Luca 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Spicele de grâu și Sabatul

1Iisus, în ziua de Sabat,

De ucenicii Săi urmat,

Un lan de grâu, a străbătut,

Iar ucenici-au început

Spice de-au smuls și le-au mâncat.

2Când Farisei-au observat

Ce fac, le-au zis: „De ce faceți

Lucruri pe cari, opriți sunteți,

De a le face, în Sabat?”

3„Oare nu știți ce s-a-ntâmplat?” –

Le-a zis Iisus – „Voi n-ați citit

Ce-a făcut, când au flămânzit,

David și cei ce-l însoțeau?

4Deși nici ei, voie, n-aveau,

Au îndrăznit de au mâncat,

Din pâinile ce s-au aflat,

Atunci, în Casa Domnului,

Spre punerea-naintea Lui,

Din cari doar preotul putea,

Spre folosință, ca să ia.

5Aflați că Fiul omului,

E Domn și al Sabatului.”

Omul cu mâna uscată

6Iisus, din nou, la un Sabat,

În sinagogă, a intrat

Și a-nceput să răspândească

Învățătura Sa, cerească.

Era acolo-n acea dată,

Un om ce-avea mâna uscată.

7Toți Fariseii Îl pândeau,

Căci un motiv, ei căutau,

Ca, pe Iisus, să-L osândească.

Acum, sperau, să Îi găsească,

O pricină, de vindecat,

Va fi, în ziua de Sabat,

Omul acela. Dar, Iisus

8Le-a cunoscut gândul și-a spus:

„Tu, cel ce ai mâna uscată!

Vino în mijloc! Intră-n roată!”

Omul veni și a intrat

În cercul care s-a format.

9Spre cărturari și Farisei,

Privi Iisus și, pentru ei,

A întrebat: „E-ngăduit,

Bine sau rău, de-nfăptuit,

Când e Sabat? Cum procedezi:

O viață-o pierzi, sau o salvezi?”

10Văzând cum cei din jurul Lui

Cu toți tac, zise omului,

Care avea mâna uscată:

„Întinde-ți-o! E vindecată!”

Omul o-ntinse și-a văzut

Că mâna rea i s-a făcut

La fel, ca mâna sa cea bună.

11Când n-au avut ce să mai spună,

Toți Fariseii au plecat,

Furioși, și-apoi, au căutat –

Cu cărturarii – să găsească

Motive, să-L învinuiască.

Alegerea celor doisprezece

12Iisus, pe munte, S-a urcat,

Ca să se roage, și a stat,

În rugăciune, adâncit,

Întreaga noapte. A venit –

13Când zorile s-au revărsat –

La ucenici, de i-a luat –

Pe doisprezece dintre ei –

Și i-a numit apostoli. Ei

14Au fost: Simon, Petru numit;

Andrei și Iacov au venit;

Ioan; Filip; Bartolomeu;

15Iacov, ce-i fiu al lui Alfeu;

Matei; Toma; au mai sosit

Simon – Zilotul poreclit;

16Iuda – al lui Iacov fecior;

Și cel ce fi-va vânzător –

Cel ce iubea foarte mult banul –

Iuda, numit Iscarioteanul.

Felurite vindecări

17Din munte-a coborât Iisus,

Cu ucenicii, și S-a dus

Într-un podiș, unde avea

Discipoli mulți. De-asemenea,

Mulți oameni s-au mai adunat

Acolo, și L-au așteptat:

De la Ierusalim erau

O parte, iar alții veneau

De prin ținutul Tirului,

Din părțile Sidonului.

Noroadele acelea multe,

Veniră, toate, să-L asculte

Știind că numai Iisus poate

Să vindece bolile toate.

18Toți cei de duhuri chinuiți,

Atunci, au fost tămăduiți.

19Să Îl atingă, încerca

Norodul, spre-a se vindeca,

Pentru că o putere mare

Ieșea din El, dând alinare.

Fericirile

20Iisus, ochii, Și-a ridicat,

Spre ucenici, și-a cuvântat:

„Ferice vouă, că sunteți

Săraci, pentru că voi aveți

Împărăția Domnului!

21Ferice zic, flămândului,

Pentru că fi-va săturat!

Ferice celui întristat,

Pentru că voi – cari azi plângeți –

Foarte curând, o să râdeți!

22Ferice zic, când oamenii

Din lume, vă vor izgoni:

Atunci când au să vă urască

Și când au să vă ocărască,

Atuncea când al vostru nume,

Ca lucru rău – de către lume –

Are să fie lepădat,

Doar pentru că ați arătat

Credință-n Fiul omului

Și ați călcat pe urma Lui!

23Fiți plini, atunci, de bucurie

Și să săltați, de veselie,

Căci mare e răsplata voastră,

În ceruri! Înaintea noastră,

Lumea, la fel, s-a comportat

Cu toți prorocii, ne-ncetat.

24Vai vouă dar, celor bogați,

Căci, aici, fost-ați săturați!

25Vai vouă, celor ghiftuiți –

Ajunge-veți să flămânziți!

Vai vouă, cari acum râdeți,

Căci veți ajunge să plângeți!

26Vai zic, va fi de orișicine,

Când lumea-l va vorbi de bine,

Căci tot de bine, i-a vorbit

Și pe prorocii ce-au mințit!”

Iubirea vrăjmașilor

27„Dar Eu vă spun: să îi iubiți

Pe-ai voști’ vrăjmași și răsplătiți –

Pe cei ce vă urăsc – cu bine.

28Să binecuvântați pe cine

Vă blastămă. Să încercați,

De-asemenea, să vă rugați

Pentru acei care, cu voi,

Se poartă rău. Doresc, apoi,

29Ca dacă, peste un obraz,

Vei fi lovit, în nici un caz

Nu răsplăti răul cu rău,

Ci, celălalt obraz al tău,

Să îl întorci. Dacă, cumva,

Cu sila-ncearcă cineva,

Să îți ia haina ce o ai,

Tu, și cămașa-ți, să i-o dai.

30Să dai celui care îți cere,

Iar pe cel care, cu putere,

Vrea să răpească ce-i al tău,

Îl lasă, și-n folosul său,

Renunță tu, la tot și-apoi,

Nimic nu-i cere înapoi.

31Ceea ce vreți să vi se facă,

Vi se va face, numai dacă,

La fel, aveți să faceți voi,

Pentru ai voști’ semeni, apoi.

32Dacă-i iubești doar pe acei

Ce te iubesc, răsplată vrei?

Și păcătoșii, la fel, fac,

Iubind pe cei ce li-s pe plac.

33Când doar celor ce vă fac bine,

Bine le faceți, se cuvine,

Răsplată, oare, să primiți?

Căci păcătoșii – bine știți –

34La fel fac. Dacă-mprumutați,

Pe-acei de la care-așteptați

Ca să primiți totu-napoi,

Cam ce răsplată, ați vrea voi?

Cei păcătoși, la fel au dat:

Căci și ei au împrumutat

Pe cei care-au știut că pot,

Ca înapoi, să le dea tot.

35Dar voi trebuie să iubiți

Pe-ai voști vrăjmași; să-nfăptuiți

Doar binele; să-mprumutați,

Și-n schimb, nimic să n-așteptați.

De-i dați, sfatului Meu, urmare,

Răsplata voastră-n cer e mare

Și, fii, ai Celui Prea Înalt,

Aveți să fiți, căci nu e alt’

Asemenea cu El. Vă spun

Că El e și cu cel rău bun,

Și cu cei nemulțumitori.

36Fiți milostivi și iertători,

Fiți buni și blânzi, vă sfătuiesc,

Precum e Tatăl vost’, ceresc.”

Paiul și bârna, pomul și roada

37„Nu judecați, pe nimeni, voi,

Să nu fiți judecați apoi!

Pe nimeni, să nu osândiți,

Osândă, ca să nu primiți!

Iertând pe cei ce v-au greșit,

Și voi iertare-ați dobândit!

38Dați cui vă cere, căci, apoi,

La rândul vost’, primiți și voi;

Ba mai mult, o să căpătați

În plus! De astfel vă purtați,

În sân, are să vi se pună

Mai mult, cu o măsură bună.

Măsura cu care-ați lucrat –

Când altora le-ați măsurat –

E folosită, mai apoi,

Să măsoare și pentru voi!”

39Le-a spus și pilda următoare:

„Am să vă pun o întrebare:

Poate, un orb să îl conducă,

Pe un alt orb? De-au să se ducă

Ei, împreună, făr’ să vadă,

Oare, în groapă, n-au să cadă?

40Un ucenic nu-i mai presus

Ca-nvățătorul lui, v-am spus.

Dar ucenicul ce-a trudit –

Și a ajuns desăvârșit –

E ca învățătorul său.

41Vezi, paiu-n ochi, la frate’ tău,

Dar bârna, pe care o porți,

În al tău ochi, n-o vezi? Cum poți

42Să-i zici, fratelui tău: „Socot,

Să mă lași, paiul, să ți-l scot”,

Dar bârna, care e la tine –

În ochiul tău – n-o vezi? Ei bine,

Fățarnicule, să îți scoți

Bârna, din ochi, de vrei să poți

Ca să vezi clar, și-apoi abia,

Vei scoate paiul altuia!

43Pomul cel bun nu o să poată

A face roadă rea, vreodată;

Din pomul rău dar, fructe bune,

Nimeni, nicicând, n-o să adune.

44Deci, pomul se deosebește,

După aceea ce rodește.

Smochine, nu se strâng din spini,

Și nici struguri, din mărăcini.

45Din inimă, omul bun poate,

Doar lucruri bune, de a scoate;

Însă, cel care este rău,

Din inimă – la rândul său –

Doar răutăți, are de scos;

Căci, din al inimii prinos,

Ies vorbele ce le rostește

Omul, atuncea când vorbește.”

Casa zidită pe stâncă

46„Acum, un lucru, mai doresc,

Cu voi, ca să îl lămuresc:

Tot „Doamne, Doamne”, Îmi strigați,

Însă, de ce nu încercați,

Să ascultați de glasul Meu,

Făcând ceea ce vă spun Eu?

47Iată, voi arăta cu cine

Seamănă cel care, la Mine,

Sosește și – ca om cu minte –

La vorba Mea, el ia aminte

Și o-mplinește, imediat.

48El poate fi asemănat,

Cu omul care și-a zidit

Casa, pe stâncă. Au venit

Vărsări de ape, care-apoi,

Lovit-au, cu al lor șuvoi,

Căsuța, însă, n-au putut

S-o clatine, căci a avut,

Pe stâncă, pusă, temelia,

Și n-a învins-o vijelia.

49Cel care-aude vorba Mea

Și nu face, e-asemenea

Cu omul cel nechibzuit,

Cari, pe pământ, a construit

O casă, fără temelie.

Ea nu avuse trăinicie:

Șuvoaiele când au venit

Și-asupra ei s-au năpustit,

Au prăbușit-o, lovind tare –

Iar prăbușirea i-a fost mare.”