Faptele apostolilor 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Prigonirea creștinilor

1Saul, cu cei ce-avură-n plan

Ca să-l ucidă pe Ștefan,

Se învoise, negreșit.

Din ziua ‘ceea, s-a pornit

Prigoană, în Ierusalim,

Contra Bisericii. Găsim,

Astfel, pe credincioși, fugiți

Și, prin Iudeea, risipiți,

Precum și prin Samaria.

Prigoanei – care bântuia

Ierusalimu-n acel ceas –

Apostolii, doar, au rămas,

2Să-i facă față. Mai erau

Și-alți oameni, care se temeau,

De Dumnezeu. Ei l-au luat,

Pe Ștefan, și l-au îngropat

Cu jale și cu tânguire.

3Saul, cu împuternicire

De la cei mari, prăpăd făcea,

Printre creștini. El pătrundea,

În ale lor case, luând –

Cu sila – și întemnițând,

Atât bărbați, cât și femei.

4În acest timp, creștini-acei

Care, prin jur, s-au risipit,

Cuvântu-au propovăduit.

5Printre Samariteni, s-a dus

Filip, vorbind despre Iisus.

6Noroadele-au luat aminte,

Atunci, la ale lui cuvinte,

Pentru că ele au văzut,

Ce semne, Filip a făcut.

7Din îndrăciți, duhuri ieșeau,

Înspăimântate, și țipau;

Șchiopi și ologi nenorociți,

Au fost, atunci, tămăduiți,

8Iar acel timp a fost să fie

Un timp de mare bucurie,

Pentru cetate. Locuia,

9Acolo, în Samaria,

Un om cari, Simon, s-a numit.

Întreg norodul a uimit,

Cu vrăjile ce le făcea.

Om însemnat, el se credea,

10Pentru că toți, cu mic cu mare,

Îl ascultau, dându-i crezare

Și-l lăudau, zicând mereu:

„Aceasta-i a lui Dumnezeu

Putere, ce se cheamă „mare”,

Cum bine vede fiecare.”

11Și astfel, cu luare-aminte,

Norodul, ale lui cuvinte,

Le asculta, fiind uimit,

De câte vrăji, a săvârșit.

12Însă, când Filip a intrat,

La ei și când a cuvântat,

De Evanghelia Domnului

Și despre cea a Numelui

Cel Sfânt al lui Hristos Iisus,

Samaritenii, toți, s-au dus

La el, și fost-au botezați,

Atât femei, cât și bărbați.

13Când aste lucruri a văzut,

Chiar Simon însuși a crezut,

Iar după ce-a fost botezat,

Mereu, pe Filip, l-a urmat,

Uimit de cele petrecute,

De semnele ce-au fost făcute.

Petru și Ioan în Samaria

14Apostolii, care – cum știm –

Rămaseră-n Ierusalim,

Când veștile le-au auzit –

Cum că-n Samaria, primit

Este al Domnului Cuvânt –

Găsiră că potriviți sânt,

Să meargă, în acel ținut,

Ioan și Petru. Au făcut,

15Întocmai, cum au cugetat;

Cei doi au mers și s-au rugat,

Pe al Samariei pământ,

Ca să primească Duhul Sfânt

16Toți cei care l-au ascultat,

Pe Filip, și au căpătat

Botezul – precum el le-a spus –

În Sfântul Nume-al lui Iisus –

Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.

17Ioan și Petru s-au rugat,

Punând mâinile peste ei,

Duh Sfânt primind oameni-acei.

18Când a văzut că tuturor,

Doar prin punerea mâinilor

Apostolilor, le e dat

Duhul Cel Sfânt, a alergat

Simon, la ei, și le-a adus

Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:

19„Iată ce vreau eu, a vă cere:

Să-mi dăruiți astă putere,

Să pot, când mâinile-mi așez

Pe cineva, să-l înzestrez

Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit

20La el și, aspru, i-a vorbit:

„Ce mârșav gând, ție îți vine?!

Să piară banii tăi, cu tine,

Pentru că astfel tu gândești,

Că poți, cu bani, să dobândești

Darul lui Dumnezeu! Dar vai!

21Nici parte și nici sorți nu ai,

În toate-aceste trebi, vreodată,

Căci inima nu ți-e curată,

În fața Domnului. Îți spun

22Care e lucrul cel mai bun,

Ce poți ca să-l înfăptuiești:

Degrabă, să te pocăiești

Și să te rogi, lui Dumnezeu,

Să-ți ierte-acum păcatul greu,

Să-ți ierte gândul necurat! –

De-i cu putință de iertat.

23Căci bine văd, că ești umplut,

De fiere-amară și, ținut –

De făr’delegi – înlănțuit.”

24În urmă, Simon a vorbit:

„Eu cred că este mult mai bine

Să vă rugați voi, pentru mine,

Lui Dumnezeu, ca nu cumva

Să mi se-ntâmple-apoi, ceva,

Din cele ce mi-ați pomenit.”

25Sfârșind de propovăduit

Cuvântul Domnului, cei doi

Apostoli, s-au întors, apoi,

Către Ierusalim, vestind

Iar Evanghelia, și vorbind,

Mereu, Samaritenilor

În satele din drumul lor.

Filip și famenul Etiopian

26În zbor, un înger a venit,

La Filip și i-a poruncit:

„De drum, acum, te pregătește

Și-apoi, spre miazăzi, pornește!

Către Ierusalim te duci,

Și calea ‘ceea s-o apuci,

De către Gaza. Acel drum,

Să știi, că e pustiu, acum.”

27Filip, pe dată, s-a sculat –

Cum i s-a spus – și a plecat.

Pe drum, un famen, a găsit –

Un Etiopian – venit

De la Ierusalim, căci el

Fusese în orașu-acel,

Să se închine, precum cere

Al său crez. El avea putere,

La-mpărăteasa ce domnea,

Atunci, în Etiopia,

Care, Candace, s-a numit.

28Șezând în car, el a citit

A lui Isaia prorocie.

29Atunci, s-a potrivit să fie

Filip, în urma lui, pe drum.

Duhul îi zise: „Fugi, acum,

30Să îl ajungi!” El a fugit

Și imediat l-a auzit

Pe famenul ce-n car ședea,

Că, pe Isaia, îl citea.

Filip i-a zis: „Te-ai dumirit?

Oare, din ceea ce-ai citit,

Ceva, ceva, ai priceput?”

31„Dar cum crezi că aș fi putut

Să înțeleg așa ceva,

Când nu mă-ndrumă cineva?”

Apoi, pe Filip, l-a rugat

Să urce-n car. El s-a urcat,

32Iar textul ce s-a potrivit

Că din Scripturi a fost citit,

Spunea așa: „El a fost dus

Și la tăiere-a fost adus,

Asemeni unei oi; un miel,

Fără de glas, fusese El,

În fața celui care tunde.

N-a deschis gura a răspunde,

33Iar în smerenia-I arătată

Și judecata-I fu luată.

Dar cine o să fie-n stare,

Ca să îi zugrăvească, oare,

Pe cei din timpul Lui? Căci iată

Cum viața Sa a fost luată,

De pe pământ.” Famenu-a zis:

34„Dar, despre cine o fi scris,

Prorocu-n astă prorocie?

Despre el oare, sau să fie

35Un altul?” Filip a luat

Cuvântul și i-a explicat

Acea Scriptură. A pornit

Din acel text și i-a vestit,

Îndată, pe Hristos Iisus.

36Apă găsind, Famenu-a spus:

„Cum pot fi oare-mpiedicat,

A fi, acuma, botezat,

Când iată, apă, am găsit?”

37Atuncea, Filip i-a vorbit:

„Din toată inima, de crezi,

Sigur că poți, să te botezi.”

38Opriră carul, iar apoi,

Intrară-n apă amândoi

Și famenul fu botezat.

39Filip a fost, apoi, luat

De Duhul, și a dispărut,

Iar acel famen și-a văzut,

Cu bucurie, de-al său drum.

40Filip ajuns era, de-acum,

Pe la Azot. Apoi, s-a dus

Către Cezaria, și-a spus,

În a sa cale, tuturor

Noroadelor cetăților,

Despre Hristos, necontenit,

Și, Evanghelia, a vestit.