Iacov 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Vă spun dar, frații mei, să știți,

Învățători mulți, să nu fiți,

Pentru că aspră se arată,

Atunci, a noastră judecată.

2În multe feluri, toți greșim;

Un lucru, trebuie să știm:

Dacă un om nu a greșit,

În vorbă, e desăvârșit,

Putând să țină-n mâna lui,

Mereu, frâiele trupului.

3Dacă – de pildă – cailor,

Vom pune frâie-n gura lor,

Putem, ușor, să-i cârmuim

Și al lor trup să-l stăpânim.

4Corăbiile-apoi sunt mari

Și-mpinse sunt, de vânturi tari;

Totuși, o cârmă mică poate

A le struni, precum socoate

Cârmaciul, după gustul lui.

5La fel, și limba omului:

Un mădular mic se vădește,

Dar cu mari lucruri se fălește.

Căci, un foc mic, iute se-ntinde

Și o pădure mare-aprinde.

6Limba-i un foc, s-aveți dar știre,

E-o lume de nelegiuire.

Ea este mădularul care,

Mereu, aduce întinare,

Trupului nostru. Când o prinde

Focul gheenei, ea cuprinde,

Pe negândite-a vieții roată.

7Omul ajuns-a ca să poată

Să îmblânzească păsări, fiare,

Viețuitoarele din mare,

8Dar limba, n-o să reușească,

Nicicând, ca să o îmblânzească,

Pentru că ea e răul care

Nu poți să-l ții în înfrânare

Și-n cumpătare să se poarte,

Căci are-n ea otrăvi de moarte.

9Cu limba-L binecuvântăm,

Pe Domnul, și îi blestemăm,

Pe ceilalți oameni, care, iată,

Asemeni sunt, cu-al nostru Tată,

Căci fiecare – e știut –

E după chipul Său făcut.

10Aceiași gură, în ea are

Blestem și binecuvântare!

Dar eu vă spun, ca să se știe:

Nu trebuie, așa, să fie!

11Vă-ntreb acuma, fraților:

Dacă e numai un izvor,

Din el o să țâșnească-afară

Și apă bună și amară?

12Sau poate, oare, un smochin,

Roadă să dea, ca de măslin?

Sau poate da vița smochine?

De-aceea – luați seama bine –

Căci apa care e sărată,

Nu va fi dulce, niciodată.

13E cineva cari s-a văzut

Că-i înțelept și priceput?

Acela, cu buna purtare

Și cu blândețea ce o are,

S-arate faptele lui bune,

Făcute cu înțelepciune!

14Dar dacă voi ați adunat

Pizmă amară, ne-ncetat,

În inimă și, peste voi,

Un duh de ceartă stă apoi,

De laudă să nu vorbiți,

Ca nu cumva voi să mințiți,

În contra adevărului.

15Înțelepciunea asta nu-i

De sus venită, ci-i firească;

E pământeană și drăcească.

16Acolo unde se găsește

Pizma, și cearta locuiește,

Cu al ei duh; acel loc are

Parte, mereu, de tulburare.

Din tulburările acele,

Ieși-vor numai fapte rele.

17Iată, să știe-acum, oricine:

Înțelepciunea care vine

De sus – de la al nostru Tată –

Este, întâi și-ntâi, curată.

Ea, pașnică, s-a arătat,

Blândă, ușor de-nduplecat,

Plină – mereu – de îndurare.

Ea, numai roade bune, are,

Căci este fără părtinire

Și nefățarnică, din fire.

18Roada neprihănirii dată,

Este în pace semănată

Pentru cei cărora le place

Și știu ca să aducă pace.”