Geneza 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nașterea lui Isaac

1Când Dumnezeu și-a amintit

De ceea ce-a făgăduit

El Sarei, vorba Și-a ținut

2Și astfel, Sara a născut

Fiul promis, la bătrânețe.

3Avram, a Domnului povețe,

Întocmai le-a îndeplinit:

Isac, copilul s-a numit,

4Opt zile-apoi, a numărat

Și împrejur, el l-a tăiat.

5Avram, un secol, a avut

Când, fiul său a fost născut.

6Sara spusese: „Dumnezeu,

De râs făcut-a s-ajung eu.

Căci au să râdă, negreșit,

Toți cei care-or fi auzit

Că am născut la vârsta asta.”

Apoi, către Avram, nevasta

7Se-ntoarse și l-a întrebat:

„Cine și-ar fi imaginat,

Că eu, acum, aici voi sta

Și un copil voi alăpta?!”

Izgonirea Agarei în pustie

8Încet, copilul s-a-nălțat,

Și-atuncea când l-au înțărcat,

Avram, ospăț, a rânduit

Și tare mult s-a veselit.

9La masă, Sara l-a văzut

Pe fiul care l-a născut

Roaba Agar – soțului ei –

10Râzând, și-a zis: „Te rog să iei

Pe mamă și pe al ei fiu,

Și izgonește-i în pustiu!”

11Aceste vorbe n-au plăcut

Soțului ei, dar a făcut

12Precum nevasta a dorit,

Pentru că Domnul i-a vorbit:

„Nu te mâhni de-a ei cuvinte,

Căci Eu ți-am spus mai dinainte

Că din Isac are să vie

Un neam, ce mare o să fie.

Sarei, să-i faci pe placul său,

Căci în Isac, numele tău,

Va fi, de-acuma înainte,

Știut în lume. Ia aminte,

13Căci mă-ngrijesc de Ismael

Și-un mare neam va fi și el:

Necontenit îl voi sălta,

Fiindcă-i tot sămânța ta.

14A doua zi, când s-a sculat,

Avram, o pâine, a luat,

Precum și un burduf cu apă

Și-a zis apoi, Agarei: „Pleacă!”

Ea, prin pustiul denumit

„Beer-Șeba”, mult, a rătăcit.

15Când apa i s-a terminat,

Pe Ismael l-a așezat

16Sub un tufiș și a fugit.

Acolo, ea l-a părăsit,

Căci n-a putut ca să îl vadă,

Cum pradă morți-avea să-i cadă.

Durerea s-a pornit să-i strângă

Inima și-a-nceput să plângă.

17Dar Dumnezeu a auzit

Copilul. Îngeru-a vorbit,

Strigând, din cer, către Agar:

„Să nu te temi, căci e-n zadar!

Domnul, copilul a văzut

18Și-a zis că are de făcut

Un neam mare, din Ismael.

Nu vei pieri nici tu, nici el.”

19Dumnezeu, ochii, i-a deschis

Și a văzut, ca întru-n vis,

O apă, curgând lângă ea,

Și-a dat copilului să bea.

20Anii, în goană, au trecut.

Copilul, mare, s-a făcut,

Domnul veghind la soarta lor.

Băiatu-ajunse vânător –

Între arcași, mai iscusit –

21Și în pustie a trăit –

Chiar în Paran – iar mama lui,

Din fetele Egiptului,

S-a dus de i-a ales soție,

Ca sprijin potrivit să-i fie.

Legământul lui Avraam cu Abimelec

22Abimelec puse la cale,

Ca Picol – șeful oștii sale –

Pân’ la Avram, să-l însoțească,

Având de gând să îi vorbească.

Apoi, când el s-a întâlnit

Cu-Avram, astfel a glăsuit:

„Avrame! Domnul e cu tine!

23Ascultă-mă acuma, bine:

Pe Numele Lui Dumnezeu,

Jură-mi acuma, cum vreau eu,

Că nu voi fi-nșelat de tine,

Nici eu, nici cei de după mine –

Copiii și nepoții mei.

Te vei purta, față de ei –

Față de toată țara mea –

Cu bunătate, căci în ea –

Când, ca străin te-ai așezat –

Bunăvoință-ai căpătat.”

24Avram a zis: „Bine! Îți jur!”

Rotindu-și ochii împrejur,

25Găsi cu cale să-i mai spună

Că a avut fântână bună,

Dar robii lui l-au jefuit –

Cu sila apa i-au răpit.

26Abimelec a spus: „Nu știu!

De ce îmi spui așa târziu?!”

27Avram nu a mai insistat.

Un dar bogat a căpătat,

Abimelec dând oi și boi

Spre-a se-nțelege amândoi.

28Din darul care l-a primit,

Șapte mieluțe a oprit.

29Abimelec l-a întrebat:

„Ce faci cu ele?” „Le-am luat

30Și ție ți le dăruiesc;

Drept mărturie îmi slujesc,

Căci o fântână sap, îndată –

Beer-Șeba, ea va fi chemată.”

31Beer-Șeba-nseamnă „Jurământ”,

Și-i martoră la legământ.

32Astfel, făcură jurământul

Și-și întăriră legământul.

Abimelec s-a ridicat –

Cu Picol – și-apoi a plecat,

Zorind înspre ținutul lor,

Din țara Filistenilor.

33Un tamarsic a semănat

Avram, acolo, și-a chemat

Apoi, Numele Domnului.

34El – și cu toată casa lui –

Străini erau, pe-acel ogor,

Din țara Filistenilor.