2 Împărați 20 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Boala și însănătoșirea lui Ezechia

1O boală gravă l-a lovit

Pe Ezechia, și-a simțit

Că nu poate să se mai scoale

Din pat, iar moartea-i dă târcoale.

Atunci, prorocul Domnului –

Isaia – la porunca Lui,

La Ezechia a plecat

Și-n acest fel, a cuvântat:

„Ascultă ceea ce a zis

Domnul, atunci când m-a trimis:

„Așază-ți casa-n rânduială,

Căci vei muri, fără-ndoială.”

2Atunci, îndată, Ezechia,

Cu fața albă ca hârtia,

Către perete s-a sucit

Și-o rugăciune a rostit:

3„Doamne, să-Ți amintești de mine,

Căci eu am stat, mereu, cu Tine.

Eu am pășit pe a Ta cale,

Umblând ‘naintea Feței Tale.

Credincioșie-am arătat,

Iar cugetul mi-a fost curat.

Neîncetat – cum ai văzut –

Doar lucruri bune am făcut!”

Când rugăciunea și-a sfârșit,

Să plângă-amarnic, s-a pornit.

4Isaia – care a plecat –

Numai puțin s-a-ndepărtat.

Când a ajuns în acel loc

Știut drept „curtea din mijloc”,

Cuvântul Domnului, de sus,

S-a pogorât la el și-a spus:

5„La Ezechia să te duci,

Căci vreau, al Meu cuvânt, să-i duci.

Întoarce-te acum la el

Și-apoi, îi spune-n acest fel:

„Așa vorbește Dumnezeu,

Cel al lui David: „Iată, Eu

Am auzit cum te-ai rugat

Și am văzut că ai vărsat

Lacrimi amare-n fața Mea.

Dar încurând, tu vei putea

Ca iarăși sănătos să fii.

Peste trei zile, ai să vii

La Casa Domnului. Cu cale,

6Găsesc ca anii vieții tale,

Să îi lungesc. De-aceea vreau –

Ani – cincisprezece, să-ți mai dau.

Pe toți cei care locuiesc

Aici, am să îi izbăvesc

Din mâna-Asirienilor.

Cetatea, tu și-al tău popor,

O izbăvire veți avea.

Ea vine din pricina Mea

Și a lui David, robul Meu.”

7Cuvintele lui Dumnezeu,

Isaia le-a împărtășit

Lui Ezechia. La sfârșit,

Isaia – către slujitor –

A zis, cu glas poruncitor:

„Du-te, și-o turtă de smochine,

Degrabă, s-o aduci la mine!”

Slujbașu-ndată a făcut

Așa precum i s-a cerut.

Turta care a fost adusă,

Fost-a, pe umflătură, pusă,

Iar Ezechia – negreșit –

De boală, s-a tămăduit.

8El, pe Isaia, l-a-ntrebat:

„Cum am să știu că, vindecat,

Voi fi de Domnul, iar apoi –

Peste trei zile – putea-voi

Să urc la Casa Domnului?”

9Atuncea, împăratului,

Isaia îi răspunse-ndat’:

„Iată ce semn îți va fi dat

Din partea Domnului: „Cum vrei

Să-și facă umbra, drumul ei?

Cu zece trepte, verei să treacă

În față, sau vrei să se facă

Cu zece trepte înapoi?”

10El s-a gândit și-a zis apoi:

„Nu-i mare lucru să se facă

Umbra-nainte ca să treacă.

Deci zece trepte, mai apoi,

Să treacă umbra, înapoi.”

11Atunci, Isaia s-a rugat,

Iar Dumnezeu, umbra, a dat –

Pe-al lui Ahab cadran solar –

Cu zece trepte-n urmă dar.

Fudulia lui Ezechia

12Când Berodac – care-i numit

Și Baladan – a auzit

Că Ezechia e la pat

Zăcând, de boală încercat,

Un dar – îndată – i-a trimis

Și o epistolă i-a scris,

Căci Berodac era cel care,

Pe Baladan, părinte-l are,

Iar tatăl său e așezat,

În Babilon, drept împărat.

13Când împăratul Ezechia

Primise darul și solia,

El – solilor – le-a arătat

Lucruri de preț ce-a adunat,

Argintul care îl avea

Și aurul, de-asemenea.

Apoi, i-a dus să le arate

Și mirodeniile-aflate

În a lui casă, la păstrare,

Și undelemnu-acela care

Fusese scump. Le-a arătat

Și locu-n care s-au aflat

Armele lui. Și-n visterie,

Dusă a fost acea solie.

Oameni-aceia au văzut

Tot ce, în casă, a avut,

Tot ce era în visterie,

Precum și pe a lui moșie.

14Isaia-n urmă a intrat,

La Ezechia, și-a-ntrebat:

„Ce au zis oamenii acei?

De unde oare-s veniți ei?”

„Sunt dintr-o țară-ndepărtată

Cari, Babilon, este chemată” –

Răspunse el, către proroc.

15„Ce au văzut, în acest loc?” –

A vrut Isaia să mai știe.

„Eu am purtat, acea solie,

Prin toată casa mea. Să știi,

Că fost-am și la visterii,

Unde – apoi – le-am arătat

Tot ceea ce am adunat.”

16„Iată cuvântul Domnului!” –

Îi zise, împăratului,

Atunci, Isaia: „În curând,

17Are să vină vremea când

Tot ce e-n casa ta aflat –

Tot ceea ce au adunat

Părinții tăi – are-a fi dus

La Babilon”, căci Domnu-a spus.

18„Ai tăi feciori, vor fi luați

Și fameni fi-vor așezați,

Drept slugi ale-mpăratului

Din țara Babilonului.”

19Atuncea, Ezechia-a zis:

„Cuvântul ce a fost trimis

Din partea Domnului – îți spun –

Că pentru mine este bun.

Cât voi trăi, Domnul va face

Să fie liniște și pace!”

20Dar toate câte-au fost făcute

De Ezechia, nu-s trecute

În cărțile Cronicilor

Ce sunt ale-mpăraților

Care în Iuda au domnit?

Nu tot acolo-i amintit

Și despre iazul său cel mare

Și de acel canal prin care

Adus-a apele-adunate

În iazul său, până-n cetate?

21Când Ezechia a murit

A fost și el adăugit

La neamul său. În acest fel,

La tron – în Iuda – după el,

De-al său fecior a fost urmat,

Care, Manase, s-a chemat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help