1Doamne de ce, mă-ntreb într-una,
Ne lepezi pentru totdeauna?
De ce Te mânii Doamne – spune –
Pe turma de pe-a Ta pășune?
2Arată-Te-ngăduitor
Și-aminte ia, la ăst popor,
Pe care Tu l-ai câștigat,
Pe care l-ai răscumpărat –
După cum ai găsit cu cale –
Ca semn al seminției Tale
Și-al moștenirii Tale-apoi!
Doamne să-Ți amintești de noi,
De muntele Sionului,
Unde-a fost Casa Domnului.
3Te-ndreaptă, spre acest loc care
E pustiit, fără curmare!
A pustiit al nost’ vrăjmaș,
Totul, în sfântul Tău locaș.
4Ai Tăi potrivnici au venit
Și-n al Tău Templu au mugit.
În urmă, ale lor însemne
Le-au așezat în el, drept semne.
5Erau asemenea celor
Cari se reped cu un topor,
Să taie o pădure deasă
Și de nimica nu le pasă.
6Ei – cu ciocane și securi –
Au dat mai multe lovituri
Și astfel fost-au sfărâmate
Podoabele-n Templu aflate.
7Foc a aprins acel vrăjmaș,
Să ardă sfântul Tău locaș.
A dărâmat și-a pângărit
Locașu-n care-a locuit
Sfântul Tău Nume. Oameni răi –
8Cari se vădesc dușmani ai Tăi –
Își zic: „Haidem să-i prăpădim
Pe toți și să îi nimicim!”
Au ars locuri ce se vădeau –
În țară – sfinte că erau.
9Semnele noastre, nu putem – Acuma – să le mai vedem
Și iată că nici un proroc
Nu se mai află-n acest loc.
Nu mai e nimeni cari să știe,
Până când, totul va să ție…
10Dar până când îngăduiești
Doamne, batjocuri să primești,
Pentru-al Tău Nume? Până când
Dușmanii vor avea de gând,
Numele să-Ți batjocorească
Și-apoi să Îl nesocotească?
11De ce Îți tragi dreapta-napoi?
Ridic-o, să-i zdrobești apoi!
12Domnul e Împăratul meu
Care, din vremuri vechi, mereu,
Dă izbăviri în astă țară.
13Când din Egipt ne-ai scos afară,
Tu, apa mări-ai despărțit
Cu al Tău braț și ai zdrobit
Și capetele tuturor
Balaurilor apelor.
14Capul Leviatanului
Tu l-ai zdrobit, iar trupul lui
L-ai dat, apoi, mâncat să fie,
De fiarele de prin pustie.
15Izvoarelor ai poruncit
Și în pustie au țâșnit;
Tu ai făcut de s-au uscat
Râuri care n-au mai secat.
16A Ta e ziua, negreșit.
Noaptea, a Ta, s-a dovedit.
Lumină, Tu ai așternut
Atunci când soare ai făcut.
17Ai pus hotarele ce sânt
La capetele de pământ.
Vară și iarnă ai gătit
Și-n an, Tu le-ai statornicit.
18Doamne, Te-ntoarce și privește!
Vrăjmașul Te batjocorește,
Iar un popor nechibzuit,
Sfântul Tău Nume, L-a hulit!
19Nu lăsa pradă fiarelor,
Sufletul tuturor celor
Care ai Tăi se dovedesc.
Pe-aceia care se vădesc
Ai Tăi nenorociți să fie,
Nu îi uita, pentru vecie!
20Ai în vedere, Doamne Sfânt,
Cuvintele din legământ!
Căci locuri dosnice, din țară,
Bârlog pentru tâlhari sunt, iară.
21Să nu se-ntoarcă, rușinat,
Cel care este apăsat,
Ci cel care-i nenorocit –
Și cu săracul – negreșit,
Să laude, trăind în lume,
Necontenit, Sfântul Tău Nume!
22Te scoală, Dumnezeul meu,
Să-Ți aperi pricina, mereu!
Să-Ți amintești necontenit,
Ocările ce le-au zvârlit
Cei care sunt lipsiți de minte!
23Să nu uiți, ci să iei aminte
La strigătele celor răi
Cari se vădesc dușmani ai Tăi!
Să nu uiți nici de zarva care
Crește, fiind mereu mai mare,
Făcută de cei ce vădesc
Că împotrivă-Ți se pornesc!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
