Osea 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Atunci când, să-l tămăduiesc,

Pe Israel, Eu Îmi doresc,

Nelegiuirea cea pe care

Neamul lui Efraim o are,

Precum și răutatea toată

Cari în Samaria-i aflată,

Iată că – fără îndoială –

Atuncea iese la iveală,

Pentru că-n tot ce au lucrat,

Doar vicleșug au arătat.

Hoți-n lăuntru se adună,

Mâna pe pradă ca să pună.

Afară sunt doar cete cari

Alcătuite-s din tâlhari.

2Ei, nici o clipă, nu gândesc,

Precum că Eu Îmi amintesc

De răutatea lor cea mare,

Iar faptele cele cu care

Se înconjoară, negreșit,

Toate ‘nainte-Mi s-au suit!

3Cu răutatea ce-o vădesc,

Pe împărat îl veselesc,

Iar cu minciuni, pe-aceia cari

Sunt căpitanii lor cei mari.

4Toți, preacurvari, s-au dovedit,

Precum cuptorul încălzit

De un brutar. Lemne, pe foc,

El nu mai pune-apoi deloc,

De când plămadă-a frământat

Și până când s-a ridicat,

Căci trebuință nu era

Să mai ațâțe flacăra.

5În ziua celui așezat

Asupră-ne, ca împărat,

Se-mbolnăvesc aceia cari

Sunt peste noi puși, drept mai mari,

Din pricină că nu se dau

În lături și că mult vin beau.

Mâna, al nostru împărat,

Cu batjocoritori, a dat.

6Asemenea unui cuptor,

Ard inimile tuturor,

Doar după curse. Noaptea toată,

Mânia lor e ațâțată,

Iar dimineața arde tare,

Asemenea unui foc mare.

7Toți ard așa ca un cuptor;

Astfel, judecătorii lor

Sfârși-vor prin a fi mâncați

Și cad toți ai lor împărați.

Nici unul nu Mă ia în seamă,

Pentru că nimeni nu Mă cheamă.

8Iată-l pe Efraim cum are

A se vârî printre popoare.

Ca și o turtă, el se-arată,

Ce nu e-ntoarsă niciodată.

9Străinii, vlaga, i-o mănâncă

Dar el nu își dă seama, încă.

Vin bătrânețile și teama,

Însă el tot nu își dă seama.

10Mândria Israelului

Mărturisește-n contra lui.

Cu toate-acestea, se vădește

Că el nici nu se sinchisește

Și nu se-ntoarce înapoi,

La Dumnezeul lui, apoi!

Chiar dacă fost-a pedepsit,

Să-L caute, nu a voit!

11Tot Efraimul e o mică

Precum și proastă turturică,

Fără pricepere în ea,

Căci a chemat Asiria

Ca să îi vină-n ajutor,

Cu neamul Egiptenilor.

12Dar oridecâteori se duce

Și orisprece loc o s-apuce,

Îmi întind lațul peste el,

Și-am să-l dobor în acest fel,

Ca păsările cerului.

Peste întreg poporul lui,

Necazuri am să-ngrămădesc

Pentru că am să-i pedepsesc,

Așa după cum, tuturor,

Le-am spus, în adunarea lor.

13Vai! Vai, de oamenii acei!

Vai, are-a fi atunci, de ei,

Pentru că iată-i, fug de Mine!

Asupra lor, pieirea vine,

Căci necredință-au arătat

Față de Mine, ne-ncetat.

Aș vrea să-i scap, dar nu sunt buni,

Căci împotrivă-Mi spun minciuni!

14Iată că strigătul nu vine

Din inima lor, către Mine,

Ci-n așternuturi doar, oftează

Și se bocesc, mereu. Turbează,

Căci numai grâu și must doresc

Și-n contra Mea se răzvrătesc.

15Degeaba Eu i-am pedepsit

Sau brațele le-am întărit,

Căci împotriva Mea vădesc

Precum că numai rău gândesc.

16Iată-i că se întorc ‘napoi,

Dar nu la Cel Prea-Nalt. Apoi,

Precum un arc înșelător,

Se-arată-ntregul lor popor.

Am hotărât ca toți cei cari

Se dovedesc ai lui mai mari,

Prin sabie, apoi, să cadă,

În ale morții gheare, pradă,

Din pricina vorbirii lor –

A îndrăznelii vorbelor –

De râs, când se vor fi făcut,

În al Egiptului ținut.”