Ioan 12 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Maria Îi toarnă mir pe picioare

1Doar șase zile-i despărțea,

De Paști, când, în Betania,

La Lazăr – cel ce-a fost trezit,

Din moarte – Domnul a venit.

2În casă, cina-L aștepta;

Cu El, Lazăr – la masă – sta,

Iar Marta Îi slujea. Maria

3A părăsit bucătăria,

Lăsând, pe Marta, tot; s-a dus

Și mir de nard, scump, a adus.

Cu litru-acel de mir curat,

Ea, pe picioare, L-a spălat,

Pe Domnul. Casa s-a umplut,

De un miros, foarte plăcut,

De mir. Maria s-a plecat

Și, cu al ei păr, I-a uscat

Picioarele. Când a văzut,

4Gestul pe care l-a făcut

Femeia, Iuda, cel numit

Iscarioteanul – cel menit

Să-L vândă – al lui Simon fiu,

Zise, îndată, grijuliu:

5„Oare de ce, nu s-a putut,

Ca mirul să se fi vândut –

Măcar cu trei sute de lei –

Și-apoi, să dăm banii acei,

Săracilor?” El a vorbit

6Așa, nu că s-ar fi gândit

La cei săraci, dar el ținea

Punga și, tot ce se punea

În ea, în mâna-i a intrat.

7Domnul Iisus a cuvântat:

„Lăsați-o dar, fiindcă ea,

Pentru îngropăciunea Mea,

Mirul acesta, l-a ținut.

8Pe cei săraci, voi i-ați avut

Mereu alături – și-i aveți.

Pe Mine, însă, nu puteți

Cu voi, mereu, a Mă avea.”

9Că este în Betania

Iisus, aflară mulți Iudei.

În număr mare, au mers ei,

Acolo, nu doar pentru El,

Ci pentru Lazăr mai mult – cel

Care, din morți, a înviat.

10Când marii preoți au aflat

De Lazăr, au și hotărât

Că și el trebuie-omorât,

11Pentru că, din a lui pricină,

La ei, mulți n-au mai vrut să vină,

Ci – cu mai mult drag – ei s-au dus,

Sfârșind a crede în Iisus.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

12A doua zi, o gloată care

Era la praznicul cel mare,

Când auzit-a că Iisus,

Către Ierusalim, S-a dus,

13A luat ramuri de finic

Și-a alergat – mare și mic,

Tânăr, bătrân – vrând fiecare,

Să-I iasă în întâmpinare.

„Osana! Binecuvântat

E-al lui Israel Împărat!” –

Strigau toți, la vederea Lui.

„Cel ce-n Numele Domnului,

Acuma, ni s-a arătat,

Să fie binecuvântat!”

14Un măgăruș, găsi Iisus,

Și-a-ncălecat, precum s-a spus:

15„Fiica Sionului n-ai teamă,

Când Împăratul tău te cheamă.

Pe-al măgăriței mânz, la tine,

Călare – El – acuma, vine.”

16Discipolii n-au priceput

Acestea, de la început,

Dar după ce-a fost proslăvit

Iisus, cu toți și-au amintit

Că, despre El, toate-au fost scrise

Și că – de fapt – se-nfăptuise

Totul, precum s-a prorocit.

17Acei care L-au însoțit

Când, din mormânt, El l-a chemat,

Pe Lazăr și l-a înviat,

Mărturiseau, acum, de El.

18Cu-atât mai mult, norodu-acel

Ieși-n a Lui întâmpinare,

Cuprins de o uimire mare.

19Văzând acestea, între ei,

Vorbiră câțiva Farisei.

„N-aveți câștig, de nici un fel,

Căci lumea merge după El.”

Iisus vorbește de moartea Sa

20Acolo-au fost niște Greci care,

La praznicul acela mare,

Ce la Ierusalim se ține,

Obișnuiau să se închine.

21De Filip – cel ce se trăgea

Din Betsaida-n Galileea –

Grecii acei se-apropiară

Și, cu căldură, îl rugară:

„Doamne, am vrea, ca pe Iisus,

22Să Îl vedem.” Filip s-a dus,

Ca să vorbească, cu Andrei;

S-au sfătuit, iar apoi, ei

Au mers să-I spună, lui Iisus.

23Acesta, drept răspuns, a spus:

„Iată că ceasul a sosit,

Când Fiul fi-va proslăvit.

24Aflați căci, cu adevărat,

Grăuntele de grâu picat,

În brazdă, de nu va pieri,

Singur va fi; de va muri,

Roadă bogată, dobândește.

25Cel care, viața, își iubește,

O să și-o piardă; dar cel care

Viața-și urăște-n lume, are

S-o capete, căci va să-i fie,

Viața, dată, pe veșnicie.

26Acum, să vă mai spun ceva:

Dacă-Mi slujește cineva,

Să Mă urmeze! Unde-s Eu,

Va fi și slujitorul Meu.

Dacă-Mi slujește cineva,

De Tatăl Meu, cinstit fi-va.

27E tulburat sufletul Meu.

Și-acuma, ce voi zice Eu?…

Tată al Meu, Mă izbăvește

De ceasul ce se pregătește?…

Dar pentru-acest ceas, am venit,

Pentru-acest ceas, M-am pregătit!

28Să-Ți proslăvești, Numele, Tată!”

Din cer, s-a auzit, pe dată,

Un glas ce-a zis: „L-am proslăvit

Și-L proslăvesc, necontenit!”

29Norodul care auzise,

Glasul din cer, un tunet, zise

Că auzit-a. Mulți spuneau –

Și, cu părerea, își dădeau,

Cum că „Acel, care-a vorbit,

E-un înger, din văzduh venit.”

30Iisus a zis: „Glasul acel,

Nu Mie Mi-a vorbit, ci el

Vorbit-a pentru voi. Căci iată:

31Acuma, este judecată

Lumea, și-afară este dat

Stăpânul ei. Când, înălțat,

32De pe pământ, am să fiu Eu,

Oameni, am să atrag, mereu.”

33Le-a spus dar, de ce fel de moarte,

Va urma El să aibă parte.

34Norodu-atuncea I-a vorbit:

„Din Lege, noi am auzit,

Cum că Hristos rămâne-n veci,

Și-i drept ce scrie-n Lege. Deci,

Atuncea, cum de-ai arătat

Că Fiul trebuie-nălțat”

Cine-I dar Fiul omului?”

35Iisus a zis, la rândul Lui:

„Puțină vreme-aveți lumină.

Umblați în ea, ca să nu vină

Bezna, să vă cuprindă-apoi;

Dacă, în beznă, umblați voi,

Nu știți încotro vă-ndreptați.

36Deci, în lumină să umblați,

Atât cât, încă, o aveți,

De fii, luminii, să-i fiți, vreți.”

După ce-a dat acest răspuns,

Iisus, de gloată, S-a ascuns.

Necredința Iudeilor

37Măcar că semne a făcut,

Printre Iudei, ei n-au crezut,

Nici chiar atuncea, în Iisus,

38Spre-a se-mplini tot ce a spus

Isaia-n prorocia lui:

„Doamne, nu-i pasă nimănui,

De tot ce-am zis, căci cine, oare,

Vorbirii noastre-a dat crezare?

Și cui i s-a descoperit

Puterea de nebănuit

A brațului lui Dumnezeu?”

39De-aceea, lor le venea greu

A crede, ceea ce-au văzut

Și-au auzit – ei n-au putut,

Căci, prin Isaia, s-a vorbit:

40„Sunt orbi, inima le-a-mpietrit,

Ca ochii lor să nu mai vadă,

Să nu-nțeleagă, să nu creadă,

Să nu se-ntoarcă înapoi –

La Domnul – să-i vindec apoi.”

41Isaia, astfel, a vorbit,

În clipa-n care a privit,

La slava Lui. Totuși, erau

42Și mulți fruntași care credeau

În El, însă, de Farisei,

Teamă purtau; de-aceea, ei,

Pe față, nu-L mărturiseau.

Afară a fi dați, riscau –

Din sinagogi, de-ar fi vorbit,

43De El. Ei, însă, au iubit –

Mai mult – doar slava omului,

Decât pe cea a Domnului.

44Iisus strigă, atunci: „Oricine

E-acela care crede-n Mine,

Nu crede-n Mine, ci v-am zis:

Crede în Cel ce M-a trimis!

45Cel care M-a văzut și crede,

Pe Cel ce M-a trimis, Îl vede!

46Eu am venit să fiu lumină,

În lumea cea de beznă plină,

Ca toți cei cari au să Mă creadă,

În întuneric, să nu șadă.

47Dacă-Mi aude cineva,

Cuvintele și, de cumva,

Nu le păzește, tuturor,

Vă spun că nu-s judecător.

În lume, Eu nu am venit

Ca să o judec; am sosit,

Ca lumea, să o mântuiesc.

48Pe cei ce Mă nesocotesc

Și nu primesc cuvântul Meu,

Nu am să îi osândesc Eu,

Căci, să o facă, este cine:

Cuvântul, Cel vestit de Mine,

Acela se va dovedi

Că-i Cel care-i va osândi,

Când va fi ziua de apoi.

49Aminte dar, să luați voi,

Că, de la Mine, nu v-am zis

Nimic, ci Cel ce M-a trimis –

Al Meu Tată – Mi-a poruncit

Să vă spun tot ce-am auzit.

50Poruncile Tatălui Meu

Sunt viață veșnică; iar Eu,

La voi, în lume, le-am adus,

Așa cum Tatăl Mi Le-a spus.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help