Coloseni 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Pavel, chemat să fie pus

Apostol, în Hristos Iisus –

Prin voia de la Dumnezeu –

Și Timotei – fratele meu –

2Spre sfinți și orice credincios

Care se află, în Hristos,

Și care, în Colose sânt:

De la al nostru Tată Sfânt –

Și de la Domnul nost’, Iisus –

Pace și har, noi am adus.

3Aducem mulțumiri, mereu,

Către al nostru Dumnezeu –

Tată al Domnului Iisus

Care se află-n ceruri, sus;

Și pentru voi, neîncetat,

Noi ne rugăm, căci am aflat

4Despre credința voastră mare

Și despre dragostea cu care,

Pe sfinți, știți să-i înconjurați,

5Căci voi nădăjduiți, dragi frați,

La o răsplată-n ceruri, sus,

Așa după cum vi s-a spus

Prin adevărul răspândit

Prin Evanghelie – negreșit –

6Care-a ajuns până la voi –

Precum și-n toată lumea-apoi –

Dând roade și crescând, mereu.

De harul, de la Dumnezeu,

De la-nceput, ați auzit –

Ba încă, voi l-ați și simțit –

7Așa după cum ați aflat

Și după cum v-a învățat

Al nostru frate prea iubit,

Cari, Epafras, este numit.

Tovarăș – fratele acel –

Ne este-n slujbă. Astfel, el

S-a dovedit a fi-n Hristos,

Un slujitor bun, credincios,

8Cari, despre voi, ne-a povestit

Și care ne-a mărturisit

A voastră dragoste – dragi frați –

Pe care-n Duhul, o purtați.

9Din ziua când am auzit

Aceste vorbe, ne-am silit,

Neîncetat, în urmă, noi,

Să înălțăm rugi, pentru voi.

Să știți că noi nu încetăm

Ca pentru voi, să ne rugăm

Și cerem, de la Dumnezeu,

Ca să vă deie, tot mereu,

Înțelepciunea Lui cerească,

Priceperea duhovnicească

Și cunoștința voii Sale,

10Ca astfel, să găsiți o cale,

Prin care-n chip vrednic, dragi frați,

De Domnul, voi să vă purtați

Și-n orișice lucru, să știți,

Mereu, plăcuți, ca să Îi fiți.

Deci, fiecare să adune,

Roade, numai în fapte bune,

Și-apoi – în a lui Dumnezeu

Cunoaștere, sporind mereu –

11Întotdeauna, întăriți,

Cu-a Lui putere, voi să fiți –

După a slavei Lui tărie –

Gata fiind, cu bucurie,

De-a face față-n încercare

Și dovedind, mereu, răbdare –

Sau o răbdare-ndelungată.

12Este nevoie, totodată,

Ca Tatălui să-I mulțumiți,

Căci ați ajuns învredniciți

Să aveți parte – fraților –

De moștenirea sfinților,

Care se află în lumină

Și, peste voi, are să vină.

13Din a tenebrelor putere,

Ne-a izbăvit prin a Sa vrere,

Dându-ne-n urmă – dragii mei –

Împărăția dragostei

Fiului Său. Acolo, El

Ne-a strămutat, pe noi, astfel.

14Prin Fiul Său, primit-am noi,

Răscumpărare, mai apoi,

Căci El – prin sângele vărsat –

Păcatele ni le-a iertat.

15El a purtat chipul – mereu –

Al Celui care-i Dumnezeu

Înfricoșat și nevăzut.

El este Cel dintâi născut,

Din tot ceea ce s-a zidit.

16Prin El, tot ce s-a pomenit –

Adică lucruri care sânt

În ceruri sus, sau pe pământ,

Văzute, dar și nevăzute –

Putut-au doar a fi făcute.

Și scaunele de domnii,

Și orișice dregătorii,

Domniile de peste fire,

Sau orișice dregătorie,

Făcute-au fost toate, la fel:

Prin El numai, și pentru El.

17El este înaintea lor

Și-i făcătorul tuturor,

Căci El a fost de la-nceput

Și totul e, prin El, ținut.

18El este Capul trupului

Bisericii. Totul e-al Lui,

Căci El este de la-nceput,

El este Cel dintâi născut

Dintre cei morți și-astfel, în toate,

El are, doar, întâietate.

19Căci Dumnezeu a socotit,

Precum că este potrivit,

Ca toată plinătatea-n El

Să locuiască și astfel –

20Prin El – apoi, să facă pace,

Spre a putea ca să împace,

Cu Sine, toate câte sânt

În ceruri sus, sau pe pământ,

Căci pace, a putut aduce,

Prin sângele ce-a curs, pe cruce.

21Iată, pe voi cari, bunăoară,

Străini erați, odinioară,

Vrăjmași prin gândurile-acele,

Prin ale voastre fapte rele,

Acuma, El v-a împăcat,

Cu Sine și, iertări, v-a dat,

22Prin al Său trup de carne-apoi –

Prin moartea Sa – pentru ca voi,

Drept sfinți să vă înfățișați,

În fața Lui – dragii mei frați –

Lipsiți de orice meteahană,

Fără vreo vină sau prihană.

23Acum, voi trebuie să știți

Ca să rămâneți neclintiți,

Pe mai departe, așezați

Și pe credință-ntemeiați,

Fără a pierde – dragii mei –

Nădejdea Evangheliei,

Care v-a fost împărtășită –

Când fost-a propovăduită

Făpturilor de pe pământ –

Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.

24În suferința mea, apoi,

Iată, mă bucur, pentru voi.

În trupul meu, se împlinește

Chiar suferința ce-I lipsește,

Azi, lui Hristos – deci trupului –

Adică, Bisericii Lui.

25Slujbaș al ei, iată că eu

Am fost ales, a fi, mereu,

După acea isprăvnicie

Care îmi este dată mie,

De Dumnezeu dar, pentru voi,

Ca eu să întregesc apoi,

Printre ființele ce sânt

În lume-acum, al Său Cuvânt.

26Astfel, prin ceea ce vorbesc,

Eu vreau să vă mărturisesc

Despre o taină nepătrunsă

Care ținută-a fost ascunsă,

Din veșnicii – veacuri la rând –

Până în vremea noastră, când,

Ea poate fi descoperită

Și poate fi împărtășită

Tuturor sfinților, pe care,

Al nostru Dumnezeu îi are,

27Și cărora, acum, a vrut,

Ca să le facă cunoscut –

Așa cum a găsit cu cale –

Această taină-a slavei Sale

Și necuprinsa bogăție,

Ca Neamurile să o știe.

Taina ascunsă, pentru lume,

Iată ce spune-acum, anume:

Iisus Hristos, aflat în voi,

Nădejdea slavei de apoi.

28Pe El, Îl propovăduim

Și, sfat, oricui, îi dăruim,

Căci vrem ca să îi învățăm,

Pe toți, și să-i înfățișăm,

În urmă – în Hristos Iisus –

Desăvârșiți. Iată, v-am spus

29La ce trudesc, anume, eu,

Ce fel de luptă port, mereu,

După puterea Lui cea mare –

După a ei măsură, care

A fost, în mine, așezată,

Și prin tărie se arată.”