Iov 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cuvântarea lui Elihu

1Cei trei oameni au încetat

Să-i mai vorbească. L-au lăsat

Să facă după cum voia,

Văzându-l că se socotea

2Curat. Fiul lui Barachel

Din Buz, veni atunci la el.

Elihu, era al său nume

Și-a lui obârșie, în lume –

Adică spița sa de neam –

Este-n familia lui Ram.

Elihu, rău, s-a mâniat,

Pentru că Iov, nevinovat

Față de Domnul, s-a crezut.

3S-a-nfuriat când a văzut

Pe cei trei cari l-au osândit,

Pe Iov, tăcând, căci n-au găsit

Nici un răspuns pe-a lui măsură.

4Elihu a tăcut din gură

Până atunci. Nu îndrăznea –

Căci cel mai tânăr se găsea –

Să cuvânteze. În sfârșit,

5Când cei bătrâni, de povestit

Tot ce-au avut, au încheiat,

Abia atunci, înfuriat

Și de mânie grea aprins,

Fiind parcă de-un arc împins –

6Elihu, al lui Barachel,

Din Buz, s-a repezit și el,

Să le vorbească: „Tânăr sânt –

N-am anii voști’ pe-acest pământ –

De-aceea nici n-am îndrăznit –

Teamă mi-a fost – și m-am ferit

Să vă descopăr gândul meu.

7Iată ce-mi repetam, mereu:

„Las bătrânețea să vorbească,

Căci vreau să mă povățuiască

Numărul mare-al anilor,

Cu toată-nțelepciunea lor!”

8De fapt, doar duhul omului –

Acea suflare-a Domnului –

Te poate face priceput.

9Nu vârsta, precum am crezut,

Nu ea aduce-nțelepciune;

Nici bătrânețea – pot a spune –

Nu te ajută-n judecată.

10Deci zic să m-ascultați, căci iată

La ce anume-am cugetat:

11Pân’ la sfârșit v-am ascultat

Cu-atenție; am urmărit

Dovezile ce-ați folosit

Și cercetarea ce-ați făcut

La toate câte le-ați văzut,

Dar și ce-a spus Iov, mai ‘nainte.

12V-am dat toată luarea-aminte:

Dar nimeni nu l-a-ncredințat,

Nici vorba nu i-a răsturnat.

13Să nu-mi spuneți: „Noi am văzut

Înțelepciune-n el. Știut

Este că omul e-nfundat

De Domnul doar!” L-am ascultat,

14Dar Iov, mie, nu mi-a vorbit

Direct, și-acum am îndrăznit

Să-i răspund altfel decât voi!

15Se tem! Nu mai răspund! Și-apoi

Cuvintele li s-au tăiat!

16Eu, răbdător, am așteptat

Pân’ cuvântările-au sfârșit

Și de la sine s-au oprit,

Pentru că nu au mai știut

Să dea răspuns. Când i-am văzut,

17Mi-am zis dar: „Voi răspunde eu!

Acuma este rândul meu!”

Deci iată-mă! Vreau să vorbesc,

Să spun tot ceea ce gândesc!

18Căci de cuvinte, plin sunt eu,

Iar duhul îmi dă ghes, mereu.

19Lăuntrul mi-e ca un vas plin

Până în gură, și-al său vin,

Loc de-a ieși afară, n-are;

E ca burdufurile care

Stau să plesnească, fiind noi.

20Dar bine că ați sfârșit voi!

Acuma, eu am să vorbesc

Și-astfel o să mă răcoresc!

Îmi deschid buzele, că vreau,

Răspunsuri tuturor, să dau.

21N-am să privesc la-nfățișare!

Nu am să fac nici o-ncercare

De-a lingușii pe cineva!

22Nu știu să fac așa ceva!

De-aș face, știu că-ntr-o clipită

Îmi va fi viața nimicită,

De către Ziditorul meu;

Iar eu mă tem de Dumnezeu!”