Numeri 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Balac trimite după Balaam

1Israel, iarăși, a pornit

La drum și-apoi a poposit

În a Moabului câmpie

Cari dincolo-i – precum se știe –

De apele Iordanului,

În fața Ierihonului.

2Balac e cel ce a văzut

Tot ce Israel a făcut

Atuncea, Amoriților –

Balac e fiul lui Țipor.

3Asemeni lui, s-a îngrozit

Chiar și Moab, când a zărit

Câți oameni are Israel.

4Îngrijorat atuncea, el

A zis bătrânilor pe care

Țara lui Madian îi are:

„Astă mulțime înghițește

Tot ce în juru-i se găsește,

La fel precum și boul știe

Să pască iarba, din câmpie.”

Balac era înscăunat,

Peste Moab, ca împărat.

5El, la Balaam al lui Beor,

Care atunci sta la Petor –

Chiar lângă Râul Eufrat –

A repezit soli, de îndat’.

Solii pe care i-a trimis,

Către Balaam astfel au zis:

„Din țara Egiptenilor,

Acum, ieșit-a un popor

Și-n fața mea s-a așezat.

6Vino, te rog, ne-ntârziat,

Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,

Căci e mai tare decât mine

Și poate astfel, reușesc

Să-i bat și-apoi să-i izgonesc

Din țara mea. Știu cum lucrezi:

Pe cine binecuvintezi,

Acela-i binecuvântat;

De-l blestemi, este blestemat.”

7Bătrânii Madianului,

Precum și ai Moabului,

Daruri – mulțime – au luat

Cu ei și-n urmă, au plecat,

În țara ghicitorului.

Când au ajuns în fața lui,

I-au spus ce i-a cerut Balac.

8„Bine. Să văd ce pot să fac” –

A zis Balaam. „Voi o să stați

Aici, la noapte, și-așteptați

Până în zori, răspunsul meu.

Să văd ce-mi spune Dumnezeu

Și-am să răspund abia apoi.

Rămâneți dar, la mine, voi.”

Atuncea, toți aceia cari,

Peste Moab, erau mai mari,

În casă, la Balaam, au stat.

După ce noaptea s-a lăsat,

9Către Balaam, Domnu-a vorbit:

„Cine sunt cei care-au venit,

La tine?”, iar el a răspuns:

10„Iată, la mine a ajuns

Solia lui Balac, cel care,

Drept tată, pe Țipor, îl are.

Acest Balac e-nscăunat,

Peste Moab, ca împărat.

11Solii pe care i-a trimis

La mine, au venit și-au zis:

„Din țara Egiptenilor,

Acum, ieșit-a un popor

Și-n fața mea s-a așezat.

Vino, te rog, ne-ntârziat,

Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,

Căci e mai tare, decât mine,

Și poate, astfel, reușesc

Să-l bat și-apoi să-l izgonesc.”

12Către Balaam, Domnu-a vorbit:

„Să nu te duci și, negreșit,

Nu fă pe placul solilor.

Să nu blestemi acel popor,

Căci este binecuvântat.”

13În zori de zi, când s-au sculat,

Balaam, cu solii, a vorbit:

„Mergeți doar voi! Eu sunt oprit,

De Domnul, să vă însoțesc.

Deci nu pot ca să împlinesc

Dorința lui Balac.” Apoi,

14Solii plecară înapoi –

Așa precum li s-a cerut –

Spre al Moabului ținut.

Îndată de cum au sosit,

Ei, lui Balac, i-au povestit

Ce s-a-ntâmplat: „Balaam nu vine –

Așa cum l-ai rugat – la tine.”

Măgărița lui Balaam vorbește

15Balac a mai trimis apoi,

Oameni de vază, înapoi,

Către Balaam. Solii s-au dus

16Și-n fața lui astfel au spus:

„Iată, Balac acela care

Drept tată pe Țipor îl are,

Așa vorbește: „Fă-mi un bine,

Și hai, te rog, până la mine!

Nu pune piedici, ci să vii,

17Căci multă cinste-ți dau, să știi!

Voi face tot ce-mi spui, apoi,

Numai să vii până la noi,

Să-l blestemi pe acest popor.”

18Balaam răspunse, solilor:

„Să-i spuneți, împăratului:

Să-mi dea Balac, chiar casa lui,

Cu-argint și aur încărcată,

Tot n-aș putea face, vreodată,

Un lucru – fie mic, sau mare –

Contra poruncilor pe care

Mi le-a dat Domnul, Dumnezeu.

19Dar iată care-i sfatul meu:

Eu cred că este foarte bine –

La noapte – ca să stați, la mine,

Căci vreau să văd ce-mi va mai spune

Domnul, când soarele apune.”

20Către Balaam, Domnu-a vorbit:

„Pentru că solii au venit,

Din nou, la tine, vreau acum,

Ca să pornești, cu ei, la drum.

Să nu-ndrăznești să faci nimic,

Afară doar, de ce-am să-ți zic.”

21Balaam, în zori, când s-a sculat,

Pe măgăriță, s-a urcat

Și-apoi, de soli, încercuit,

Către Moab, el a pornit.

22Când l-a văzut că a plecat,

Domnul, pe loc, S-a mâniat.

Un Înger a trimis, de sus,

Și-n calea lui Balaam L-a pus.

Pe măgărița lui ședea

Balaam, având alăturea,

Doi oameni, cari l-au însoțit.

23Când măgărița L-a zărit

Pe Îngerul venit de sus –

Cu sabia – în cale-i pus,

A stat pe loc, un scurt răstimp

Și-apoi, s-a abătut, pe câmp.

Balaam, atuncea, a lovit-o

Și către drum, a înghiontit-o.

24Îngerul Domnului s-a dus,

Apoi, și între vii S-a pus,

Pe o cărare șerpuită,

De două ziduri mărginită.

25Dar măgărița L-a văzut

Pe Înger, și s-a abătut

Spre zid, strivind de piatra lui,

Piciorul călărețului.

Balaam, atunci, iar a lovit-o

Și către drum, a înghiontit-o.

26Îngerul Domnului S-a dus,

Apoi, și într-un loc S-a pus,

Anume-ales, mai la strâmtoare,

Să nu poți face vreo mișcare,

Nici către dreapta drumului

Și nici spre partea stângă-a lui.

27Dar măgărița L-a zărit

Pe Înger, și s-a ghemuit,

Îndată, pe cărare, jos.

Balaam, atuncea, mânios –

Când, la pământ, el a văzut-o –

Luă un băț și a bătut-o.

28Dar măgăriței, i-a deschis

Dumnezeu, gura. Ea a zis,

Către Balaam: „Ce ți-am făcut,

Căci de trei ori tu m-ai bătut?”

29Balaam, îndată, i-a răspuns:

„Iată-mă dar, că am ajuns

Ca tu să îți bați joc de mine.

Îți spun că ar fi vai de tine

Dacă o sabie-aș avea,

Fiindcă-ndată, te-aș tăia

Și te-aș ucide, negreșit,

Pentru că m-ai batjocorit.”

30Dar măgărița l-a-ntrebat:

„Când oare, ți s-a întâmplat,

Să mă mai port astfel, cu tine,

De când mă călărești, pe mine?”

Balaam răspunse: „Niciodată.”

31Atunci, vederea i-a fost dată,

Căci Domnul, ochii, i-a deschis.

Speriat – trezit parcă din vis –

Balaam, în juru-i, a privit.

Abia atuncea, l-a zărit

Pe Înger, înainte-i stând,

Cu sabia amenințând.

De groază plin, s-a aruncat

Jos – la pământ – și s-a-nchinat,

Cu spaima-n oase-n fața Lui.

32Atunci, Îngerul Domnului

L-a întrebat: „Ce ai făcut?

Pentru ce oare, ți-ai bătut

Tu, măgărița, de trei ori?

Nu vezi că ai putut să mori?

Eu am închis a ei cărare,

Căci drumu-ți duce la pierzare.

33Dar măgărița M-a văzut

Și, de trei ori, s-a abătut,

Din calea Mea, și te-a scăpat.

Altfel, să fii încredințat

Că Eu te-aș fi ucis, îndată.

În viață, ar fi fost lăsată

Doar măgărița, negreșit.”

34„Eu știu că am păcătuit” –

A zis Balaam, Îngerului

Care stătea în fața lui.

„Nu am știut că Tu erai

În față-mi și mă așteptai.

Dar dacă Tu gândești acum,

Că-i rău ce fac, mă-ntorc din drum.”

35Îngerul Domnului a zis:

„Du-te – așa cum ai promis –

Cu acești oameni. Ia aminte!

Să nu vorbești alte cuvinte,

Decât acelea pentru care,

Eu îți voi da, încuviințare.”

Balaam, la drum, iar a pornit –

De căpetenii însoțit –

Către al lui Balac ținut,

Așa precum i s-a cerut.

Întâmpinarea lui Balaam

36Balac, de cum a auzit

Cum că Balaam vine-nsoțit

De căpeteniile sale,

Îndată, i-a ieșit în cale,

În locul cel mai depărtat

Care, în țară, s-a aflat.

La ale-Arnonului hotare,

Ieșitu-i-a-n întâmpinare –

Deci chiar la granițele-aflate,

Lângă-a Moabului cetate.

37Către Balaam, Balac a zis:

„Dar oare, eu nu am trimis

Oameni, să vină după tine?

De ce nu ai venit la mine?

Sau poate că tu te gândești

Că, cinste, nu o să primești?”

38Balaam răspunse: „Am venit,

Dar oare, mi-e îngăduit

Să-ți spun ceva? Să știi că eu

Pot spune, ce vrea Dumnezeu.

Îți voi vorbi, doar pe măsură

Ce îmi va pune vorbe-n gură.”

39După al lui Balaam răspuns,

Cei doi s-au dus și au ajuns

La Chiriat-Huțot. Balac,

40Voind a-i fi mereu pe plac,

Boi a jertfit, precum și oi,

Din care a trimis apoi,

Și lui Balaam și-asemenea,

Cetei care îl însoțea,

Căci cei care cu el erau,

Drept căpetenii se vădeau.

41În zori de zi, Balac s-a dus

Și pe Balaam, el l-a adus,

La Bamot-Bal, în locu-n care

Putea privi în depărtare

Spre a putea vedea astfel,

Întreg poporul Israel.