1 Samuel 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

ELI ȘI SAMUEL, CEI DIN URMĂ DOI JUDECĂTORI ÎN ISRAELPenina necăjește pe Ana

1Era un om, din Efraim –

De la Ramataim-Țofim –

Care, Elcana, se numea.

Tatăl pe care îl avea

Fusese, Ieroham, numit

Și de Elihu-i zămislit;

Elihu e acela care,

Pe Tohu, drept părinte-l are;

Tohu în lume a venit,

Prin Țuf, cari fost-a Efratit.

2Două neveste-avea Elcana:

Pe cea dintâi o chema Ana,

Iar cea de-a doua se numea

Penina. Omul se suia,

3Din Silo – din cetatea lui –

Să se închine Domnului.

Astfel, bărbatul se pornea,

O dată-n an, și se ducea –

Alături de al său popor –

Ca Domnului oștirilor,

Să Îi dea jertfe potrivite,

Care-s prin Lege rânduite.

Pe-atunci, doi preoți i-au slujit

Lui Dumnezeu. Ei s-au numit

Hofni și Fineas; cei doi, iată,

Pe Eli, îl aveau, drept tată.

4În ziua-n care își ducea

Elcana jertfa, îi dădea

Peninei, câteva bucăți,

Apoi – ca și în alte dăți –

Copiilor ce îi avea –

Pe care îi născuse ea –

Le dăruia, la fiecare,

Bucăți din jertfă, după care

5Dădea o parte îndoită,

Pentru soția sa iubită,

Cari Ana se chemase. Ea,

Copii să aibă, nu putea,

Căci Domnul, stearpă, o făcuse.

6Penina, ăst fapt, îl știuse

Și de aceea, niciodat’,

S-o necăjească, n-a-ncetat.

7În anii toți care-au trecut,

La fel, Penina a făcut.

De câte ori Ana mergea

La casa Domnului, venea

Penina-ndată să-i vorbească

Și astfel, să o necăjească.

Ana, atunci, amar plângea

Și să mănânce, nu voia.

8Bărbatul ei a căutat

S-o mângâie și-a cuvântat:

„De ce plângi Ano? Ce te-apasă,

De nici nu vrei să stai la masă?

De ce ți-e inima-ntristată

Și tot mereu ești supărată?

Ano privește-acum, la mine,

Și spune-mi: oare, pentru tine,

Nu prețuiesc, mult mai mult, eu,

Decât zece feciori, mereu?”

Rugăciunea Anei

9Când toți sfârșit-au de mâncat,

Ana, la Templu, a plecat.

Eli, preotul Domnului,

Lângă ușiorii Templului,

Era, pe-un scaun așezat.

10Ana, cu sufletu-ntristat,

Plângea și se ruga, mereu,

Sprijind cerând, lui Dumnezeu.

11Ea a făcut o juruință,

Căci avusese o dorință:

„O, Doamne al oștirilor!

Dacă vei fi îndurător,

Dacă vei vrea a Te uita,

Cu milă, către roaba Ta

Și ai să-mi dai un fiu și mie,

Atunci Ți-l voi închina Ție.

Va fi-nchinat, lui Dumnezeu,

În toată viața lui, mereu.

Peste-al său cap, brici – niciodat’ –

Să treacă, nu va fi lăsat.”

12Fiindcă-n rugăciune, ea,

De multă vreme se găsea,

Eli cu-atenție-a privit,

La gura ei și s-a gândit

13Că-i beată. Nu îi auzea

Glasul, cu toate că vedea

Că-și mișcă buzele, mereu.

Ea Îi vorbea lui Dumnezeu,

Și-și înălța ruga fierbinte,

Din inimă, făr’ să cuvânte.

14Eli îi zise: „Până când,

Să stai aici, mai ai de gând?

Tu nu vezi cât de beată ești?

Du-te acum, să te trezești!”

15Ana răspunse: „Domnul meu,

Află că beată, nu sunt eu.

N-am băut vin, nici vreo licoare

Care să fie-amețitoare.

Eu sufăr, în inima mea,

Și tot necazul meu, aș vrea,

Să-l vărs în fața Domnului,

Și să cer ajutorul Lui.

16Să nu mă iei drept o stricată,

Căci doar durerea adunată

În inimă – pe-al vieții drum –

M-a-mpins ca să vorbesc, acum.”

17Eli i-a zis: „Du-te în pace,

Căci Dumnezeu știe ce face!

Și poate, El va asculta

Acuma, rugăciunea ta.

Fie să te asculte Cel

Cari Domn îi e, lui Israel!”

18Ana a spus: „În fața ta,

Vreau, trecere, a căpăta!”

Apoi, femeia a plecat,

A stat la masă și-a mâncat,

Iar fața i se-nveselise,

Căci întristarea ei pierise.

Nașterea lui Samuel

19Ana, în zori, s-a deșteptat,

Iar după ce s-a închinat

Cu fața până la pământ

‘Naintea Domnului Cel Sfânt,

S-a-ntors la Rama, unde ea –

Pe vremea ‘ceea – locuia.

Apoi, cu soața lui – cu Ana –

S-a dus și s-a culcat Elcana.

Domnul Și-a amintit de ea

Și de dorința ce-o avea.

20Când timpul i s-a împlinit,

Ana pe lume-a zămislit,

Un fiu, așa cum își dorea.

De bucurie mare, ea

I-a pus copilului acel,

Drept nume-atuncea, Samuel.

Numele-acesta a-nsemnat

Că „Dumnezeu a ascultat”.

Ana spusese: „Fiul meu,

Cerut e, de la Dumnezeu.”

21Elcana și cu casa lui

S-a dus în fața Domnului,

Ca să aducă jertfa dată

În fiecare an o dată

Și – precum îi cerea credința –

Să-și împlinească juruința.

22Dar Ana nu l-a însoțit,

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„După ce îl voi înțărca

Pe fiul meu, mă voi urca –

Cu el – la casa Domnului,

Ca să îl las în fața Lui,

Așa după cum am promis.”

23Atunci, bărbatul ei a zis:

„Vreau ca al Domnului cuvânt,

Să se-mplinească, pe pământ.

Să faci după a ta dorință,

După cum crezi de cuviință.”

Ana, precum avea de gând,

A stat acasă, până când,

Pe al ei fiu l-a înțărcat.

24După aceea, s-a urcat,

La casa Domnului, cu el.

Când a făcut drumul acel,

Trei tauri a luat cu ea;

A mai luat, de-asemenea,

O efă care era plină –

Până în gură – cu făină.

25Taurii fost-au junghiați

Și-apoi, drept jertfă au fost dați,

Iar cu al ei copil s-a dus

26La Eli și așa i-a spus:

„Te rog, mă iartă, domnul meu,

Și află dar, precum că eu

Sunt chiar femeia care-a stat,

În acest loc și s-a rugat,

Din inimă, lui Dumnezeu.

27Pentru copilu-acesta, eu –

În vremea ‘ceea – m-am rugat,

Iar Dumnezeu m-a ascultat.

28De-aceea, Domnului, eu vreau,

Pe fiul meu, acum, să-l dau,

Ca astfel, toată viața lui,

Să fie doar al Domnului.”

Când a sfârșit de cuvântat,

Lui Dumnezeu, s-au închinat.