1 Samuel 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

David în peștera En-Ghedi – Saul cruțat de David

1Saul și cu ai săi oșteni

I-au alungat pe Filisteni.

Când au sfârșit acel război,

Acasă s-au întors apoi.

Atuncea, cineva s-a dus,

La Saul și astfel, i-a spus:

„Iată că la En-Ghedi este

David, acum.” Prinzând de veste,

2Saul, îndată, a luat

Trei mii de inși și a plecat

Să-l caute, să îl găsească

Pe David și să-l nimicească.

Pe vârful muntelui s-a dus –

Pe stâncile cele de sus –

Prin locurile neumblate,

De țapi sălbatici doar, călcate.

3În urmă, s-a întors apoi,

Și-a întâlnit stâne de oi,

Chiar lângă drum. El s-a oprit –

Căci înserarea a venit –

Și-o peșteră a căutat,

În care, să-nnopteze-a stat.

În fundul peșterii erau

David și cei ce-l însoțeau.

4Cei cari, cu David, s-au aflat,

Au zis: „Azi, Domnul ți l-a dat,

În mână, pe vrăjmașul tău,

Care voia să-ți facă rău.

Acuma, iată, vei putea

Să-i faci ceea ce-ți va plăcea.”

David, atuncea, s-a sculat

Și-a mers, tiptil, de i-a tăiat –

În timp ce Saul, dus, dormea –

Un colț din haina ce-o avea.

5Când lucru-acesta l-a făcut,

Inima, tare, i-a bătut,

6Iar celor ce l-au însoțit,

În felu-acesta, le-a vorbit:

„Să mă ferească Dumnezeu,

Să-i fac vreun rău, domnului meu!

Asupra împăratului

Cari este unsul Domnului,

Eu – mâna – n-am să mi-o ridic

Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”

7Prin felu-n care a vorbit

David – pe-ai săi – i-a stăpânit

Și nimeni nu a încercat

Să îl omoare pe-mpărat.

Când zorii zilei au venit,

Saul, la drum, iar a pornit

8David ieși, în urma lui,

Să-i strige, împăratului:

„Te rog, ascultă – domnul meu –

Cuvintele ce le spun eu!”

Saul, în urmă, s-a uitat,

Iar David i s-a închinat,

Pân’ la pământ, zicând apoi:

9„De ce să fim dușmani noi doi?

De ce-i asculți pe-aceia care

Rostesc doar vorbe-nșelătoare,

Spunându-ți: „David, robul tău,

Voiește doar să-ți facă rău!”?

10Cu ochii tăi, tu ai văzut

Că azi, în mână, te-am avut.

Iată că Domnul te-a lăsat,

În mâna mea, dar te-am cruțat,

Deși ai mei m-au sfătuit

Să te omor. Eu n-am voit

Să fac așa cum mi-au cerut,

Deși ușor aș fi putut.

Le-am zis atuncea: „Nu pot eu,

Să-i fac vreun rău domnului meu,

Cari este unsul Domnului.

N-am să m-ating, de viața lui.”

11La straiul tău, te rog, privește.

Un colț, din haină, îți lipsește,

Iar acel colț – ia seama bine –

Uite-l, în mână e, la mine!

Ți l-am tăiat, pe când dormeai.

În mâna mea, tu te aflai,

Iar eu, ușor, aș fi putut,

Să te omor, însă n-am vrut.

Deci după cele întâmplate,

Vei ști că nici o răutate –

Și nici o răzvrătire – n-are,

Față de tine-a mea purtare.

Totuși, tu – curse – îmi întinzi,

Neîncetat, ca să mă prinzi,

Să îmi iei viața, negreșit.

12Dar pentru tot ce-ai făptuit,

Îl las pe Dumnezeu apoi,

Să judece între noi doi.

El mă va răzbuna, pe mine,

Căci eu nu pun mâna pe tine.

13Îți amintești – fără-ndoială –

Ceea ce-a spus vechea zicală:

„Răul, doar de la cei răi, vine”.

Deci n-am să pun mâna, pe tine.

14În contra cui, tu ai pornit?

Pe cine oare-ai urmărit?

Un câine mort, un purice

Ai căutat tu. Pentru ce?

15Domnul să judece și-apoi,

Să hotărască între noi!

El vede tot. El va putea

Să apere pricina mea.

Dreptate, îmi va face El

Și mă va izbăvi, astfel,

Din a ta mână, negreșit.”

16Când David, vorba, a sfârșit,

Saul – uimit – l-a întrebat:

„David, tu ești?” N-a așteptat

Răspunsul, ci a izbucnit

În plâns și-apoi a glăsuit:

17„Iată, mai bun ești decât mine,

Căci ne-ncetat, mi-ai făcut bine,

Chiar și atunci când ai văzut

Că numai rău eu ți-am făcut.

18Azi, bunătate-ai arătat,

Pentru că Dumnezeu m-a dat,

În mâna ta – precum ai zis –

Și totuși, tu nu m-ai ucis.

19Când cineva își întâlnește

Vrăjmașul, îi îngăduiește

Apoi, să plece liniștit,

Fără ca să-l fi pedepsit?

Pentru ce-ai făcut azi, mereu,

Să-ți răsplătească Dumnezeu!

20Acum știu bine, că tu ești

Acela cari ai să domnești,

Pete-al lui Israel popor.

21Când vei ajunge domnitor,

Milă s-areți, neamului meu.

Jură-mi acum, pe Dumnezeu,

Căci gânduri rele – mai apoi –

Nu vei avea, față de noi;

Nu vei stârpi sămânța mea

Și n-ai să ștergi – de-asemenea –

Numele care îl port eu,

Din casele tatălui meu.”

22David, atuncea, a jurat,

Iar el, spre casă, a plecat.

David, în locul întărit –

Cu ai săi oameni – s-a suit.