amănunt i-a povestit

Vedenia ce o avuse

Și vorbele, de Domnul, spuse.

16David, atunci, a alergat

La Dumnezeu și L-a-ntrebat:

„O Doamne, Dumnezeul meu,

Dar cine, oare, pot fi eu?

Ce-nsemnătate poate-avea,

O casă, cum este a mea,

Încât pe mine m-ai făcut

Ca să ajung unde ai vrut –

În locu-n care-acuma sânt –

Printre cei mari, de pe pământ?

17Și încă lucru-acest, văd bine

Că prea puțin e, pentru Tine!

Așa după cum îmi vorbești,

Și-n viitor Tu te gândești

La casa mea. Ești înălțat,

Dar totuși, Doamne, Te-ai uitat,

Acum, la mine, care sânt

Un muritor, de pe pământ!

18O Doamne, Dumnezeul meu,

Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu?

Pe robul Tău, îl știi prea bine,

Pentru că mă cunoști, pe mine!

19Pentru al Tău rob, ai făcut

Toate pe câte le-am văzut;

După cuvântul Tău cel sfânt –

Și după inima Ta – sânt

Aceste lucruri, împlinite

Și lui, acum, descoperite!

20Ce mare ești Tu, Domn al meu!

Nu este un alt Dumnezeu

Care să fie ca și Tine.

Am înțeles aceasta, bine,

Când auzit-am și-am văzut

Toate pe câte le-ai făcut.

21E, pe pământ, vreun neam la fel

Cum e poporul Israel,

Care a fost răscumpărat

De Dumnezeu, când l-a luat

Să-l facă-a fi popor al Lui?

Astfel, Numele Domnului,

De toți ajuns-a cunoscut,

Prin semnele ce le-a făcut,

Atunci când Și-a răscumpărat

Poporul, care s-a aflat

În al Egiptului ținut

Și când El, liber, l-a făcut

Și-a izgonit din fața lui,

Popoarele pământului.

22Pentru vecie – negreșit –

Pe Israel l-ai întărit,

Și Dumnezeu – precum ai vrut –

Pentru popor, Tu Te-ai făcut.

23Acuma Doamne, fă să-Ți fie

Rămas cuvântul, pe vecie!

Cuvântul care l-ai rostit

Față de-al Tău rob, împlinit

Mereu să fie! Să veghezi,

Ca după el doar, să lucrezi!

24Numele Tău slăvit să fie,

În tot pământul, pe vecie!

Să spună orișice popor:

„Iată, Domnul oștirilor

E Dumnezeul Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are.”

Veghează Doamne, casa mea,

Ca înaintea Ta, să stea!

25Căci Tu – Doamne al oștilor

Și-al lui Israel domnitor –

Mie mi Te-ai descoperit

Și-n felu-acesta mi-ai vorbit:

„Neîncetat, Eu te veghez

Și-o casă îți întemeiez!”

De-aceea, eu am îndrăznit,

În fața Ta, să fi venit,

Să Îți aduc închinăciune

Și să-Ți fac astă rugăciune.

26Acuma Domne, Tu – mereu –

Ești singur Domn și Dumnezeu.

Iată că Tu Te-ai îndurat

Și al Tău har mi-ai arătat,

Căci prin ceea ce am văzut,

Mi l-ai făcut de cunoscut.

27Acuma Doamne, mă veghează

Și casa-mi binecuvintează,

Să dăinuiască pe vecie

Și întărită să îmi fie

În fața Ta, necontenit!

Tu Doamne, mie, mi-ai vorbit,

Iar casa mea în veci va sta,

Prin binecuvântarea Ta!”