Isaia 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Vai, de cununa îngâmfată,

Cari este-n Efraim aflată

Și-i a bețivilor pe care

Țara lui Efraim îi are!

Vai, e de floarea veștejită,

Cu care e împodobită

Cununa celor ce se-mbată,

Pe culme-n valea cea bogată!

2Iată că de la Domnu-apare

Un om puternic, un om tare.

Ca o furtună o să vie.

Va fi precum o vijelie,

Ca și o rupere de nor,

Ca și șuvoiul apelor.

Cununa are s-o lovească

Și la pământ o s-o trântească.

3Cununa ‘ceea îngâmfată,

Din Efraim, va fi luată

Și spulberată în picioare,

4Iar a ei veștejită floare –

Cu care este-mpodobită –

Are a fi asemuită

Cu o smochină timpurie

Cari, înainte ca să vie

Culesul, abia e zărită

Și de îndată-i înghițită.

5Când acea zi are să vie,

Domnul oștirii o să fie

Ca o cunună minunată,

Ca o podoabă nestemată,

Pentru cei cari sunt rămășiță

Din a poporului Său viță.

6Duh de dreptate, va fi El,

În vremea ‘ceea, pentru cel

Care în grijă are – iată –

Scaunul pentru judecată.

Ca o putere, va fi El

În vremea ‘ceea, pentru cel

Cari pe vrăjmaș îl dă-napoi,

Până la poarta lui apoi.

7Însă și ei sunt clătinați,

De aburii de vin purtați

Și amețit e fiecare,

Căci bea o băutură tare.

Și preoții și-aceia cari

Proroci sunt, de băuturi tari

Sunt îmbătați și-s stăpâniți

De vin, căci umblă amețiți.

Se clatină când prorocesc.

Când judecă, se poticnesc.

8Mesele lor sunt murdărite,

De vărsături fiind stropite

Și nu mai e un loc curat,

9Iar ei, astfel, au întrebat:

„Pe cine vrea el, să învețe

Înțelepciunea, dând povețe?

Cui vrea să dea, fără măsură,

Atât de multă-nvățătură?

Unor copii abia-nțărcați,

Cari de la țâță sunt luați?

10Căci ne tot dă, fără măsură –

Neîncetat – învățătură,

Și-n orice loc el ne aruncă

Poruncă iar, și iar poruncă.

Puțin aici, dincolo iar,

Și tot porunci căpătăm doar.”

11Ei bine! Iată ce pățiți:

Prin niște oameni bâlbâiți –

A căror vorbă e străină

Și cari vor fi trimiși să vină

La voi – vă va vorbi Acel

Cari îi e Domn, lui Israel.

12El îi zicea: „Iată dar, tihnă.

Dați osteniților odihnă,

Căci uite locul potrivit,

Pentru odihnă rânduit!”

Ei, însă, nu au ascultat

13Și-atunci Domnul a cuvântat:

„Învățături fără măsură –

Neîncetat, învățătură.

În orice loc vor fi atunci,

Numai porunci peste porunci.

Puțin aici, dincolo iar

Și tot porunci primi-veți doar.”

Să meargă, să se poticnească,

Să cadă și să se zdrobească,

Să dea în laț – fără să știe –

Și-n felu-acesta prinși să fie.

14Voi – batjocoritorilor –

Cari stăpâniți peste popor

Și în Ierusalim v-aflați,

Atenți, acum, să ascultați

Cuvântul cel venit de sus,

Pe care Domnul vi l-a spus!

15Pentru că ziceți: „Am făcut

Un legământ, ce l-am avut

Cu moartea și – fără-ndoială –

Noi am făcut și o-nvoială

Cu locuința morților.

Când năvălirea apelor

Va trece cu urgia-i mare,

N-o să ne-atingă, căci scăpare,

Noi, în neadevăr, găsim

Și în minciuni ne-adăpostim!”,

16De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta, a vorbit:

„În vremea care o să vie,

O piatră, pun, ca temelie,

Eu, în Sion – piatră-ncercată,

O piatră scumpă, nestemată.

Piatra aceasta este dusă

Și-n capul unghiului e pusă.

De-asemenea, ea o să fie

O întărită temelie.

Cel ce se sprijină pe ea,

Nu va fugi, nu va cădea.

17Voi face, din neprihănire,

O lege – pentru-ntreaga fire –

Căci o cunună, Eu voiesc

Ca din dreptate să-mpletesc.

În urmă, locul de scăpare

Pe cari neadevăru-l are,

De grindină va fi surpat

Și de șuvoaie înecat

Va fi și locul cel pe care

Minciuna, adăpost, îl are.

18Deci, chiar dacă voi ați avut

Un legământ ce l-ați făcut

Cu moartea și – fără-ndoială –

Ați avut și o învoială

Cu locuința morților,

Vă spun, spre știrea tuturor,

Că ele n-au să dăinuiască.

Atunci când o să năvălească

Urgia apei peste voi,

Striviți veți fi de ea apoi.

19De câte ori va trece ea,

Scăpare, voi nu veți avea,

Ci apucați aveți să fiți.

De al ei vuiet, îngroziți

Aveți a fi, căci ea va trece

În zori. Nici bine n-o să plece,

Căci peste zi va trece iară

Și-apoi când se va face seară,

Căci zi și noapte căutați

Veți fi de ea și apucați.”

20Patul prea scurt va fi și-astfel

N-ai să te poți întinde-n el,

Iar pătura – se va vedea –

Precum că-ngustă e și ea,

Încât nu poți s-o folosești

Când vei voi să te-nvelești.

21Domnul – atunci – Se va sălta

Și iată că se va purta

Așa după cum bine știm

Că a făcut la Perațim.

Se va stârni mânia Lui,

Ca-n valea Gabaonului,

Căci Își va împlini, pe dată –

Atunci – lucrarea Lui ciudată

Și lucrul nemaiauzit,

Pe care El l-a pregătit.

22Să nu-ndrăznească cineva,

Batjocuri a rosti cumva,

Să nu se strângă, bunăoară,

Lațul care vă înconjoară.

Căci iată că aflat-am eu,

De la al oștii Dumnezeu,

Că nimicirea-i pregătită,

Iar țara nu va fi scutită.

23„Urechile, vi le plecați

Și al meu glas îl ascultați!

Să fiți dar, cu luare-aminte,

Când ascultați aste cuvinte!

24Cel care ară, ne-ncetat

Ara-va pentru semănat?

Necontenit el își brăzdează

Pământul lui și îl grăpează?

25Dar după ce și-a îndreptat

Ogorul, nu a aruncat

El, măzărichea? N-a adus

Chimenul care va fi pus

În brazdă? Nu a-nsămânțat

Grâul, în rânduri așezat?

Orzului nu i-a pregătit,

Oare, un loc deosebit?

Alacul n-a fost semănat,

Pe margini? Cel care i-a dat

26Aceste-nvățături, mereu,

A fost doar bunul Dumnezeu,

Căci numai El era-n măsură

Să-i dea această-nvățătură.

27Căci măzărichea semănătă,

Nu e – cu leasa – treierată,

Iar lujerul chimenului

Nu-l calcă roata carului,

Ci măzărichea se-mblătește

Cu bățul și se folosește

Nuiaua, spre a fi bătut

Chimenul care s-a făcut.

28Grâu-i bătut – adevărat –

Dar nu se bate ne-ncetat.

Cu car și cai, treci peste el,

Dar nu îl sfarmi, în acest fel.

29Domnul oștirii a lăsat

Lucrul acesta minunat,

Căci mare-i planul Domnului,

Precum și-nțelepciunea Lui.”