Proverbe 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Folosul temerii de Dumnezeu și al înțelepciunii

1Tu, fiul meu, vezi nu uita

Ce-ți spun eu, și-n inima ta

Păstrează sfaturile mele.

Mare folos îți aduc ele,

2Căci anii vieții ți-i lungesc

Și multă pace-ți dăruiesc.

3Veghează dar, necontenit

Să nu fii, cumva, părăsit

De bunătate și credință.

Păzește-le, cu sârguință.

De gât, legate să îți fie,

Pe tabla inimii le scrie!

4Astfel, știință dobândești

Și trecere ai să primești

Atât în fața omului,

Cât și în fața Domnului.

5Încrede-te în Dumnezeu

Din tot cugetul tău, mereu,

Că mari nădejdi n-ai a îți pune

În bruma ta de-nțelepciune.

6Tu recunoaște-L, fiul meu,

Veșnic, pe Bunul Dumnezeu,

Iar El te va călăuzi

Și calea ți-o va netezi.

7Singur, să nu te ții deștept.

Să nu te crezi prea înțelept

Vreodată în cugetul tău.

Abateți pasul de la rău

Și teme-te de Dumnezeu.

8Așa, vei căpăta, mereu,

Pentru al tău trup, sănătate,

Iar oasele-ți vor fi lăsate

Să se înfrupte din răcoare,

Și tihnă binefăcătoare.

9Pe Dumnezeu, să Îl cinstești

Cu-averea ce o dobândești,

Cu roadele întâi luate

Din bunurile ce-ți sunt date.

10Astfel, grânaru-ți va fi plin,

Iar teascurile pentru vin,

De plinul mustului, vor geme

Când vine-a roadelor strâns vreme.

Fericirea și înțelepciunea adevărată

11Cât de mustrarea Domnului

Precum și de pedeapsa Lui,

Te sfătuiesc să chibzuiești

Și să nu le disprețuiești.

12Căci El, pe cel ce îl iubește

Îl mustră, precum dojenește

Un tată pe copilul său

Îndepărtându-l de la rău.

13Ferice de cel ce-a găsit

Înțelepciunea și-a primit

Pricepere. Câștigul care

14Ea îl aduce, e mai mare

Decât argintul. Ce venit

Aduce ea, mai prețuit

E, decât aurul curat,

15Decât mărgăritaru-a dat,

Decât toată averea ta.

Nimic în față-i nu va sta!

16În dreapta ei, e viață lungă,

Iar bogăție – să-ți ajungă

Și slavă ca de împărat –

În stânga ține, ne-ncetat.

17Ale ei drumuri sunt plăcute

Și căile îi sunt făcute,

Pace s-aducă pentru om.

18Ea e asemeni unui pom

De viață, pentru cel ce-o ia;

Iar cine-a pus mâna pe ea,

Se cheamă că e fericit.

19Pe-nțelepciune a zidit

Domnul pământul, iar apoi

A-ntins de-asupră-i ceruri noi,

Cu-a Lui pricepere. Știința

20Și-a dovedit, prin iscusința

Cu care-Adâncul l-a deschis,

Cum a făcut ca în abis –

Din cer – să lase rouă norii,

Peste pământ, când sosesc zorii.

21Copile, să nu-ndepărtezi

Tot ce ți-am spus, ci să păstrezi

Învățătura ce ți-am dat,

Sub ochii tăi, neîncetat!

Păstrează, în a ta ființă,

Înțelepciune, chibzuință!

22Căci ele, toată viața ta,

Podoabă-n suflet îți vor sta;

Podoabe-ți sunt la gâtul tău.

23Atunci, ferit de orice rău,

Încrezător tu vei călca

Pe drum. Nu-ți va aluneca

Piciorul; nu te poticnești,

Ci hotărât ai să pășești.

24Când îți lași trupul să se culce

N-o să ai teamă și-atunci, dulce

Îți va fi somnul, negreșit.

25De spaimă, nu vei fi lovit

Sau de vreo altă năvălire

A celor care-s răi din fire,

26Căci Domnul e nădejdea ta

Și-n apărare îți va sta.

El are să îți dea putere,

Ferindu-ți pasul de cădere.

Îndemnuri la o bună viețuire

27Nu te opri a face bine,

Cât este atârnat de tine.

28Nu-i spune celui ce-o să-ți ceară

„Te du, și vin-o mâine, iară”.

Ajută-l fără ca să stai

Pe gânduri, dacă poți să-i dai.

29În contra aproapelui tău,

Nicicând să nu ai vreun gând rău,

Când locuiește liniștit

Fără a-ți fi pricinuit

Vreun neajuns. Nu căuta

30Fără pricină-a te certa

Cu cel care nu ți-a făcut

Nimic, ci pace ai avut

31Din parte-i. Să nu pizmuiești

Pe-asupritor, ci să-ți ferești

Picioarele, de calea lui,

32Pentru că-n fața Domnului

Urât e el; dar prețuit

E omul cel neprihănit.

33Pe cei răi, Domnul îi lovește

Cu-al Său blestem ce locuiește

În casa lor, dar îi veghează

Pe buni și-i binecuvântează.

34De cei care batjocoresc

Își bate joc, dar har primesc

Toți cei smeriți. Vor moșteni

35Slava, spre a o stăpâni

Cei înțelepți; căci să știi bine:

Nebuni-au parte de rușine.