Faptele apostolilor 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ucenicii lui Ioan se fac creștini

1Pe când erau încă acolo –

La Corinteni – aflat Apolo,

Pavel, prin Asia, s-a dus –

Prin părțile cele de sus –

Și, la Efes, a poposit.

Acolo, când a întâlnit

Câțiva discipoli, i-a-ntrebat:

2„Voi – Duhul Sfânt – L-ați căpătat,

Când ați crezut?” „Nu, n-am primit”,

Au zis ei, „nici n-am auzit

Că, Acest Duh Sfânt, a fost dat.”

3„Cu ce botez, v-ați botezat?”

„Cu-al lui Ioan botez, suntem

Noi, botezați. Atât avem.”

4„Vă spun dar, s-aveți cunoștință:

A botezat spre pocăință

Ioan, și-a zis ca orișicine,

Să creadă-n Cel ce-n urmă-i vine –

Deci în Iisus – dragii mei frați.”

5Atunci, ei fost-au botezați

În Sfântul Nume-al lui Iisus.

6Când Pavel, mâinile, și-a pus,

Asupra lor, Duhul Cel Sfânt,

Din cer, venit-a pe pământ

Și, peste ei, S-a așezat.

Cu toți au început, de-ndat’,

În alte limbi, ca să vorbească

Și-asemenea, să prorocească.

7Erau, acolo, mulți bărbați –

Cam doisprezece – adunați.

Pavel învață pe norod la Efes

8În urmă, Pavel a intrat,

În sinagogă; a luat

Cuvântul și, fără sfială,

Vorbit-a, plin de îndrăzneală.

Trei luni întregi, el a vorbit,

Cu ei. Pe larg, s-a referit

La lucrurile privitoare

La-mpărăția viitoare,

Cari este a lui Dumnezeu,

Voind a-ndupleca, mereu,

Pe cei care îl ascultau.

9Dar pentru că mulți se-arătau

Necredincioși și împietriți

Și pentru că au fost găsiți

Că au vorbit norodului,

De rău doar, Calea Domnului,

Pavel, pe loc, i-a părăsit.

Pe ucenici, i-a despărțit

De ei și-apoi, a învățat

Norodul cari s-a adunat

La școala unui om, numit

Traian. Acolo, a vorbit,

10Doi ani, iar cei ce locuiau

În Asia și cari erau

Iudei sau Greci, au auzit

În ăst timp, propovăduit,

Cuvântul Domnului, mereu.

11Prin Pavel, făcea Dumnezeu,

Minuni, cum nu s-au mai făcut,

12Până-ntr-atât că s-a văzut

Că dacă se punea ceva –

Basma, șorț – peste cineva

Bolnav, și-au fost întâi atinse

De Pavel, pe loc erau stinse,

Orișice boli, omul avea.

Dacă vreun duh rău se găsea,

În el, se întâmpla la fel:

Afară era scos și el.

Exorciștii Iudei

13Câțiva Iudei, cari se-ocupau

Cu exorcismul, și umblau

Din loc în loc, au început,

Ca peste-oricine a avut

Duhuri de draci, al Domnului

Nume, să-L cheme-asupra lui.

„Vă jur, acuma, pe Iisus,

Cel al lui Pavel” – ei au spus –

„Pe om, de-ndat’, să-l părăsiți!

Din el, afară, să ieșiți!”

14Cei cari acest lucru făceau,

Feciorii lui Sceva erau,

Șapte, la număr, fiind ei.

Preot de seamă, la Iudei,

Era, atuncea, al lor tată.

15Duhul cel rău le spuse-ndată:

„Eu, pe Iisus, Îl cunosc bine,

Și-l știu pe Pavel; însă, cine

Sunteți voi, încă, n-am aflat.”

16Iar omu-n care a intrat

Duhul cel rău, s-a repezit,

Și după ce i-a biruit,

Îi schingiui pe amândoi,

Încât abia scăpară, goi

Și plini de răni, din casa ‘ceea,

Cu fuga doar. După aceea,

17Acest fapt fost-a cunoscut

De toți Iudeii; l-au știut

Grecii și cei ce locuiau,

Atuncea, în Efes. Erau

Uimiți și foarte-nspăimântați.

De moarte, toți erau speriați,

Și-al Domnului Iisus Sfânt Nume,

Ajunse proslăvit, în lume.

18Mulți, dintre cei care-au crezut,

Mărturiseau tot ce-au făcut.

19Cei cari cu vrăji s-au ocupat,

Cărțile-au strâns și-apoi le-au dat

Foc, înaintea tuturor,

Iar, în arginți – valoarea lor –

Cincizeci de mii, a prețuit.

20Atunci, puternic întărit,

A fost Cuvântul Domnului,

Și mare, răspândirea Lui.

Răscoala argintarului Dimitrie

21Pavel, după ce-a făptuit

Aceste lucruri, s-a gândit,

Ca la Ierusalim, să plece,

Urmând, în al său drum, a trece –

Întâi – prin Macedonia

Și prin Ahaia. Își zicea:

„Va trebui, după aceea,

Să văd și Roma.” De aceea,

22El l-a trimis, pe Timotei

Și pe Erast, să meargă ei

‘Nainte-n Macedonia,

El rămânând în Asia,

23Un timp. Era chiar vremea-n care

S-a făcut mare tulburare,

În mijlocul norodului,

Asupra Căii Domnului.

24Un argintar, cari se numea

Dimitrie, și făurea

Temple de-argint, Dianei – care

Se bucura de cinste mare,

În rândul gloatei – i-a chemat,

25Pe ceilalți argintari, la sfat,

Și zise: „Știți cu toți, prea bine,

Că bogăția noastră ține,

De meseria ce-o avem.

26Dar, în Efes – acum – avem

Mari greutăți, și-asemenea

E-aproape-n toată Asia,

Căci lumea e înduplecată,

De Pavel, care îi arată

Precum că toți ai noștri zei –

Făcuți de mâini – nu-s dumnezei.

27Mare primejdie ne vine,

Din acest fapt. Vedeți dar, bine,

Cum că a noastră meserie,

Disprețuită o să fie,

Templul Dianei socotit

Ca un nimic și, negreșit,

Faima Dianei – cea cinstită

În toată lumea – nimicită.”

28Aceste vorbe i-au umplut

De furie și-au început

Să strige-apoi, cu toți, în cor:

„Diana Efesenilor

Este măreață!” De îndată,

29Cetatea fost-a tulburată.

Au năvălit toți, într-un gând,

În teatru, după ei târând,

Pe doi Macedoneni – cei care

Mergeau cu Pavel, în lucrare.

Gaiu și Aristarh erau

Aceia care-l însoțeau

Pe Pavel; ei au fost aduși

La teatru și, în față, puși.

30Pavel, îndată, a voit

Ca să vorbească, negreșit,

Mulțimii cari s-a adunat,

Numai că nu a fost lăsat,

De ucenici. Mulți din cei cari

31Erau, în Asia, mai mari,

Prieteni pentru că-i erau,

Să nu se ducă, îl rugau,

La teatru, unde adunată

Era mulțimea-nfuriată.

32Unii strigau una-ntr-un fel,

Iar alții, alta, în alt fel.

Lumea era învălmășită,

Dar mai ales nedumerită,

Căci foarte mulți nici nu știau

De ce, acolo, se aflau.

33În fața gloatei, înadins,

Pe Alexandru, l-au împins

Iudeii. El, semn, a făcut,

Cu mâna, însă, n-a putut

Ca să vorbească-n apărare,

34Pentru că-ntreaga adunare,

Că e Iudeu, a observat,

Și două ceasuri au strigat,

Cu toții, după voia lor:

„Diana Efesenilor

35E mare!” Dar, a reușit

Un logofăt, de-a potolit

Gloata, când zise: „Ascultați,

Voi, ai Efesului bărbați!

E cineva, printre voi, care

Nu știe cum că păzitoare

E-a Efesenilor cetate,

A templului celei aflate

La mare cinste, printre zei,

Precum și a chipului ei

Care, din ceruri, a căzut,

Cum toată lumea a văzut?

Noi, pe Diana, o cinstim –

Cum bine știți – și-o preamărim.

36Deci, dacă nu tăgăduiește

Nimeni, acest fapt, trebuiește,

De-ndată, să vă potoliți,

Ca nu cumva să săvârșiți

Ceva greșit. Seama luați,

37Pentru că sunt nevinovați

Acei pe care i-ați adus.

N-au jefuit templul, n-au spus

Vorbe de hulă-n fața voastră

Să-nfrunte pe zeița noastră.

38Deci, dacă despre cineva,

O plângere, are – cumva –

Dimitrie și toți ai lui,

Timp potrivit, acuma, nu-i,

Căci sunt zile de judecată,

Puse anume, și-o să poată

Să se pârască – mă gândesc –

Unii pe alții, cât poftesc,

39Atuncea. Dar, dacă umblați

După ceva, să așteptați

Ca adunarea legiuită,

O hotărâre potrivită,

Să poată da. Acum, să știți,

40Că noi, putem, învinuiți,

Pentru răscoală, ca să fim,

Fiindcă iată, nu găsim

Motive să îndreptățească

Această zarvă, nefirească.”

41După ce vorbele-a sfârșit,

Mulțimile s-au risipit.