Mica 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Vai, de cei cari împinși de fire,

Cugetă la nelegiuire

Și-n așternut, rele, urzesc,

Pe cari în zori le-nfăptuiesc,

Dacă e în puterea lor.

2Dacă poftesc la un ogor,

Îndată pun mâna pe el.

De vor o casă, fac la fel.

Nu stau pe gânduri: o răpesc,

Pentru că ei îl asupresc

Pe om; asemeni casa lui

Și moștenirea omului.

3De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Nenorocirea – Mă gândesc –

Peste ăst leat s-o repezesc.

De-aceasta, nu se va putea

Să se ferească nimenea.

Necazul când are să vină,

Nimeni nu va putea să-și țină

Sus capul, căci vremile-acele

Au să se-arate foarte rele.

4De pomină o să fiți voi,

În acea zi, spunând apoi,

Bocindu-vă: „S-a isprăvit!

Dușmanii noști’ ne-au pustiit –

Acuma – cu desăvârșire,

Iar partea cea de moștenire,

Pe cari poporul o avea,

Ajunse-a fi a altuia!

Vai! Moștenirea noastră, iată

Cum a ajuns a fi luată!

Ogorul de cari aveam parte,

Astăzi, vrăjmașul îl împarte…!”

5De-aceea, tu nu vei avea

Pe nimenea care să ia

Frânghia cea de măsurat

Al sorțiului ce ți-a fost dat,

Atunci, ‘naintea Domnului,

În fața adunării Lui.”

6Ei spun, mereu: „Nu prorociți!

Astfel de lucruri, nu vestiți,

Pentru că-altminteri, nesfârșite

Vor fi ocările zvârlite!”

7„Tu, casă a lui Iacov, oare,

Se-arată Domnul a fi tare

Grăbit, să-Și verse-a Lui mânie?

Așa îți pare El, să fie?

Gândești – cumva – că în ăst fel

Voiește să lucreze El?”

Prielnic e cuvântul Meu,

Aceluia care, mereu,

Își stăpânește a lui fire

Și umblă în neprihănire.

8De multă vreme-l socot Eu,

Vrăjmaș, pe-acest popor al Meu.

Mantalele, voi le răpiți,

Celor care trec liniștiți,

Pe drum, iar gânduri de război,

Nu au nutrit față de voi.

9Din casele ce le iubesc,

Iată că ei își izgonesc

Femeile cele pe care

Acest popor al Meu le are

Și le răpesc copiilor,

Podoaba ce am dat-o lor.

10Degrabă dar, să vă sculați

Și din acest loc să plecați

Căci n-o s-aveți parte de tihnă

Și-aici n-o să găsiți odihnă,

Căci spurcăciunile pe care

Le-ați săvârșit fără-ncetare,

Au să v-aducă dureri cari

Se vor vădi nespus de mari.

11Dar dacă ar veni, apoi,

Un om, doar cu minciuni, la voi,

Zicând: „Am să vă prorocesc

Și despre vin am să vorbesc

Sau despre băutură tare”,

Omul acela va apare,

Pentru poporul din ăst loc,

Că este bun a fi proroc!

12„Strâns vei fi Iacove! La fel,

Ce-a mai rămas din Israel,

Am să adun Eu, mai apoi,

Precum strângi turma cea de oi,

Atuncea când pe-a ei pășune

Voiești – din nou – să se adune.

De-aceea-n ziua ‘ceea are

Să se stârnească zarvă mare.

13Cel cari spărtură o să facă,

În fruntea lor are să treacă.

Spărtura au s-o isprăvească,

Prin poartă au ca să pășească,

Având în frunte-acel popor,

Pe cel ce-i împărat al lor,

Și Domnul o să Se vădească,

În frunte, că o să pășească.”