Deuteronomul 31 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

CELE DIN URMĂ CUVINTE ALE LUI MOISEIosua

1Moise, în urmă, s-a mai dus

Și-aste cuvinte le-a mai spus,

Copiilor lui Israel:

2„Iată că astăzi” – a zis el –

„Am strâns o sută douăzeci

De ani, în astă lume. Deci,

N-am să mai pot merge de-acum,

Ca să vă mai conduc pe drum

Și-n frunte să vă fiu, mereu,

Căci mi-a spus Domnul Dumnezeu:

„Peste Iordan, tu nu vei trece”.

3Chiar Dumnezeu te va petrece

De-acuma. Înaintea ta –

În frunte – al tău Domn va sta.

Pe neamurile care sânt

În țara ta – pe-al tău pământ –

Domnul o să le nimicească

Și-n urmă, o să-ți dăruiască

Țara aceea-n stăpânire,

Ca să îți fie moștenire.

4Domnul, la neamurile care

Aflate sunt în țară, are

Ca să le facă ce-ați văzut

Că, lui Sihon, i s-a făcut

Și-apoi lui Og – cei doi aflați,

Peste-Amoriți, ca împărați –

Pe care El i-a nimicit.

Același lucru l-au pățit,

Atuncea, și țările lor.

5În mână la al tău popor,

O să îi dea Domnul Cel Sfânt,

Pe toți care, în țară, sânt.

Cu ei, să faceți, negreșit,

Așa precum v-am poruncit.

6Acum, îmbărbătați-vă

În inimi, și-ntăriți-vă!

De teamă, să nu vă lăsați

Cuprinși, și nu vă-nspăimântați

De ei; căci Dumnezeul tău

E-nfrunte la poporul Său.

Iată că Însuși Domnul vine,

Pentru a te-nsoți pe tine!

Nicicând, să fii încredințat,

Că singur nu vei fi lăsat.”

7Moise-a chemat apoi, la el –

Față de-ntregul Israel –

Pe Iosua și i-a vorbit:

„Te întărește, negreșit,

Și-mbărbătează-te acum!

Fii gata pregătit de drum,

Pentru că tu vei fi acel

Ce va intra, cu Israel,

În țara ce va fi a lui,

După porunca Domnului

Care-a jurat părinților,

Că o va da fiilor lor.

8Iată că Însuși Domnul vine,

Să meargă-alăturea de tine,

Pe drumul pe care-ai pornit,

Căci nu te lasă părăsit.

N-ai teamă, nu te-nspăimânta!

Domnul alăturea-ți va sta!”

Să citească legea

9Moise, în urmă, a-nsemnat,

Tot ceea ce a cuvântat.

El a scris legea, după care

A-ncredințat-o spre păstrare,

Preoților – care erau

Fii ai lui Levi și duceau,

În mijlocul poporului,

Chivotul legământului –

Și tuturor bătrânilor

Din al lui Israel popor.

10Moise, cuvântul, a luat,

Și-apoi, poruncă, le-a lăsat:

„Mereu, la șapte ani odată –

Când al iertării an se-arată –

Tocmai atunci în vremea-n care

A corturilor sărbătoare

Va trebui s-o prăznuiți,

11Când tot poporul – precum știți –

După porunca Domnului,

Veni-va înaintea Lui,

În locu-ales de El, anume,

Pentru a-Și pune al Său Nume,

Legea va trebui citită,

Spre a putea fi auzită

De-ntreg neamul lui Israel

Cari va veni în locu-acel.

12Poporul, să îl adunați –

Să vină toți – femei, bărbați;

Să vină-ai voști’ copii apoi,

Și toți străinii de la voi,

Ca să audă, să ia seamă

Și să învețe să se teamă

De-al vostru Domn și Dumnezeu,

Păzind și împlinind, mereu,

Legea ce, astăzi, v-a fost dată.

13Ea va putea fi învățată

Și de străini, de fiii lor

Cari n-au fost cu al vost’ popor

Când astă lege vi s-a dat.

Atuncea, ei vor fi-nvățat

Ca să se teamă, tot mereu,

De-al vostru Domn și Dumnezeu,

În vremea-n care-o să trăiți

În țara pe care-o primiți

Acum, din mâna Domnului,

Trecând apa Iordanului.”

14Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-n acest fel, a cuvântat:

„E pe sfârșite a ta cale,

Căci vine clipa morții tale.

Ceasul ți s-a apropiat.

Cheamă-l pe Iosua, de-ndat’,

Și-nfățișați-vă-amândoi,

În cortul întâlniri-apoi.

Acolo, am să-ți dau atunci,

Când vei veni, alte porunci.”

Moise și Iosua s-au dus –

Așa cum Dumnezeu a spus –

Și-n cort, ei s-au înfățișat.

15Domnul, în cort, S-a arătat

Și a venit în fața lor,

Sub forma unui stâlp de nor.

Stâlpul de nor al Domnului

A stat la ușa cortului.

16Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Iată că vremea a sosit,

Iar viața ta o să apună.

Ai să adormi și împreună

Cu-ai tăi părinți te vei afla.

Oameni-acești se vor scula

Și vor curvi cu dumnezei

Necunoscuți, străini de ei,

Pe care-n țară-au să-i găsească.

Pe Mine-au să Mă părăsească,

Iar legământul încheiat,

Cu Mine, fi-va încălcat.

17Când acea zi are să vie,

Mă voi aprinde de mânie

Și fi-voi împotriva lor.

Voi părăsi acest popor

Și-am să-Mi ascund Fața, de el.

Atunci, întregul Israel

Are să fie bântuit

De multe rele și lovit

De mari necazuri. Atunci are

Să se întrebe fiecare:

„Necazul care m-a ajuns

Și răul care m-a pătruns

Pot ca să fie-ntâmplătoare?

Nu se întâmplă totul, oare,

Din pricină că Dumnezeu

Nu șade în mijlocul meu?”

18Am să-Mi ascund Fața, de ei,

Căci au slujit alți dumnezei.

19Scrieți acum, astă cântare.

Pe-a lui Israel adunare

S-o învățați s-o cânte-apoi.

Astfel, o să o puneți voi,

În gura-ntregului popor

Și martoră-mpotriva lor

Astă cântare o să-Mi fie –

De-aceea, trebuie s-o știe.

20Eu am să-l duc pe-acest popor –

Cum am jurat părinților –

În țara pe-al cărei pământ

Doar lapte și cu miere sânt.

El va mânca, pe săturate,

Din roadele cele bogate

Și se va îngrășa apoi.

Se va întoarce înapoi,

Spre a urma alți dumnezei

Și pentru a-i sluji pe ei.

Pe Mine-au să Mă părăsească

Și au ca să nesocotească

Toate poruncile ce sânt

Cuprinse-n al Meu legământ.

21Atuncea când va fi lovit

De multe rele, negreșit,

Cântarea pe cari o vei scrie,

Drept martoră, are să-Mi fie.

Nicicând, ea nu va fi uitată –

Ci dimpotrivă – învățată

De toți acei urmași pe care

Neamul lui Israel îi are –

Va fi în gura tuturor,

Ca martoră-mpotriva lor,

Căci nimenea, putere, n-are

Să o îngroape în uitare.

Cunosc acest popor: am știre –

Chiar astăzi – despre-a lui pornire,

Mai înainte să-l fi dus

În țara pe care am spus –

Când am jurat, părinților –

Că o voi da ăstui popor.”

22În acea zi, Moise a scris

Cântarea – precum i s-a zis –

Și să o cânte, l-a-nvățat,

Pe tot poporul adunat.

23Domnul, apoi, iar a vorbit

Și iată ce i-a poruncit,

Lui Iosua, fiul lui Nun:

„Ascultă bine ce-am să-ți spun:

Te-mbărbătează, te-ntărește,

Că tu ești cel ce trebuiește

Ca să conducă ăst popor –

Cum le-am jurat, părinților

Acestui neam, demult, odată –

În țara ce îi va fi dată.

Să nu te temi! Tare, te ține!

Eu Însumi am să fiu cu tine.”

24Moise, apoi, o carte-a scris,

În care-a pus – precum s-a zis –

Cuvântul legii. La sfârșit,

25Leviților le-a poruncit –

Căci ei doar, în popor, erau

Cei ce chivotul îl duceau:

26„Luați acum, a legii carte

Și așezați-o într-o parte,

Lângă chivotul Domnului,

Cari este-al legământului.

Mereu, acolo, ea va sta,

Ca martoră-mpotriva ta.

27Pentru că iată, eu am știre

Despre-al tău duh de răzvrătire.

Cunosc a ta-ncăpățânare

Și știu cât este ea de mare.

Dacă-mpotriva Domnului –

A legii și-a poruncii Lui –

Vă răzvrătiți acuma voi –

Cât eu încă trăiesc – apoi,

Cu-atât mai mult aveți să fiți,

După ce mor eu, răzvrătiți!

28Bătrânii semințiilor

Și cu mai marii oștilor,

Grabnic, să vină ca să stea –

Acum, aici – în fața mea.

Eu le voi pune înainte –

Sub ochii lor – aste cuvinte,

Iar cerul și acest pământ,

Martori, în contra lor, îmi sânt.

29Căci știu că, după moartea mea,

Rele purtări, voi veți avea.

Vă veți strica și totodată,

Din calea care, arătată,

Va fost, de către mine, voi

Vă veți abate mai apoi,

Și veți ajunge ca să fiți,

De mari nenorociri, loviți.

Făcând doar rele – tot mereu –

Față de-al vostru Dumnezeu,

O să ajungeți ca să fie

Stârnită-a Domnului mânie,

Prin lucruri ce-s nelegiuite,

Dintre-ale voastre mâini, ieșite.”

30Moise, în urmă, a citit

Cuvintele ce-au întocmit

Cântecul scris, pentru popor,

Șezând în fața tuturor.