1 Samuel 31 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Israeliții biruiți de Filisteni

1Neamul de Filisteni, apoi,

A început un nou război,

Cu Israelul. L-au bătut

Și-apoi, să fugă, l-au făcut.

Și mulți bărbați, din Israel,

Pieriră în războiu-acel,

Pe-un munte-n care au fugit

Și cari, Ghilboua, s-a numit.

2Mulți Filisteni l-au căutat –

Ca să îl prindă – pe-mpărat.

Pe Saul, ei l-au urmărit

Și-ntâi, pe-ai săi fii, i-au lovit.

Pe Ionatan, ei l-au tăiat,

Fiind de-Aminadab urmat

Și Milchișua. La sfârșit,

3Arcașii lor au reușit,

Pe Saul, să-l rănească, rău.

4Saul a zis, omului său,

Cel care armele-i ducea:

„Scoate, îndată, sabia

Și-omoară-mă! Fă cum am zis,

Căci nu vreau ca să fiu ucis,

De-ai mei vrăjmași – aici, aflați –

Cari, împrejur, nu sunt tăiați!

Nu vreau să vină orișicine,

Ca să își bată joc, de mine!”

Cel care armele-i ducea,

N-a vrut să scoată sabia,

Pentru că omul s-a temut.

Saul, atunci când a văzut

Că nu-l ascultă, a luat

Sabia și s-a aruncat,

Îndată-n ea, și a murit.

5Omul care l-a însoțit,

Văzându-l mort, și-a scos și el,

Sabia și-a făcut la fel.

6În felu-acesta a murit

Saul, cel ce l-a însoțit,

Cei trei feciori ce îi avea

Și cel ce armele-i ducea.

7Israeliții cari erau

Dincolo-n vale – ori ședeau

Peste Iordan – când au văzut

Tot ceea ce s-a petrecut,

În mare grabă, au fugit.

Văzând că Saul a murit,

Iar cei trei fii ce îi avea

Pierit-au de asemenea,

Cetățile și le-au lăsat

Și-nspăimântați, au alergat

Să-și scape viața, să-și găsească,

Un loc, să se adăpostească;

Iar Filistenii au venit

Și-n locul lor, au locuit.

8A doua zi, oastea pe care

Neamul de Filisteni o are,

S-a dus, pe morți, să-i jefuiască

Și straiele să le răpească.

Sus, pe Ghilboua, l-au găsit

Pe Saul, care a murit

Alături de cei trei feciori,

Precum și de-ai săi slujitori.

9Capul lui Saul, l-au tăiat

Și armele i le-au luat.

În țara lor, ei au vestit

Precum că Saul a murit.

Soli au trimis, preoților

Din casele idolilor,

Și-n felu-acesta – de îndat’ –

Întreg poporul a aflat.

10Ei au luat – de-asemenea –

Armele care le avea

Saul la el, și le-au adus,

În țara lor, unde le-au pus

În casa Astarteelor,

În văzu-ntregului popor.

Trupul lui Saul, l-au luat

Și la Bet-Șan l-au atârnat,

Pe zidurile înălțate

Drept pavăză, pentru cetate.

11Locuitorii cei pe care

Iabes, în Galaad, îi are,

Aflară de la Filisteni

Ce au făcut ai lor oșteni –

Cu Saul – și s-au întristat.

12Cei mai viteji s-au ridicat

Căci, spre Bet-Șan, ei au gândit,

Ca să pornească, negreșit.

Întreaga noapte au umblat

Și de pe ziduri au luat,

Apoi, trupu-mpăratului

Precum și-ale fiilor lui.

Sosind la Iabes, înapoi,

Ei au ars trupurile-apoi.

13Oasele-n urmă le-au luat

Și în pământ la-au așezat,

La Iabes, sub stejarul care

Le-acoperă cu umbra-i mare.

După ce toate le-au sfârșit,

Ei – șapte zile – au postit.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help