Osea 2 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Fraților voști’, să le vorbiți

Și „Ami”, voi să îi numiți

„Ruhama”, le veți spune voi

Surorilor voastre apoi.”

(Cuvântul „Ami”, altfel spus,

„Poporul meu”, este tradus;

Iar prin „Ruhama”, totodată,

Se tălmăcește „Cea-ndurată”.)

2Vă plângeți! Plângeți-vă voi,

În contra mamei voastre-apoi!

Căci nu este nevasta Mea

Și nici Eu, de asemenea,

Nu-i sunt bărbat! Să înceteze,

Degrabă, și să depărteze,

Din fața sa, a ei curvie,

Precum și a ei preacurvie

Cari, la ai ei sâni, e aflată!

3De nu va face astfel, iată,

Am s-o dezbrac în pielea goală,

Fiind apoi – fără-ndoială –

Precum a fost la început,

În ziua-n care s-a născut.

O fac s-ajungă o pustie.

Pământ uscat are să fie,

Pentru că iată, bunăoară,

De sete, am s-o las să moară!

4Ai ei copii nu vor avea,

Parte – nicicând – de mila Mea,

Pentru că – după cum se știe –

Ei sunt un rod dat de curvie.

5A lor măicuță a curvit.

Femeia cari i-a zămislit,

Drept necinstită se arată,

Căci a vorbit în ăst fel: „Iată,

Voi alerga după acei

Ce-mi sunt ibovnici, că doar ei

Îmi aduc pâinea, apa mea,

Lână și in de-asemenea,

Și untdelemn și băutură!”

6De-aceea, iată, drept măsură,

Mulți spini voi aduna acum

Și astupa-voi al ei drum.

Un zid, pe drum, o să-ntâlnească

Și calea n-o să-și mai găsească.

7Va alerga, cu disperare,

După ibovnicii ce-i are,

Dar – după cum se va vedea –

Să-i prindă, nu va mai putea.

Va căuta să îi găsească,

Însă nu o să izbutească.

De-aceea, își va zice-apoi:

„Mă voi întoarce înapoi,

La cel ce-ntâi mi-a fost bărbat,

Căci lângă el eu m-am aflat

Mai fericită ca acum,

Când rătăcită sunt, pe drum!”

8N-a cunoscut că Eu eram

Acela cari, grâu, îi dădeam;

Must, de la Mine-a căpătat,

Iar untdelemn tot Eu i-am dat.

Cu toate-acestea, am văzut

Că aurul ce l-a avut

Și-argintul pa cari i l-am dat,

Lui Bal, în urmă, le-nchinat.

9De-aceea, am să-Mi iau – apoi –

Grâul și mustul înapoi.

Am să le iau, pe negândite,

La vremurile potrivite.

Lâna o voi lua-napoi,

Precum și inul mai apoi,

Căci i le-am dat să-și poată pune,

Drept înveliș, pe goliciune.

10Acum, îi voi descoperi

Rușinea și o vor zări

Ibovnicii, căci nimenea

N-o va scăpa din mâna Mea.

11În vremea ce o să urmeze,

Voi face ca să înceteze,

Cu totul, a ei bucurie.

Nici sărbători n-au să mai fie.

Lunile noi vor fi luate,

Cu praznice și cu Sabate.

12Smochinii ei și-ale ei vii

Ajunge-vor a fi pustii,

Pentru că astfel a vorbit:

„Pe toate, plată, le-am primit,

Din mâinile tuturor cei

Care ibovnici sunt, ai mei!”

Iată dar, ceea ce-am să-i fac:

Într-o pădure-am să prefac

Totul, și-ajunge-vor mâncate

De fiarele, în câmp, aflate.

13Pentru acele zile când

Mergea, tămâie, aducând

‘Naintea Baalilor, doresc –

Acuma – să o pedepsesc.

Pentru acele zile când –

După ibovnici, alergând –

Cu salbă mândră se gătea

Și-n nas verigă își punea,

Am să o pedepsesc, de-ndat’.

O pedepsesc, căci M-a uitat!

Așa va fi căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

14„Am s-o ademenesc, să fie

Dusă, în urmă, în pustie,

Căci să-i vorbesc, găsesc cu cale,

Să-i placă mult, inimii sale.

15Acolo, îi voi da-napoi

Viile ei și fac apoi,

Din valea care e chemată

Acor, o ușă îndreptată

Către nădejde. Cât va sta

Acolo, iarăși va cânta,

Ca și când tânără se-aflase

Și din Egipt abia scăpase.

16Când acea zi are să vie,

Ea are să Îmi spună Mie” –

Domnul a zis – „Al meu bărbat”,

Căci nu-Mi va zice, niciodat’,

„Stăpânul meu”. Eu îi voi scoate,

17Din gura ei, numele toate

Care sunt ale Baalilor.

Voi șterge pomenirea lor,

Căci nu vor mai fi amintiți

Și nici pe nume, pomeniți.

18Cu cei care, popor, Îmi sânt,

Am să închei un legământ.

El, încheiat, o să mai fie

Cu fiarele de pe câmpie,

Cu neamul zburătoarelor

Precum și-al târâtoarelor.

Arcul îl voi sfărma în țară,

Și sabia. Voi scoate-afară

Orice unealtă de război,

Căci liniște le dau apoi.

19După aceea, Eu voiesc,

Cu Mine, să o logodesc

Și-astă logodnă o să fie

Făcută pentru veșnicie.

Prin bunătate, Eu voiesc,

Cu Mine, să o logodesc,

Prin judecată, îndurare

Și prin neprihănire mare.

20Logodna ta are să fie

Făcută prin credincioșie

Și-n acest fel, vei fi putut,

Pe Domnul, să-L fi cunoscut!”

21Domnul a zis: „În acea zi,

Voi asculta; va auzi

Cerul, ce rugi s-au înălțat,

Pentru că fi-va ascultat

Pământul cari, la rândul lui,

22Ascultă glasul grâului,

Glasul de must și untdelemn.

Toate apoi, ca la un semn,

Vor asculta de Izreel.

23Am s-o sădesc, în timpu-acel,

Pe Lo-Ruhama-n astă țară

Și îndurare-i arăt iară.

Lui Lo-Ami, am să-i zic Eu:

„Iată, tu ești poporul Meu!”,

Iar el, să Îmi răspundă, are:

„Ești Dumnezeul meu, Cel mare!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help