Amos 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Vai de cei care se vădesc

Precum că în Sion trăiesc,

Lipsiți de griji! Vai de acei

Care pe al Samariei

Munte trăiesc adăpostiți,

Fiind de orice griji feriți!

Vai și de toți aceia cari

Se dovedesc a fi mai mari

Peste-acest neam care apare

Drept cel dintâi între popoare,

La cari aleargă neamul cel

Din casele lui Israel!…

2Mergeți la Calne și priviți!

După aceea, să fugiți

Să vă uitați și la Hamat!

Vă pogorâți și până-n Gat,

În țara Filistenilor!

Cetățile ăstui popor

Se-arată mai înfloritoare

De cât sunt ale voastre, oare?

Sau este mai înfloritor

Ținutul dat ăstui popor,

Decât se-arată cele două

Ținuturi ce vi le-am dat vouă?

Ținutul lor este mai mare

Decât sunt ale voastre, oare?…

3Credeți că ziua, destinată

Necazului, e depărtată

Și-aproape faceți ca să fie

A silniciilor domnie.

4Paturi de fildeș și-au făcut

Și stau întinși în așternut,

A lene. Iau, din turmă, miei,

Ca să mănânce, și viței

Cari fost-au puși la îngrășat.

5Pe-al alăutelor cântat,

Ei aiurează și gândesc

Că iscusiți se dovedesc,

Cum David doar s-a arătat,

În instrumente de cântat.

6Vinul, cu largi pahare-l beau;

Cu untdelemn, pe trup, se dau,

Iar de al lui Iosif prăpăd

Nu se-ntristează și nu-l văd!

7De-aceea, robi vor fi apoi,

Luați fiind prinși de război.

Astfel, curmată-o să le fie,

Atunci, întreaga veselie.

8Cel care-i Domn al tuturor

Și Dumnezeu al oștilor,

Pe Sine Însuși a jurat

Și-n acest fel, a cuvântat:

„Iacov, cu toată-a lui mândrie,

O mare scârbă-Mi face Mie,

Și am ajuns să urăsc toate

Palatele lui minunate.

În mâinile vrăjmașului,

Am să dau Eu, cetatea lui,

Cu tot ceea ce este-n ea.

9Dacă-ntr-o casă au să stea

Vreo zece oameni – bunăoară –

Oameni-aceia au să moară.

10Când unchiul mortului sosește

Ca să-i ia trupul – căci dorește

Să-l ardă – și va încerca

Să-ntrebe – când va ridica

Oasele mortului – pe cel

Care, în casă e, cu el,

Zicând: „Mai este cineva,

Cu tine, în ăst loc, cumva?”,

Acela-i va răspunde-ndată:

„Aici, nu mai e nimeni, iată!”…

Să facă liniște-i va cere

Celălalt om, zicând: „Tăcere!

Haidem dar, să nu mai vorbim,

Ca nu cumva să pomenim,

Aici, Numele Domnului!”

11Iată, după porunca Lui,

Casa cea mare-i dărâmată;

Nici casa mică nu-i cruțată,

Ci în bucăți, de-asemenea,

Ajunge-a se preface ea.

12Caii pot să alerge încă,

Dacă se află pe o stâncă?

Cu plug și boi, poate – cumva –

Marea, s-o are cineva?

Atunci, din judecată, voi

De ce-ați făcut otravă-apoi,

Iar roadele care se țin

Doar de dreptate, în pelin?

13Iată, vă bucurați – vă zic –

Numai de lucruri de nimic

Și spuneți plini de încântare:

„Nu prin tăria noastră, oare,

Am dobândit puterea noi?”

14De-aceea, trimit peste voi –

Asupra casei cea pe care

Poporul Israel o are –

Un neam, de care o să fiți,

Fără de milă asupriți,

De la intrarea din Hamat,

Pân’ la pârâul cel aflat

La marginea dinspre pustie.

Totul așa are să fie,

Căci a vorbit Acel pe care,

Drept Dumnezeu, oștirea-L are.”