2 Cronici 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Timpul s-a scurs, iar la sfârșit,

Când Iosafat a adormit,

A fost și el adăugat

La neamul său și îngropat

Chiar în cetatea cea pe care,

David, al său părinte-o are.

Apoi, în Iuda, a venit

Ioram – al său fiu – și-a domnit.

Ioram, împăratul lui Iuda

2Fii ai lui Iosafat erau

Toți frații săi. Ei se numeau:

Azaria și Iehiel,

Cu Zaharia după el,

Cu Micael și-Azaria

Și-n urmă cu Șefatia.

3Ei daruri multe au primit,

Căci tatăl lor le-a dăruit

Aur și-argint – la fiecare –

Și pietre scumpe, după care

Le-a dat cetăți ce-s întărite

Și cari, în Iuda, sunt zidite.

Dar scaunul de împărat,

Pentru Ioram, el l-a lăsat.

4Când la domnie a ajuns

Și când s-a întărit de-ajuns,

I-a omorât pe ai săi frați

Și încă vreo câțiva bărbați

Din rândurile celor cari,

În Israel, erau mai mari.

5Treizeci și doi de ani avuse,

Când împărat el se făcuse,

Iar la Ierusalim a stat,

Apoi, opt ani, încoronat.

6El a umblat în calea lor,

Adică a-mpăraților

Care-au domnit în Israel,

Pentru că a făcut la fel

Ca și Ahab – la rândul său –

Înfăptuind ce este rău,

‘Naintea Domnului, mereu.

7Numai că Domnul, Dumnezeu,

Pe Iuda, nu l-a nimicit,

Fiindcă i-a făgăduit

Lui David, că îi va lăsa

Lumină, înaintea Sa.

8Pe când Ioram era-mpărat,

Edomul – tot – s-a răsculat,

Contra lui Iuda și și-a pus

Un domnitor. Ioram s-a dus,

9Cu oastea ce o stăpânea

Și carele ce le avea.

Când înserarea s-a lăsat,

Pe Edomiți i-a atacat.

Pe negândite i-a lovit,

Încât cu toții au fugit

Speriați, la corturile lor.

10Răscoala Edomiților

Față de Iuda, s-a văzut,

Că până astăzi a ținut.

Cam tot atunci, a încercat

Și Libna de s-a răsculat.

Tot ceea ce se petrecuse

Atunci, drept pricină avuse

Faptul că Iuda a greșit,

Pe Domnul, când L-a părăsit.

11Ioram, în țară, a făcut

Și înălțimi, căci a crezut

Că este bine. În ăst fel,

Trase-n curvie, după el,

Poporul care se vădea

Că la Ierusalim ședea,

Iar totodată – negreșit –

Pe Iuda el l-a amăgit.

12Pe vremea lui Ioram, Ilie

S-a dovedit, proroc, să fie.

El, o scrisoare, a trimis

La împărat, prin care-a zis:

„Pentru că tu nu ai umblat

Pe căile lui Iosafat

Și-ale lui Asa – cari se știe,

Că-n Iuda fost-au la domnie

13‘Naintea ta – ci ai pășit

Pe căile ce le-au găsit

Drept bune cei ce-au fost aflați

În Israel ca împărați;

Pentru că în a ta curvie,

Făcut-ai ca atrași, să fie

Locuitorii cei pe care

Ierusalimu-n el îi are

Și pe cei care se vădesc

Precum că-n Iuda locuiesc

Purtându-te, în acest fel,

Ca și Ahab, în Israel;

Pentru că i-ai ucis pe cei

Ce ți-au fost frați, chiar dacă ei –

Așa după cum știi prea bine –

Fuseseră mai buni ca tine

Și care făceau parte – iată –

Din casa celui ce ți-e tată;

14Află că are ca să vie,

Peste popor, mare urgie,

Căci Dumnezeu S-a mâniat.

Urgia va veni de-ndat’,

Peste-ale tale dragi soții,

Precum și peste ai tăi fii.

Lovit are să fie, rău,

Tot ceea ce este al tău.

15Apoi, tu însuți, negreșit,

De boală, ai să fii lovit.

În măruntaie-o vei avea

Și-ngreunat vei fi de ea –

Din zi, în zi – iar la sfârșit,

Din burtă îți vor fi ieșit

Toate-ale tale măruntaie,

Căci boala are să ți-o taie.”

16În urmă, Domnu-a ațâțat

Arabii care s-au aflat

Chiar lângă Etiopieni

Și-n urmă și pe Filisteni.

17Ei împreună-au năvălit,

În Iuda, și au jefuit

Averile-mpăratului,

Nevestele și fiii lui,

Astfel încât Ioram rămase

Doar cu un fiu ce se chemase,

Drept Ioahaz. Acesta fuse

Cel mai mic fiu ce îl avuse.

18Domnul a pus, apoi, să-l taie

O boală grea, în măruntaie,

Cari fără leac s-a dovedit;

19Iar boala care l-a lovit –

Din zi, în zi – pe împărat

Necontenit l-a-ngreunat,

Timp de doi ani, pân’ i-a pleznit

Burta și astfel, a murit.

Boala care l-a apăsat,

Cu mari dureri l-a încercat.

Tămâie-a ars poporul lui,

În cinstea împăratului,

Așa precum obișnuia

Când un conducător murea.

20Treizeci și doi de ani avuse,

Când împărat el se făcuse,

Iar la Ierusalim a stat,

Apoi, opt ani, încoronat.

El a murit făr’ a lăsa

Păreri de rău în urma sa.

Apoi a fost adăugat

La neamul său și îngropat

Chiar în cetatea cea pe care,

David, al său părinte-o are,

Dar nu-n mormântul pregătit

Pentru cel care-a-mpărățit.