Proverbe 31 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Are cuvântul Lemuiel –

Tot împărat a fost și el.

Cuvintele care le spune

Sunt pline de înțelepciune.

El, de copil, le-a căpătat,

Când mama sa l-a învățat.

2„Ce vrei să-ți spun, fiule, eu?

Ce vrei să știi tu, rod al meu?

Rod, jurământului făcut,

Ce vrei să-ți fac de cunoscut?

3Vlaga, n-o da femeilor

Și dezmierdările celor

Care îi pierd pe împărați!

4Celor ce sunt încoronați,

Nu li se cade vin să bea;

Nici voievodul să nu vrea,

Mereu, doar băutură tare,

5Ca nu cumva bând, în uitare

Să lase legea, și-amețit,

Să-l calce pe nenorocit

Și peste dreptul tuturor

Celor ce fac al său popor.

6Dați băuturi tari, celui care

Piere, iar vin celui ce-și are

Sufletul greu și întristat,

7Căci bând, el își va fi uitat

De sărăcie și de toate

Necazurile-n cari se zbate.

8Deschide-ți gura, ne-ncetat,

Pentru cel mut și apăsat,

Și pentru pricina celor

Ce-s părăsiți, în greul lor!

9Deschide-ți gura: cu dreptate

Să judeci și să le faci toate;

Să-l aperi pe nenorocit

Și pe cel care e lipsit.

10De cine poate fi găsită,

Oare, femeia cea cinstită?

Ea are-un preț cu mult mai mare,

Decât orice mărgăritare.

11Bărbatul se încrede-n ea

Și mari venituri va avea.

12Nicicând nu îi va face rău,

Ci bine doar, soțului său.

13Lână și in, ea dobândește

Și cu mâini harnice muncește.

14Corabie de marfă-i ea:

Din depărtări, pâinea își ia.

15Noaptea încă mai stăpânește,

Dar ea, din somn, se și trezește:

Își pune lucrul ei la cale

Și dă mâncare casei sale.

16La un ogor ea se gândește,

Și merge de îl târguiește.

Din rodul ce-l va dobândi

Din muncă, vie va sădi.

17Își strânge brâul voinicește,

Și brațele și le-oțelește.

18Vede că munca-i merge bine.

Lumina-aprinsă noaptea-și ține.

19Are să-și ieie furca-n mână,

Iar fusu-n degete-o să-l țână.

20Ajută pe nenorocit

Și-l miluiește pe lipsit.

21Ea nu se teme de zăpadă –

Oricât de multă o să cadă –

Căci a muncit până târziu

Și numai în cărămiziu

Îi este casa îmbrăcată.

Să-i facă față, o să poată,

Zăpezii și teamă nu are

Oricât se va vădi de mare.

22Să-și țeasă-nvelitori, îi place;

Din in și purpură, își face

Haine, căci lucru-i e plăcut.

23Bărbatul ei bine-i văzut

Dacă la poartă a ieșit

Și cu bătrânii a vorbit.

24Cămăși face, și cingători

Și vinde-apoi, la negustori.

25Ea se îmbracă cu tărie,

Și slava să și-o poarte știe.

Are, mereu, belșug de pâine

Și râde de ziua de mâine.

26Înțelepciune răspândește

În jur, atuncea când vorbește.

Învățături plăcute are

Pe limbă, pentru fiecare.

27Veghează-asupra casei sale,

Cum își veghează a sa cale;

Muncește, după legea firii,

Și nu vrea pâinea lenevirii.

28Copiii ei, când se trezesc,

Drept fericită, o numesc;

De-asemenea, și-al ei soț când

Se scoală-o laudă, zicând:

29„Sunt multe fete care au

Purtări cinstite, dar nu stau

Cu tine-n rând: li-e peste poate!

Pentru că tu le-ntreci pe toate!”

30E dezmierdarea-nșelătoare,

Iar frumusețea-i trecătoare;

Însă femeia cari, mereu,

Teamă-a avut de Dumnezeu,

Vrednică-i de-a fi lăudată.

31Dați-i răsplata meritată!

Dați-i roadele muncii ei,

Iar faptele-acelei femei,

Într-una, lăudate fie

La porți, cetatea să o știe!”