Geneza 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ziua de odihnă

1Astfel au fost sfârșite toate,

Și la al lor loc așezate.

2Ziua a șaptea a venit,

Iar Dumnezeu S-a odihnit.

3Domnul a binecuvântat

A șaptea zi. N-a mai lucrat

În ea, ci doar S-a odihnit

Și astă zi, El a sfințit.

Facerea omului

4Iată istoria cerului,

Precum și a pământului –

Cu toate au luat ființă

Doar prin a Domnului voință.

5În ziua când s-a început

Pământ și cer de s-au făcut,

Un copăcel nu se găsea,

Nici iarba încă nu-ncolțea,

Pentru că nu fusese ploaie –

Pământul ca să îl înmoaie –

Iar omul, încă, nu era

Pe lume, pentru a-l lucra.

6Cu aburul de ape dat,

Pământul, doar, era udat.

7Atunci Domnul a modelat –

Din lut – un om, și i-a suflat,

Un duh de viață-n nări, și știu

Că l-a făcut un suflet viu.

Raiul

8Dumnezeu Domnul a sădit

Grădina care s-a numit

Eden. În ea l-a așezat

9Pe al Său om, și pomi i-a dat –

Frumoși și buni – pentru mâncare.

Era-n acea grădină mare,

Atunci, și pomul cunoștinței,

Care deschide conștiinței

Ochii spre bine sau spre rău.

În Eden, în mijlocul său –

Fiind cel mai apreciat –

Al vieții pom era aflat.

10Un râu din Eden lin curgea

Și-n patru brațe se-mpărțea.

11Întâiul braț era Pison,

Înconjurând precum un zvon,

Întreaga țară Havila,

În care aur se afla.

12Aurul țării este bun,

Dar mai găsești – cum alții spun –

Onix și alte nestemate –

La fel de bune sunt cu toate.

13Al doilea râu este Ghihon.

Ca nume, e cu primu-n ton;

Hotar al țării Cuș e el.

14Al treilea este Hidechel –

Sau Tigru – cum mai e chemat –

La est de-Asiria aflat.

Ultimul râu ce s-a ivit,

E Eufratul, negreșit.

15Deci, în Eden l-a așezat

Domnul, pe om, și l-a lăsat

Grădina să o îngrijească

Și-al ei pământ să îl muncească.

16Însă ‘nainte de-al lăsa,

El, omului, i-a spus așa:

„Din orice pom, din care vrei –

Ca să mănânci – poți ca să iei.

17Numai din unul, nu dori,

Să te înfrupți, căci vei muri!

Ferește-te, căci va fi rău,

Dacă te-atingi de fructul său!

Facerea femeii

18Domnul, adânc, a cugetat

Și-apoi astfel a cuvântat:

„E-nsingurat omul acel;

Un ajutor fac pentru el.”

19Domnul, cu măiestria Lui,

Făcut-a păsări cerului,

Umplu pământul de-animale,

Apoi creațiile Sale

Le-a dus la om, să le numească –

Un nume să le născocească.

20Omul, la ele, s-a uitat

Și tuturor nume le-a dat.

Doar pentru el nu s-a găsit

Ceva, să-i fie potrivit,

Ca să îi stea alăturea

Și sprijin să-l poată avea.

21Văzând aceasta, Dumnezeu

L-a cufundat într-un somn greu.

Din trupul celui adormit

A scos o coastă, și-a lipit

Carnea la loc, cum era ea.

22Din acea coastă, femeia,

A zămislit-o Duhul Lui

Și-a pus-o-n fața omului.

23Când a văzut-o lângă el,

Omul a glăsuit astfel:

„Iată, acuma s-a găsit

Un ajutor ce-i potrivit

Ca să îmi șeadă-alăturea –

Care e scos din carnea mea.

„Femeie”, va fi ea chemată,

Căci din bărbat a fost luată.”

24De-aceea omul va lăsa

Pe tatăl și pe mama sa,

De soața lui se va lipi,

Iar cei doi doar un trup vor fi.”

Ispitirea femeii

25Deși omul și soața lui

Se aflau goi, lor – nici unui –

De-acest fapt nu le-a fost rușine,

Căci nu știau ce-i rău s-au bine.