Faptele apostolilor 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel la Corint

1În urmă, Pavel a plecat,

De la Atena, și-a intrat

Până-n Corint, unde-a găsit

2Pe un Iudeu, cari s-a numit

Acuila. Omul se trăgea

Din Pont; nevasta-i se numea

Priscila. Ei au părăsit

Italia și au venit

În acel loc, când au plecat

Iudeii care s-au aflat

La Roma, căci a poruncit

Claudiu, ca toți – negreșit –

Să plece. La acești iudei,

Pavel veni. Pentru că ei,

3Acelaș’ meșteșug, aveau,

Ca Pavel – corturi făureau –

Acesta a rămas la ei.

4Pavel vorbea, pentru Iudei,

Și pentru Greci, neîncetat,

În sinagogă, la Sabat.

5Când Timotei însă-a sosit

Din Macedonia-nsoțit

De Sila, Pavel s-a dedat

Vestirii doar, și-a arătat

Iudeilor, clar, deslușit,

Cum că Iisus Cel răstignit

Este Hristos. Dar ei râdeau

6Și în batjocură-l luau.

Pavel, atunci, și-a scuturat

Haina, de praf, și-a cuvântat:

„Al vostru sânge o să cadă,

Pe capul vostru. Să se vadă

Că sunt curat! De-acum, mereu,

La Neamuri, mă voi duce eu.”

7Când, de acolo, a plecat,

La Iust, în casă, a intrat.

Omul acela se temea,

De Dumnezeu; el locuia

Chiar lângă sinagogă. Dar,

8N-a vorbit Pavel, în zadar,

Căci Crisp și toată casa lui

Primi Cuvântul Domnului.

În sinagogă, el avea,

Un loc fruntaș. De-asemenea,

Mulți Corinteni l-au ascultat,

Pe Pavel, și s-au botezat,

Pentru că-n Domnul, au crezut.

9Noaptea, când Pavel a avut

O viziune, i-a vorbit

Domnul, zicând: „Necontenit,

Vorbește dar! Și să nu taci,

Ci fă ce trebuie să faci.

10Să nu te temi, pentru că Eu,

Cu tine, am să fiu mereu

Și nimeni, rău, nu îți va face.

Vorbește dar, și fii pe pace,

Căci mult norod am, în cetate.”

11Pavel, un an și jumătate,

În locu-acela, a mai stat.

Pe Corinteni, i-a învățat,

În tot timpul șederii lui,

Despre Cuvântul Domnului.

Răscoala Iudeilor

12Când, în Ahaia, Galion

Ocârmuia, la unison,

Iudeii, toți, s-au răsculat;

Pe Pavel, ei l-au înhățat

Și l-au târât apoi, pe dată,

La scaunul de judecată,

13Plângându-se-mpotriva lui,

În fața dregătorului:

„Omul, pe care l-am adus,

Ațâță lumea, căci i-a pus,

Pe oameni, ca să se închine,

Lui Dumnezeu. Dar nu e bine

Așa cum el i-a îndemnat,

Căci felu-acesta de-nvățat

E împotriva Legii noastre.

Vrem sfatul înălțimii voastre!”

14Să-nceapă vorba, ar fi vrut

Pavel, atunci, dar n-a putut,

Căci Galion a cuvântat:

„Iudei, eu v-aș fi ascultat,

Cu cuviință, de cumva,

Ar fi fost vorba de ceva

Blestemăție, sau – știu eu? –

Vreo faptă rea, sau lucru greu.

15Dar dacă ne-nțelegeri sânt

În ce privește vreun cuvânt

Sau nume, din a voastră Lege,

Nu-i treaba mea a le-nțelege.

Peste acestea, nu-ncercați

Judecător, să mă luați!”

16Apoi, i-a alungat îndată,

Din sala pentru judecată.

17Iudeii s-au înfuriat

Și, la bătaie, l-au luat,

Atuncea, pe Sosten, cel care,

În sinagogă, e mai mare.

Dar Galion, nepăsător,

Privea, la tămbălăul lor.

Pavel la Ierusalim și Antiohia

18Pavel, la Corinteni, a stat

Un timp destul de-ndelungat.

În urmă, el i-a părăsit,

Pe frații săi și a pornit,

Cu o corabie, la drum –

Spre Siria – având acum,

Însoțitori, pe Acuila

Și-a lui soție, Priscila.

Pavel, în Chencrea, când ajunse,

Întâi și-ntâi, capul își tunse,

Căci avusese de-mplinit

O juruință. Au sosit

19Și la Efes. El i-a lăsat,

Pe-nsoțitori, și a intrat,

În sinagogă, la Iudei,

20Cari l-au rugat să stea, la ei,

Mai mult timp. Însă, el n-a stat,

Ci, ziua bună, și-a luat,

21Și-a zis: „Eu sunt grăbit să plec,

Căci trebuie să îmi petrec

Această sărbătoare mare –

Deci sărbătoarea viitoare –

Cu frații, la Ierusalim.

Dar sper să ne reîntâlnim,

Dacă vrea Domnul, căci apoi,

Mă voi întoarce iar, la voi.”

Sfârșit-a ce-a avut de spus,

22Și, cu corabia, s-a dus

Către Cezaria, grăbind

Înspre Ierusalim. Sosind,

Bisericii, el i-a urat

De bine și-a pornit îndat’ –

Cu mare zor, căci se grăbea –

S-ajungă-n Antiohia.

A treia călătorie – Apolo

23În Antiohia, a stat

Puțină vreme, și-a luat,

Apoi, din nou, la străbătut,

Tot al Galatiei ținut,

Precum și-al Frigiei, oprind

Din loc în loc și întărind

Pe ucenicii de acolo.

24Tocmai atunci, veni Apolo,

La Efeseni. El se trăgea,

De neam, din Alexandria.

Cu al vorbirii dar, dotat

Fusese el, și învățat

Și tare fiind în Scripturi,

25Dădea mereu învățături,

La oamenii din jurul lui,

Asupra Căii Domnului.

Un duh foarte-nfocat avea

Și-amănunțit el le vorbea,

La toți, despre Iisus, măcar

Că el – de fapt – n-avea habar

Decât de-al lui Ioan botez.

26Vorbea deci, după al său crez,

În sinagogă, cu-ndrăzneală

Și-ncredere, fără sfială.

El, auzit fu, de Acuila

Și de soția sa, Priscila;

Cei doi, îndată, l-au luat

La ei și-apoi i-au arătat,

Mai bine, Calea Domnului.

27Când au văzut dorința lui,

Ca în Ahaia, imediat,

Să plece, l-au îmbărbătat

Frații, fiind pe placul lor,

Și-ndată, ucenicilor,

Le-au scris ca să-l primească bine,

Pe-acela care, la ei, vine.

Când a ajuns, a ajutat,

Prin harul care i-a fost dat,

De Dumnezeu, pe toți acei

Care-au crezut, căci pe Iudei,

28El cu putere-i înfrunta,

În fața lumii, și-arăta,

Din ceea ce-n Scripturi s-a spus,

Cum că Hristosul e Iisus.