2 Corinteni 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Apostolii mincinoși

1„O, de-ați putea, dragii mei frați,

Ca, de la mine, să răbdați,

Măcar, puțină nebunie!

Faceți-mi dar, pe plac, și mie,

Și încercați să vă siliți,

Acuma, să mă suferiți!

2Căci sunt gelos, pe voi, dar ea –

Adică, gelozia mea –

E după voia Domnului,

Pentru că eu – în fața Lui –

Cu un bărbat, v-am logodit

Și-n acest fel, v-am pregătit

Ca să vă-nfățișez, pe voi,

În fața lui Hristos apoi,

Ca pe-o fecioară, prea curată.

3Însă, mă tem, acuma, iată,

Când șarpele a reușit,

Cu șiretlicul folosit,

Pe Eva, să o amăgească,

Să nu cumva să izbutească

Să vă înșele și pe voi

Și să vă-ntoarcă, înapoi,

De la credința cea curată

Ce, în Hristos, vă este dată.

4Și-ntr-adevăr, dacă cumva,

La voi, sosește cineva

Să vă vestească-un alt Iisus,

Afar’ de Cel ce L-am adus –

Pe cari l-am propovăduit –

Sau dacă-i vorba de primit,

Cumva, un duh, necunoscut,

Pe care voi nu l-ați avut,

Și-o Evanghelie, pe cari noi

Nu am vestit-o, printre voi,

Oh, cât de bine-atuncea, știți

Pe-acela, să-l îngăduiți!

5Dar, socotesc, în gândul meu,

Că, mai prejos, nu sunt nici eu,

Față de-acești apostoli dar,

Care, „nespus de-aleși”, vă par.

6Chiar dacă sunt un necioplit,

Prin felu-n care am vorbit,

Nu-s și-n cunoaștere. Apoi,

Lucrul acesta, printre voi,

Necontenit, l-am arătat.

7Sau, săvârșit-am un păcat,

Dacă, pe mine m-am smerit,

Ca să puteți voi, la sfârșit,

S-ajungeți a fi înălțați,

Sau pentru că – dragii mei frați –

Fără de plată, am venit

Și, Evanghelia, v-am vestit?

8Ba încă, eu am despuiat

Alte Biserici, și-am luat

O plată, de la ele-apoi,

Ca să vă pot sluji, pe voi;

9Iar când, la voi, am poposit

Și, în nevoie, m-am găsit,

Feritu-m-am, ca nu cumva,

Să îi fiu sarcină, cuiva.

Dacă, nevoi m-au încolțit,

De ele-atunci, au îngrijit

Frații care-au venit apoi,

Din Macedonia, la voi.

În toate, eu am căutat –

Și am să caut, ne-ncetat –

Să mă feresc, ca nu cumva,

Să-ngreunez, pe cineva.

10Pentru-adevărul lui Hristos,

Cari e în mine, ne-ndoios,

Nimeni, să îmi răpească, n-are,

Această pricină, cu care,

Pe al Ahaiei mare-ntins,

Pot să mă laud, înadins!

11De ce?… Căci nu vă iubesc eu?…

Dar, asta, știe Dumnezeu!

12Dar eu lucrez, neîncetat,

Căci vreau să fie retezat

Orice prilej, al celor care

Caută, fără încetare,

Motiv, ca să le vină bine,

De-a fi asemănați, cu mine,

În toate lucrurile lor,

Prin care ei, laude, vor.

13Să știți că oamenii acei,

Apostoli mincinoși sunt ei.

De-asemenea, sunt lucrători,

Cari se vădesc înșelători

Și se prefac – neîndoios –

Că sunt în slujba lui Hristos,

Și că ajuns-au ca să fie –

De El – puși, în apostolie.

14Și nu-i un lucru de mirare,

Căci chiar Satan poate apare,

Ca și un înger de lumină.

15Astfel, și-ai lui pot ca să vină,

Să pară, peste-ntinsul firii,

Că-s slugi ale neprihănirii.

Sfârșitul lor are să vie

Și după fapte-o să le fie.”

Necazurile apostolului

16„Iarăși, doresc eu, să vă spun:

Să nu credeți că sunt nebun;

Sau, dacă vreți, pot ca să zic,

Ca să mă suferiți, un pic,

A fi nebun, să pot astfel,

Ca să mă laud, puțintel.

17Ceea ce spun, fără-ndoială,

Când am așa o îndrăzneală

Ca să mă laud, către voi,

Nu după Domnul spun, apoi;

Ceea ce spun, pare să fie

Rostit numai din nebunie.

18De vreme ce sunt mulți cei care

Se laudă fără-ncetare,

Doar după pământeasca fire,

Iată, acum, vă dau de știre,

Cum că doresc, la rândul meu,

Ca să mă laud dar, și eu.

19Voi, însă, cu plăcere, știți,

Pe cei nebuni, să-i suferiți,

Pentru că voi sunteți deștepți

Și toți ajunsa-ți înțelepți!

20Când vă robește cineva,

Dacă, „mâncați”, sunteți, cumva,

Sau dacă cineva, apoi,

Va pune mâinile pe voi,

Dacă, de sus, sunteți priviți,

Ori, în obraz, sunteți loviți,

Voi trebuie – dragii mei frați –

Necontenit, ca să răbdați.

21O spun, față de orișicine –

Și-o spun, înspre a mea rușine –

Precum că slabi ne-am dovedit!

Totuși, oricine – negreșit –

Poate să pună, înainte,

Ceva; însă, luați aminte –

Voiesc, acuma, să se știe,

Că eu vorbesc în nebunie –

Că pot să pun, la rândul meu,

Ceva, în față-acum, și eu.

22Oare, ăști oameni sunt Evrei?

Și eu sunt – sunt, la fel, ca ei!

Israeliți s-au dovedit?

La fel, sunt și eu, negreșit!

Sunt ei, sămânța lui Avram?

Și eu, astă sămânță, am!

23Ei, pe Hristos, oare-L slujesc? –

Ca un ieșit din minți vorbesc –

Atuncea, spun, la rândul meu,

Că, mai mult decât ei, sunt eu.

În osteneală, negreșit,

Cu mult mai mult, m-am ostenit;

În temniță, mai mult, am stat;

Bătăi, mai multe-am îndurat;

Primejdii, multe, m-au pândit

Și-n pragul morții, m-am găsit!

24Iudeii, lovituri, mi-au dat:

De cinci ori, eu am căpătat,

Tot câte patruzeci, într-una,

Din care a lipsit doar una.

25Vă fac, acum, de cunoscut,

Că, de trei ori, am fost bătut

Și cu nuiele. Împroșcat,

Fost-am, cu pietre. S-a sfărmat

Corabia – până acum –

Doar de trei ori, în al meu drum.

O zi și-o noapte, m-am aflat,

În fundul mării, îngropat.

26De multe ori, pe când eram

Pe drumuri și călătoream,

Primejdii multe m-au pândit:

Pe râuri, fost-am încolțit,

Tâlharii mă pândeau mereu,

Vânat am fost, de neamul meu;

Păgânii, și ei, m-au gonit;

Nici în cetăți, n-am fost ferit;

Primejdia mă urmărea

Și în pustiu. De-asemenea,

Ea m-a găsit chiar și pe mare,

Și-apoi, între acei frați care,

Drept mincinoși, s-au arătat.

27Multe-am avut de îndurat:

Necaz și osteneli, mereu,

Am întâlnit, în drumul meu.

Adesea, în priveghi, eram;

Foamea și setea, o răbdam;

În posturi lungi, mereu, am stat;

Frigul, și el, m-a încercat,

Căci straiele mi-au cam lipsit!

28Pe lângă tot ce-am suferit,

Prin lucrurile de afară,

Purtam, în plus, înc-o povară,

Fiind, de gânduri, apăsat –

Pentru Biserici – ne-ncetat.

29Cine e slab, și-apoi și eu

Să nu fiu slab, la rândul meu?

Păcat, făcut-a cineva,

Fără să ard și eu, cumva?

30Dacă, de laudă, vorbesc,

Atuncea am să îndrăznesc –

Cu lucrurile privitoare

La slăbiciunea mea cea mare –

Ca să mă laud dar, și eu.

31Martor îmi este Dumnezeu –

Tată al Domnului Iisus –

Că n-am mințit, în tot ce-am spus.

Și Dumnezeu, neîncetat,

Să fie binecuvântat.

32Areta a împărățit,

Când, în Damasc, eu m-am găsit.

Atuncea, dregătorul lui,

Păzit-a, a Damascului

Cetate, căci a urmărit

Ca să mă prindă, negreșit.

33Dar am scăpat, din mâna lui,

Căci, prin fereastra zidului

Cetății, jos, am fost lăsat,

În coșniță stând, așezat.”