Daniel 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Anul al treilea se vădea,

De când în Persia ședea

Măritul Cir, drept împărat.

În timpu-acela i s-a dat,

Acest cuvânt, lui Daniel.

Și Beltșațar se cheamă el.

Cuvântul care i s-a dat,

Lui Daniel, e-adevărat

Și despre o nenorocire,

Face acest cuvânt vorbire.

Iar Daniel a dovedit

Luare-aminte, negreșit,

Și să-nțeleagă, a putut

Visul pe care l-a avut.

2„Atunci, eu am găsit cu cale,

Trei săptămâni, să fiu în jale.

3Bucate-alese n-am mâncat,

În a mea gură n-au intrat

Carne sau vin. Nici trupul meu,

În acel timp, nu l-am uns eu,

Până atunci când, negreșit,

Trei săptămâni s-au împlinit.

4Când douăzeci și patru zile

Din ale lunii întâi file

Se scurseră, tocmai ședeam

Pe malul râului. Eram

Chiar lângă râul Hidechel

(Sau Tigru, se mai cheamă el).

5Când ochii mi i-am ridicat

Și înainte m-am uitat,

Un om, atuncea, am văzut,

În față-mi cum a apărut.

Straiul pe care l-a purtat

Era făcut din in curat,

Iar brâul care i-a cuprins

Straiul și mijlocul i-a-ncins,

Era din aurul pe care

Ținutul din Ufaz îl are.

6Avea un trup deosebit,

Ca piatra cea de hrisolit.

Ca fulgerul, îi strălucea

Fața. Atunci când mă privea,

Ai săi ochi, mie îmi păreau

Precum că flăcări vii erau.

Apoi, brațele omului

Și-asemeni picioarele lui

Precum arama lustruită

Mi s-au părut. Asemuită

Putea fi vocea omului,

Cu tunetul, căci glasul lui

Era ca vuietul pe care

Îl face o mulțime mare.

7Eu, Daniel doar, am avut

Vedenia și am văzut

Tot ceea ce am povestit,

Însă cei ce m-au însoțit

Nu au văzut-o. S-au speriat,

Totuși – atunci – și-au alergat,

Înspăimântați, căci – negreșit –

Să se ascundă au voit.

8Rămas-am singur, după care,

Vedenia aceasta mare,

Eu am avut-o. M-au lăsat

Puterile și mi-am schimbat

Culoarea-ndată. Mi-am simțit

Și fața cum mi s-a sluțit,

Căci orice vlagă mi-am pierdut,

Când aste lucruri le-am văzut.

9Atuncea când l-am auzit

Pe acel om că mi-a vorbit,

Cu fața la pământ – de-ndat’ –

Eu am căzut, jos, leșinat.

10Apoi, o mână s-a întins

Asupra mea și m-a atins.

În urmă, ea m-a ridicat

Și pe-al meu loc m-a așezat,

Unde rămasem tremurând,

Pe mâini și pe genunchi șezând.

11După aceea, glasu-acel

Îmi zise astfel: „Daniel,

Om prea iubit și scump, aminte

Să iei dar, la aste cuvinte,

Pe care eu ți le voi spune.

Hai, pe picioare-acum, te pune,

În locu-n care te găsești!

Să stai acolo unde ești

Și să asculți ce am de zis,

Căci eu, la tine, sunt trimis!”

După ce astfel mi-a vorbit,

Eu în picioare-am reușit

Să mă ridic, dar tremuram,

Căci foarte-nspăimântat eram.

12El zise-apoi: „De bună seamă,

Tu, Daniele, să n-ai teamă!

Rugile tale, înălțate

De tine, fost-au ascultate,

Încă din prima zi în care

Ți-ai pus inima, cu răbdare,

Să caute, să înțeleagă

Și-nvățătură să culeagă,

Să știi să te smerești mereu

Față de al tău Dumnezeu.

Cuvintele pe cari le-ai spus,

Acum, la tine, m-au adus!

13Dar căpetenia pe care,

În frunte, Persia o are,

Mi-a stat în cale-nverșunată.

Sunt douăzeci și una – iată –

Zilele-n care mi-a ținut

Piept și să vin, nu am putut.

Dar Mihail, acela cari

E unul dintre cei mai mari,

Venitu-mi-a în ajutor

Și am ieșit biruitor,

Acolo unde sunt aflați

Ai Persiei mari împărați.

14Acuma vin – cum ai văzut –

Ca să îți fac de cunoscut,

Cu-al tău popor, ce o să fie,

În vremile ce au să vie.

Căci tu – să știi – vedenia

Pe care ți-o voi arăta,

Voiește ca să îți arate

Acele vremi îndepărtate.”

15Când el, astfel, a cuvântat,

Ochi-n pământ eu mi-am plecat,

Fără ca să fi spus ceva.

16Apoi, iată că cineva,

Având chip asemănător

Copiilor oamenilor,

Îndată, mâna și-a întins

Și buzele mi le-a atins.

Atuncea, gura mi-am deschis

Și-aste cuvinte i le-am zis,

Celui pe care l-am văzut

Că înainte mi-a șezut:

„O, domnul meu, vedenia

Groază-a adus, asupra mea

Și-orice putere mi-a pierit!

17Aș fi putut să fi vorbit,

Cumva – apoi – domnului meu,

Al cărui rob mă aflu eu?

Puterile mi le-am pierdut

Și nici suflare n-am avut!”

18Atunci, cel care îmi părea

Precum că chip de om avea,

Brațul, din nou, și l-a întins

Și m-a-ntărit, când m-a atins.

19Apoi mi-a zis: „De bună seamă,

Om prea iubit, să nu ai teamă!

Frică, nu trebuie să-ți fie,

Chiar de nimica! Pace ție!”

Pe când el astfel îmi vorbea,

A revenit puterea mea

Și-n felu-acesta am zis eu:

„Acum vorbește, domnul meu,

Pentru că iată, am simțit,

Puterea că mi-a revenit.”

20El a vorbit atunci: „Ei bine,

Știi pentru ce-am venit la tine?

Mă voi întoarce înapoi,

Și am ca să mă lupt apoi,

Cu căpetenia Persiei.

Dar căpetenia Greciei

Are să vină mai apoi,

După ce voi pleca ‘napoi!

21Am să îți fac de cunoscut

Înscrisul care s-a trecut

În cartea adevărului,

Ca să cunoști cuprinsul lui.

Nimeni nu-mi vine-n ajutor

În contra domnitorilor,

Doar voievodul vostru care,

Drept Mihail, numele-și are.”