Psalmii 137 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Pe malurile râului

Din țara Babilonului,

Șezut-am noi și-amar plângeam,

Când de Sion ne aminteam.

2Harfele noastre au tăcut

Și-n sălciile din ținut

Fost-au, cu toate, atârnate,

Lăsându-le a sta uitate.

3Biruitorii noști’ cereau

Să le cântăm și ne ziceau:

„Haideți, cântați și-n Babilon,

Cântări aduse din Sion!”

4Cum să cântăm, căci nu puteam

Când pe pământ străin eram,

Cântările lui Dumnezeu?

5Ierusalime, dacă eu

Am să te uit, cumva – vreodată –

Atuncea, dreapta mea, de-ndată,

Să-și uite-a ei destoinicie!

6De cerul gurii, să îmi fie

Lipită limba, dacă eu

Nu îmi voi aminti mereu,

De tine. Dacă-n clipe grele,

Culme a bucuriei mele,

Nu am să fac din tine, mie –

Lipită – limba să îmi fie!

7Doamne, de fiii cei pe care

Țara Edomului îi are,

Să-Ți amintești, necontenit,

Căci ei atunci când s-a găsit

Ierusalimu-n strâmtorare,

Strigat-au toți, în gura mare:

„Să-l radeți! Dărâmat să fie!

Să-l radeți dar, din temelie!”

8Ah, fiica Babilonului,

Sortită ești prăpădului!

Ferice fie de acel

Care-ți va face rău, la fel

Precum tu însuți te-ai purtat,

Când robi ai tăi, noi ne-am aflat!

9Ferice de acela care,

Pe ai tăi prunci, o să-i omoare!

Ferice, celui ce-i zdrobește

De stâncă și îi nimicește!