Marcu 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Dărâmarea Ierusalimului și venirea Fiului omului

1Când a sfârșit de cuvântat,

Iisus, din Templu, a plecat.

Atunci, un ucenic de-al Lui,

Înspre clădirea Templului,

A arătat, plin de-ncântare,

Spunându-I: „Uite, ce zid are!

Ce pietre mari s-au folosit,

Atuncea, când s-a construit!”

2El zise, ucenicului:

„Vezi măreția zidului?

Să știi dar, că zidirea toată

Are să fie dărâmată;

Piatră pe piatră n-o să stea,

Nimic nu va mai rămânea!”

3Pe Muntele Măslinului,

Iisus și ucenicii Lui,

Urcară-apoi. Când s-au oprit,

Cu toți, spre Templu, au privit.

Acolo, Petru și Andrei,

Ioan și Iacov au fost cei

Cari, după ce s-au așezat,

Lângă Iisus, au cuvântat:

4„Acuma, despre ce ne-ai spus,

Avem, niște-ntrebări, de pus:

Când oare, au să se-mplinească

Toate? Ce semn o să vestească

Atunci, că timpul s-a-mplinit?”

5Iisus, privindu-i, le-a vorbit:

„Băgați de seamă! Nu cumva,

Să vă înșele cineva!

6Fiindcă, în Numele Meu,

Mulți vor veni, zicând: „Sunt eu!

Eu sunt Hristosul!” Voi, vegheați,

Pentru că mulți vor fi-nșelați.

7Când, de războaie, auziți,

Când vești de lupte doar, găsiți,

Pe buzele oamenilor,

Nu vă speriați de vorba lor;

Căci lucrurile auzite –

Toate – vor trebui-mplinite.

Să nu vă temeți, nicidecum –

Sfârșitul nu va fi acum.

8Un neam va fi împotriva

Altui, și ridicase-va –

Să lupte – o împărăție,

În contra altei. Au să fie

Cutremure pe-alocurea,

Va bântui și foametea;

Și tulburări, pe-acest pământ,

Atunci, vor fi. Dar ele sânt

Începerea durerilor.

9În mâinile oamenilor,

Voi veți ajunge. Să luați,

Seama, la voi și să vegheați,

Căci veți fi duși în judecată,

Și-n sinagogi au să vă bată.

Duși fi-veți, fără nici o vină –

Ci numai din a Mea pricină –

În fața dregătorilor

Și chiar a împăraților,

Să le slujiți de mărturie.

10Dar, mai ‘nainte ca să vie

Tot ceea ce v-am povestit,

Cuvântu-Mi fi-va răspândit,

Căci Evanghelia ce-i vestită,

Trebuie propovăduită

La Neamuri, în ținutul lor,

Spre folosința tuturor.

11Când mâinile, pe voi, vor pune,

Nu vă gândiți la ce veți spune.

Ce trebuie ca să vorbiți,

În acel ceas o să primiți,

Căci Duhul Sfânt o să vorbească

Prin voi, și o să vă-nsoțească.

12Un frate-n vremi ce nu-s departe,

Pe altul, îl va da la moarte,

Iar tații, pe copii lor.

Fii-n contra părinților,

Vor merge și-i vor omorî.

13Lumea, pe voi, vă va urî,

Din pricina Numelui Meu.

Dar cel care va ști, mereu,

Să rabde, până la sfârșit,

Are să fie mântuit.”

Îndemn la veghere

14„Iată că vă mai dau o știre:

A „urâciunii pustiire”,

Atunci când veți vedea că șade

În locu-n care nu se cade –

Cine citește să-nțeleagă

Și-nvățătură să culeagă –

Fugiți în munți, cei din Iudeea!

15În ce-i privește pe aceia

Care găsiți, atunci, fi-vor

Pe-acoperișul caselor,

Să nu coboare ca să-și ia

Lucruri din casă, ci să stea

Acolo, unde-au fost surprinși.

16Atuncea, cei care-au fost prinși

În câmp, să nu vină-napoi,

Să își ia haina, ca apoi,

17Să fugă! Vai, va fi de toate

Femeile însărcinate!

La fel va fi și de acele

Care-alăptează! Vai, de ele!

18Rugați-vă, necontenit,

Ca tot ceea ce v-am vestit,

În iarnă să nu se-mplinească.

19Atuncea, o să bântuiască

Un greu necaz – atât de mare –

Cum n-a mai fost, nicicând, sub soare,

De când e lumea-ntemeiată,

Și cum nu va mai fi vreodată.

20Însă, acele zile, toate,

De Tatăl Meu, au fost scurtate,

Căci dacă nu le-ar fi scurtat,

Nimeni nu ar mai fi scăpat.

Să fim dar, bine înțeleși:

Din pricina celor aleși,

Au fost scurtate. De cumva,

21Atunci, va spune cineva:

„Veniți cu toți să Îl vedeți!

Hristos e-aici!”, să nu-l credeți;

22Căci au să fie mulți Hristoși

Și mulți, prorocii mincinoși.

Vor face semne, minuni mari,

Spre-a-i înșela chiar pe cei cari

Au fost aleși. Deci, țineți minte:

23Că v-am spus, totul din ‘nainte!

24După acel timp de necaz,

Chiar soarele, al său obraz

Și-l va întuneca, iar luna

Nu-și va mai da, ca-ntotdeauna,

Lumina-i albă argintată,

Căci și ea fi-va-ntunecată;

25Iar de pe boltă, măturate,

Sunt stelele. Cutremurate,

Puterile cerurilor

Vor fi, iar în înaltul lor

26Atuncea, o să se zărească,

Pe nori, cum are să sosească –

Cu slava și puterea Lui

Eternă – Fiul omului.

27Pe îngerii Săi, îi va pune

Să meargă și să îi adune

Pe toți care-s ai Lui aleși.

Din patru vânturi, ei, culeși –

Din marginile cerului,

La capătul pământului –

28Vor fi, atunci. Pildă luați,

De la smochin, și învățați:

Căci dacă el își frăgezește

Mlădița, și-apoi înfrunzește,

Voi știți, cu toți, că în curând,

29Sosește vara. La fel, când,

Tot ceea ce v-am povestit,

Vedea-veți că s-a împlinit,

Că Fiul omului sosește,

Să știți atunci! La ușă este!

30Adevărat vă spun Eu: iacă,

Neamul acesta n-o să treacă,

Până când tot ce v-am vestit,

Nu o să fie împlinit.

31Va trece cerul și pământul,

Dar nu va trece-n veci cuvântul

Care a fost rostit de Mine.

Al Meu cuvânt, veșnic, se ține!

32Despre-acea zi, despre-acel ceas,

Nu știe nimeni. Au rămas,

Numai de Tatăl Meu, știute –

Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.

33Băgați de seamă, și vegheați!

Necontenit, să vă rugați,

Ca pregătiți să stați, mereu,

Pentru-acea zi, în ceasul greu.

34Atuncea, întâmpla-se-va,

Ca și când pleacă, cineva,

În altă țară și își lasă,

La robii săi, avere, casă

Și tot ce a mai adunat;

Putere, robilor, le-a dat,

Și-apoi, a spus, la fiecare,

Ce fel de datorie are.

Portarului, i-a poruncit,

Să stea de veghe, neclintit.

35La fel, și voi: atenți să fiți!

Vegheați într-una, căci nu știți,

Stăpânul casei, când sosește –

În prag de seară se ivește,

În miez de noapte, poate, vine;

Sau poate, tot atât de bine,

La cântecul cocoșilor,

Ori la ivirea zorilor.

36Vă temeți dar, că neștiind

Când vine, nu cumva, dormind,

Să vă găsească! Ascultați,

37Un sfat vă dau la toți: vegheați!”