Amos 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Iată cuvintele pe care

Amos le-a spus, acela care

De la Tecoua se trăgea

Și-a fi păstor se dovedea.

Vedeniile-acestea, el

Le are, despre Israel,

Din vremea-n care, împărat –

În Iuda – Ozia a stat,

În timp ce-n Israel ședea

Ieroboam de stăpânea.

Ieroboam este cel care,

Părinte, pe Ioas, îl are.

Aste vedenii și cuvinte,

Cu doi ani doar, mai înainte

De-acel cutremur de pământ,

Se dovedesc precum că sânt.

2El zise: „Din Sion răcnește

Și din Ierusalim pornește,

Răsunând, glasul Domnului.

Uscat, vârful Carmelului

Se-nalță-n zare, plângător.

Pășunile păstorilor,

Unde turme hălăduiesc,

Sunt întristate și jelesc.”

Împotriva Damascului

3Atunci când Domnul a venit,

În felu-acesta, a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri, pe care

Țara Damascului le are.

Ba, patru sunt și, pentru ele,

Nu-Mi schimb Eu, gândurile Mele.

Al Galaadului ținut –

Prin el, atunci când au trecut –

L-au treierat. Dar când lucrau,

Treierători de fier, aveau.

4De-aceea, foc o să se lase

Peste-ale lui Hazael case

Și mistuite vor fi toate,

Ale lui Ben-Hadad, palate.

5Zăvoarele Damascului,

Cari străjuiesc porțile lui,

Iată, am să le nimicesc.

Pe toți cei care locuiesc,

Acuma, în Bicat-Aven,

Cu cel ce ține-n Bet-Eden

Toiagul cel de cârmuire,

Îi spulber, cu desăvârșire.

La Chir ajunge – negreșit –

Poporul Siriei, robit.

Așa se va fi întâmplat,

Pentru că Domnu-a cuvântat.”

Împotriva Gazei

6Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Gaza și-al ei ținut le are.

Ba, patru sunt și pentru ele,

Nu-Mi schimb Eu, gândurile Mele,

Căci au luat prinși de război,

Dându-i Edomului apoi.

7De-aceea, foc o să se lase

În Gaza, peste-ale ei case

Și mistuite vor fi toate

Paletele, în ea, aflate.

8Pe-aceia care se vădesc

Că în Azdod azi locuiesc,

Cu cel ce este așezat

În Ascalon drept împărat,

Am să îi șterg de peste fire

Și-i spulber cu desăvârșire.

Către Ecron întoarce-voi

A Mea mânie mai apoi,

Iar cei ce-au mai rămas în țară

La Filisteni, toți au să piară.

Așa se va fi întâmplat,

Pentru că Domnu-a cuvântat.”

Împotriva Tirului

9Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Ținutul Tirului le are.

Ba, patru sunt și pentru ele,

Nu Îmi schimb planurile Mele,

Căci au luat prinși de război,

Dându-i Edomului apoi,

Fără ca seamă ei să ție,

De legământul de frăție.

10De-aceea, foc o să se lase

Peste ale Tirului case

Și mistuite vor fi toate

Paletele, în el, aflate.”

Împotriva Edomului

11Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Țara Edomului le are.

Ba, patru sunt și pentru ele,

Nu Îmi schimb planurile Mele.

Pe frații pe cari îi avea,

I-a urmărit cu sabia.

Mânia și-a dezlănțuit-o,

Căci mila și-a înăbușit-o.

Nimic nu a voit să știe,

Ci a dat drumul la urgie.

12De-aceea, foc o să se lase

Peste Teman și-ale lui case

Și mistuite vor fi toate

Paletele, în el, aflate.”

Împotriva lui Amon

13Domnul din ceruri a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Sunt trei nelegiuiri pe care

Sămânța lui Amon le are.

Ba, patru sunt și pentru ele

Nu Îmi schimb planurile Mele.

Iată că nu au fost cruțate

Femeile însărcinate,

Ci pântecul le-au spintecat,

Celor pe care le-au aflat

În Galaad, căci au voit

Ca să își mute – negreșit –

Hotarele ce le-au avut,

Sporind astfel al lor ținut.

14De-aceea, foc o să se lase

Din cer, peste-ale Rabei case

Și mistuite vor fi toate

Paletele în ea aflate,

În mijlocul strigătelor

Scoase în ziua luptelor

Și-a vijeliilor pe care

Ziua furtunii doar le are.

15Cel care este împărat

Peste Amon încoronat,

Precum și toți aceia cari

Sunt căpitanii lui cei mari,

Ajunge-vor prinși ca să fie

Și duși, în urmă, în robie.

Așa se va fi întâmplat,

Pentru că Domnu-a cuvântat.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help