Leviticul 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Oprirea însoțirilor nelegiuite

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

2„Copiilor lui Israel,

Tu să le spui, în acest fel:

„Eu sunt al vostru Domn, mereu.

Eu sunt al vostru Dumnezeu.

3Nu faceți ceea ce-ați văzut

Că, în Egipt, a fost făcut,

În vremea-n care-ați locuit

Acolo. Nu e-ngăduit,

De-asemenea, să faceți voi

Ceea ce veți vedea apoi,

Că fac cei care locuiesc,

În țara ce vi-o dăruiesc –

În Canaanul către care,

Eu vă conduc. Deci, grijă mare

Va trebui să arătați

Ca, de la ei, să nu luați

Vreun obicei. Atenți să fiți:

4Poruncile-Mi să le-mpliniți,

Să mai păziți legile Mele

Și să umblați, mereu, în ele,

Căci vă sunt Domn și Dumnezeu.

5Păziți-Mi legile, mereu,

Și-asemeni, poruncile Mele.

Acela va trăi, prin ele,

Cari le-mplinește, pe pământ,

Căci Eu am spus. Eu, Domnul, sânt!

6Permis nu-i este omului,

Să își atingă ruda lui

Care, de sânge, e vădită,

Voind a-i fi descoperită

Rușinea, goliciunea. Eu

Sunt Domnul și voi fi, mereu!

7Nu dezveli, la al tău tată,

Tu, goliciunea lui, vreodată.

Nu dezveli, pe nici o cale,

Tu, goliciunea, mamei tale.

Să n-o descoperi, ci ia seamă,

Pentru că ea îți este mamă.

8N-o dezveli nici pe cea care,

Al tău tată, soață, o are,

Căci goliciunea soaței lui,

E goliciunea tatălui.

9Nu dezveli, pe nici o cale,

Nici goliciunea sorei tale,

Căci fiică e, pentru-al tău tată

Și e a mamei tale fată –

Chiar dacă-n casă s-a născut,

Sau de, afară, a crescut.

10Nu dezveli, căci este rău,

Nicicând, fiicei fiului tău,

Rușinea; și pe nici o cale,

Nici cea a fiicei fetei tale –

Căci goliciunea-i, nu uita,

Este chiar goliciunea ta.

11Nu dezveli, căci este rău,

Fiicei soaței tatălui tău,

Rușinea ei, căci s-a născut

Din tatăl tău. Deci, ai văzut,

Acuma, din toate aceste,

Că astă fată soră-ți este.

12Nu dezveli, căci este rău,

Nicicând, sorei tatălui tău,

Rușinea ei, pentru că iată:

Ea este rudă cu-al tău tată.

13Nu dezveli, pe nici o cale,

Rușinea sorei mamei tale,

Căci rudă este – nu uita –

De-aproape dar, cu mama ta.

14Să nu descoperi, căci e rău,

Tu, fratelui tatălui tău,

Cu nici un chip, rușinea lui.

Să nu tinzi la nevasta lui,

Pentru că soața-i – nu uita –

Este, de fapt, mătușa ta.

15Nu dezveli, pe nici o cale,

Tu, goliciunea norei tale,

Pentru că faci un lucru rău,

Căci ea-i soața fiului tău.

16De-asemenea, ascultă-acum:

Să nu descoperi, nicidecum,

Rușinea soaței fratelui,

Căci este goliciunea lui.

17Nu-i dezveli, unor femei –

Și-asemenea, nici fiicei ei –

Tu, goliciunile, vreodată,

Căci fapta ta e necurată.

Pe fata fiului pe care

Știi că acea femeie-l are,

Să nu-ndrăznești ca să o iei –

Și nici pe fiica fetei ei –

Să le descoperi goliciunea.

Arată-ți dar, înțelepciunea,

Căci rude-ți sunt, precum ai știre.

Să nu faci vreo nelegiuire.

18Tu să nu iei, pe nici o cale,

Cumva, pe sora soaței tale.

Nu-i dezveli, în nici un caz,

Rușinea, ca să-i faci necaz

Nevestei tale, cât trăiește.

De-așa ceva, tu te ferește!

19Să nu te-apropii, niciodată,

De vreo femeie cari, aflată,

E la soroc. Să nu-ndrăznești,

Rușinea, să i-o dezvelești.

20Să nu te-mpreuni, căci e rău,

Cu soața seamănului tău –

Să nu te pângărești, cu ea.

21Întotdeauna, vei veghea

Ca, lui Moloh, să nu-ți jertfești

Copiii. Să nu pângărești

Tu, Numele Meu, pe pământ,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!

22Să nu te culci cu un bărbat

Așa precum te-ai fi culcat

Cu o femeie. Îți pot spune,

Că ăst fapt e o urâciune.

23Să nu se culce nimenea,

Cu vitele. De-asemenea,

Toate femeile-s oprite

Ca să se-apropie de vite,

Voind, cu ele, să curvească.

Femeile să se ferească

De aste fapte, căci se știe

Că sunt o mare mișelie.

24Să nu cumva să vă spurcați

Cu aste lucruri, ci aflați

Căci neamurile-au fost spurcate

Cu ele și-astfel, alungate,

Din față-vă, vor fi îndată.

25Țara prin ele-a fost spurcată.

Fărădelegea-nfăptuită

N-o voi lăsa nepedepsită

Și-atunci, pământul va vărsa,

Pe-ai săi oameni, din gura sa.

26Poruncile-Mi, să le păziți,

Iar legile-Mi să le-mpliniți.

Să nu faceți și voi, cândva,

Astfel de spurcăciuni, cumva.

Toți trebuie să se ferească:

Și cei care-au să locuiască

Străini, în al vostru pământ,

Dar și cei cari băștinași sânt.

27Căci toate-aceste spurcăciuni

Și toate-aceste urâciuni,

Cei cari aici au locuit,

‘Nainte-vă, le-au săvârșit

Și-au pângărit această țară.

De-aceea, îi voi da afară.

28Luați dar, seama bine, voi,

Să nu vă verse mai apoi –

Țara în care-o să intrați –

Din gura ei, când o spurcați,

La fel precum i-a mai vărsat

Pe cei care, în ea, au stat.

29Acela care săvârșește

Vreo spurcăciune, trebuiește

A fi, îndată, nimicit.

30Păziți dar, ce v-am poruncit

Și nu luați vreun obicei,

Urât de Mine, de la cei

Care, aici, au locuit,

‘Nainte de a fi venit,

În astă țară, voi să stați.

Păziți-vă! Nu vă spurcați,

Căci sunt al vostru Dumnezeu,

Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”