Exodul 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Altarul tămâierii

1„Un alt altar, să faceți voi,

Unde să ardeți mai apoi,

Tămâie. Ca să îl ciopliți,

Lemn de salcâm să folosiți.

2Un cot să aibă în lungime,

Și-un cot să aibă în lățime.

În înălțime, să socoți

Să fie însă, de doi coți.

În patru colțuri, el să fie,

Iar coarnele ce au să vie

Cioplite, pe altaru-acel,

Dintr-o bucată sunt, cu el.

3Cu aur, fi-va poleit

Întreg altarul, negreșit –

Partea de sus, pereții lui

Și coarnele. Altarului,

Să îi mai faci, din aur pur,

Cunună, de jur împrejur.

4Sub ea, două verigi apoi,

Din aur, să mai faceți voi;

În unghiuri, să le așezați,

Și drugi, prin ele, să băgați,

Ca să servească fiecare,

Pentru-a altarului mutare.

5Drugii, din lemn vor fi ciopliți

Și-apoi, cu aur, poleiți;

Iar lemnul fi-va, negreșit,

Cel de salcâm doar, folosit.

6Altarul trebuie adus

Și-apoi, în cort, trebuie pus,

În față la perdeaua care,

Chivotu-n al ei spate-l are.

Peste chivot, e așezat

Capacul care e chemat

„Al ispășirii”, iar sub el,

Vei pune, în chivotu-acel,

O mărturie – cea pe care

Am să ți-o dau Eu, spre păstrare.

Acolo am să Mă-ntâlnesc,

Cu tine și am să-ți vorbesc.

7Altarul fi-va folosit

Pentru tămâie, negreșit.

Când dimineața se arată,

Aron, tămâie-nmiresmată,

Va arde, pe altaru-acel,

Până când – candelele – el

8Le pregătește. Iar pe seară,

Tămâie, o să ardă iară,

Când candelele-o să le-așeze.

Atuncea, o să tămâieze

Și astfel, nu o să rămâie –

A voastră parte de tămâie –

Nearsă, ci va fi mereu,

Din neam în neam, la Dumnezeu –

În față-I – arsă necurmat,

Pe-altarul pentru tămâiat.

9Să nu aduceți așadar,

Altă tămâie pe altar,

Și nici arderi de tot, pe el.

De-asemeni, pe altaru-acel,

Să n-aduci jertfă de mâncare,

Și nimenea voie nu are

Să toarne peste el, vreodată,

Jertfa de băutură, dată.

10Pentru-a altarului sfințire,

Aron va face ispășire,

Pe coarnele altarului.

Va folosi, în slujba lui,

Sângele jertfei ce s-a dat

Ca ispășire de păcat.

Printre ai voști’ urmași, mereu,

Lucru prea sfânt – de Dumnezeu –

Aceasta e considerată,

Făcându-se – pe an – o dată.”

Darurile pentru Locaș

11Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

12„Atunci când va fi trebuit

Să socotești acest popor –

Să faci numărătoarea lor,

Să vezi câți fiii Israel are –

Tu ai să ceri ca fiecare,

Un dar, să Îi dea Domnului,

Pentru răscumpărarea lui –

A sufletului său. Drept dare,

Bani să îți deie fiecare,

Ca nu cumva, loviți să fie,

Când ai să-i numeri, de urgie.

13Lua-vei, de la fiecare,

Cari prins e în numărătoare,

Jumate siclu, potrivit

Cu cel pe cari l-a folosit

Sfântul locaș. Deci le vei cere

Să deie douăzeci de ghere,

Iar darul care va fi dat,

E pentru Domnul, ridicat.

14Omul care a împlinit

Ani douăzeci, e socotit,

La tine, în numărătoare;

Deci, obligație el are

Să deie darul așezat,

Cari pentru Domnu-i ridicat.

15Bogatul nu va da în plus,

Ci doar atât cât Eu am spus;

Nici cel sărac nu va putea

Ca mai puțin de-atât să dea,

Căci pentru toți e stabilit,

Jumate siclu, de plătit.

Deci obligat e fiecare,

Pentru a lui răscumpărare –

A sufletului, așadar –

Să-i facă Domnului, ăst dar.

16Ai să aduni, în acest fel,

De la fiii lui Israel,

Argintul dat de fiecare,

Pentru a lor răscumpărare.

Argintul ce îl dobândești,

Va trebui să-l folosești

Doar pentru slujba cortului,

Fiind – în fața Domnului –

Pentru-al lui Israel popor,

Semnul răscumpărării lor.”

Ligheanul de aramă

17Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

18„Fă un lighean, pentru spălat.

Acesta trebuie lucrat

Numai din tablă de aramă.

Piciorul său – de bună seamă –

Tot din aramă îl lucrezi.

Apoi, ligheanul, să-l așezi

Între altar și cort. Să pui –

19Pentru Aron și fiii lui –

Apă, în el, ca fiecare

Din ei, pe mâini și pe picioare,

Să poată-a se spăla. Astfel,

20Spălându-se-n ligheanu-acel,

Care e așezat afară,

Intrând în cort, nu au să piară.

Ei să se spele așadar,

Și când vor merge la altar

Să-și facă slujba-n fața lui,

Aducând jertfe Domnului.

21Deci să se spele fiecare,

Întâi, pe mâini și pe picioare,

Acolo, în lighean, afară,

Și-n felu-acesta n-au să piară.

Pentru Aron și ai săi fii,

Astă spălare, tu – să știi –

Că e o lege necurmată.

Ea trebuie a fi urmată

De toți cei care au să vie,

În urma lor, la preoție.”

Untdelemnul sfânt și tămâia

22Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

23„Pe ai tăi oameni, îi vei pune

Ca mirodenii să adune.

Apoi, din smirna de la ei,

Cinci sute sicli ai să iei.

Smirna va fi foarte curată.

Din scorțișoara adunată,

Doar jumătate să iei – deci,

Doar două sute și cincizeci

De sicli vei lua din ea;

Din trestie – asemenea –

Să iei aceiași cantitate.

Iar cele două, adunate –

Deci trestie și scorțișoare –

Trebuie-a fi mirositoare.

24Cinci sute sicli, tu mai ia –

În urmă – și din casia.

Siclul să fie acelaș’

Cu cel al sfântului locaș.

Vei mai lua apoi, un hin

Din untdelemnul de măslin.

25Din toate-acestea, te îndemn,

Să faci apoi, un untdelemn

După un meșteșug pe care,

Doar cel ce face mir, îl are.

Vei folosi uleiu-acel,

Când ungeri sfinte faci cu el.

26Cu el să ungi cortul chemat

„Al întâlnirii”. Totodat’,

Chivotul – pentru mărturie –

Să-l ungi, și unse să mai fie

27Masa și-uneltele gătite,

Ce pentru ea sunt folosite;

Faci ungere sfeșnicului,

Precum și uneltelor lui.

În urmă, tu vei unge dar,

Al tămâierii sfânt altar

28Și-altarul arderii de tot,

Cu ale lui scule, cu tot.

De-asemenea, unse fi-vor

Ligheanul și al său picior.

29Aceste lucruri, dator ești,

Cu untdelemn să le sfințești

Și-astfel, prea sfinte, au să fie.

Atunci, oricine va să vie

Și-o să le-atingă, negreșit,

Are a fi, pe loc, sfințit.

30Când la sfârșit ai să ajungi,

Pe-Aron și pe-ai săi fii să-i ungi,

Să îi sfințești astfel, pe toți,

Să-Mi fie-n slujbă, ca preoți.

31Copiilor lui Israel,

Tu să le spui în acest fel:

„Acesta-i untdelemnul Meu,

Printre ai voști urmași, mereu,

Și el se cere folosit

La ungeri sfinte, negreșit.

32Să folosești ăst untdelemn,

Numai așa cum te îndemn.

Nu trebuie să ungi, cumva,

Cu-acest ulei, trupul cuiva.

Iată că Eu îți dau de știre,

Ca după astă întocmire,

Să nu faci untdelemn la fel,

Căci untdelemn sfânt este el.

Uleiul astfel întocmit,

Ca sfânt va trebui privit.

33Acela care, dintre voi,

Are să facă – mai apoi –

Un untdelemn ce-i întocmit

Ca și acesta, nimicit,

Din neamul său, are să fie –

Lucrul acesta să se știe!”

34Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

„Stacte vor trebui luate

Și mirodenii adunate

Și onice mirositoare;

Halvan mai strânge, după care

Tămâie să aduci – curată –

Care va trebui luată

Tot în aceeași cantitate.

35Toate vor fi amestecate,

După un meșteșug pe care

Doar cel ce face mir îl are,

Iar din amestecul făcut,

Tămâie vei fi obținut.

36Mărunt, apoi, să o pisezi,

Și-n urmă, vreau să o așezi

În fața mărturiei care,

În cortul întâlniri-și are

Loc de ședere, unde Eu,

Cu tine, Mă-ntâlnesc mereu.

Astă tămâie, pentru voi,

Lucru prea sfânt va fi apoi

37Și trebuie să aveți știre

Că o astfel de întocmire –

Deci de tămâie – nimenea,

Voie nu va putea avea,

A face, pentru el, vreodată.

Ea, pentru Domnul, e păstrată.

38Acela care, dintre voi,

Astă tămâie, mai apoi,

O face pentru mirosit,

Are să fie nimicit.”