Ioel 2 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Îndemn la pocăință

1„Trâmbițe-n mâini, voi să luați!

Din ele, în Sion, sunați!

Sunați pe al Meu munte sfânt,

Să tremure toți cei cari sânt

În țară! Vine ziua Lui!

E-aproape ziua Domnului!

2O zi de întuneric mare

Și negură, o zi în care

Întunecimea se întinde,

Iar vălul norilor cuprinde

Tăriile cerurilor.

Pe munți, se-ntinde un popor,

Precum zorii de dimineață

Se-ntind peste a lumii față.

E un popor puternic, tare,

Cum n-a mai fost din veac și n-are,

Nicicând, altul ca să mai fie,

În vremile ce au să vie.

3Focul, în față-i, tot cuprinde

Și-n spate-i flacăra se-ntinde.

Grădină a Edenului,

E țara, înaintea lui,

Iar după el, e un pustiu

Căci nu rămâne nimic viu;

De flacăra-i nimicitoare,

Nimic nu poate-avea scăpare.

4Pare că sunt cai îndrăzneți

Și fug ca niște călăreți.

5Vin uruind, ca niște cară,

Și pârâie precum o pară

De foc, pe munți, când întâlnește

Miriștea și o mistuiește.

Par o oștire întărită

Care de luptă-i pregătită.

6Înspăimântat, orice popor

Se-arată, înaintea lor,

Iar fețele îngălbenesc

Îndată de cum îi zăresc.

7Ca și războinicii aleargă,

Urcă pe zid, știind să meargă

Pe a lui cale fiecare

Și nu se-abat de la cărare.

8Nu se împing, nu se zoresc,

Țin șirul și se năpustesc

Printre săgeți și nicidecum

Nu se opresc din al lor drum.

9Se răspândesc într-o cetate

Și-aleargă fără greutate,

Pe ziduri. Nu vor să se lase:

Se cațără și intră-n case

Pe ramele ferestrelor,

Precum hoardele hoților.

10Cutremurate-n față-i sânt

Și cerul și acest pământ

Și soarele de-asemenea.

Luna se-ntunecă și ea,

Iar ale bolții mândre stele

Își pierd luminile și ele.

11Tunet, e glasul Domnului,

Mergând în fața oștii Lui.

Tabăra Lui e foarte mare.

De-asemenea e foarte tare

Acela care se vădește,

Cuvântul, că îl împlinește.

A Domnului zi se arată

Mare a fi și-nfricoșată.

Dar cine poate fi în stare

Să suferă acea zi, oare?

12„Acuma chiar” – a zis apoi,

Domnul – „vă-ntoarceți înapoi

Cu inimile, către Mine,

De plânset și de bocet pline!

Cu post, de-asemeni, căutați,

‘Nainte-Mi să vă-nfățișați!

13Nu sfâșiați, straiele, voi,

Ci inimile, și-napoi

Veniți la Cel care, mereu,

Vă este Domn și Dumnezeu,

Căci El este îndurător

Și îndelung e răbdător.

De milă plin, S-a arătat

Și-n bunătate e bogat.

De relele ce le trimite –

Asupră-vă îngrămădite –

Și care-s gata ca să vie,

Îi pare rău. Dar cine știe,

14De nu se-ntoarce înapoi

Și de nu Se căiește-apoi?

Sau cine știe, de cumva,

Nu lasă-n urma Lui, ceva?

Poate o binecuvântare,

Ori niște daruri de mâncare

Sau poate că și o măsură

Din jertfa pentru băutură,

Pentru Cel care, tot mereu,

Vă este Domn și Dumnezeu.

15În mâini, trâmbițe să luați

Și în Sion voi să sunați!

Vestiți un post și-o adunare

Care va fi de sărbătoare!”

16Strângeți poporul, iar apoi,

O adunare sfântă, voi

Va trebui ca să aveți!

Pe cei bătrâni, să îi strângeți!

Strângeți copiii! Să luați

Și pruncii ce-s la sân aflați!

Să iasă mirele afară,

Să iasă din a lui cămară,

Iar din odaia ei, să iasă,

De-ndată, și a lui mireasă!

17Toți preoții cari se vădesc

Precum că Domnului slujesc,

Să vină să se-așeze dar,

Iar între tindă și altar

Să plângă și să strige-apoi:

„Doamne, îndură-Te de noi!

Iar moștenirea Ta, din țară,

N-o lăsa Doamne, de ocară!

Nu lăsa Doamne-al Tău popor,

Batjocură a tuturor!

De ce, printre neamuri, cumva,

Să se întrebe cineva:

„Ce este cu acest popor?

Unde e Dumnezeul lor?”

Făgăduințe

18Pentru-a Lui țară, ne-ncetat,

De râvnă plin S-a arătat

Domnul și multă îndurare,

Pentru al Său popor, El are.

19Poporului, El i-a vorbit:

„Și grâu și must, Eu vă trimit

Și untdelemn proaspăt apoi,

Căci săturați vreau să fiți voi,

Ca nu cumva s-ajungeți iară,

Printre popoare, de ocară.

20Vrăjmașul care e aflat

În miazănoapte, depărtat

Are să fie de la voi.

Am să îl izgonesc apoi,

Spre un pământ rău, pustiit,

Care de apă e lipsit.

Am să-i împing, vrăjmașului,

Partea din față-a oștii lui,

În marea de la răsărit

Și-apoi în cea din asfințit

Am să-i împing partea pe care

În coada oștilor o are.

Se va-nălța duhoarea lui –

Mirosul putregaiului –

În sus, pentru că am văzut

Că el, grozav doar, s-a crezut.

21Pământule – de bună seamă –

Nu trebuie să ai vreo teamă,

Ci tu – acum – bucură-te

Mereu, și veselește-te,

Căci Domnul face lucruri cari

Se dovedesc nespus de mari!

22Fiare din câmp, nu vă speriați,

Ci voi – acum – vă bucurați,

Căci iar, izlazul din pustie

Plin de verdeață o să fie.

Pomii – iar – roadă o să dea,

Smochinul de-asemenea

Și-apoi și vița cea de vie

Plină de rod are să fie.

23Vă bucurați voi, cei pe care

Sionul, drept copii, îi are!

În Domnul, să vă veseliți,

Căci de la El, ploaie, primiți.

El vă dă ploaia timpurie,

Precum și ploaia cea târzie,

Căci El va face – bunăoară –

Precum făcea odinioară

24De grâu – precum se va vedea –

O să se umple aria.

Apoi, atunci când acea vreme

A roadelor vine, vor geme

Teascuri și tocitoare pline,

Căci ele-abia de vor mai ține

Mustul și untdelemnul care

Vor fi în cantitate mare.

25În felu-acesta, Eu găsesc

Cu cale, să vă răsplătesc

Anii pe care i-au mâncat

Lăcustele ce s-au chemat

Gazam, Arbeh, Ielec și cea

Care Hasil, drept nume-avea.

Toate lăcustele acele,

De Mine-au fost trimise ele,

Pentru că Eu le-am poruncit,

Asupră-vă să fi venit.

26Atuncea, voi o să mâncați

Și-astfel o să vă săturați.

Numele Celui cari, mereu,

Vă este Domn și Dumnezeu,

Aveți să-L lăudați apoi,

Căci minuni face pentru voi.

N-am să îngădui, de ocară,

Al Meu popor s-ajungă iară!

27Veți ști atunci, că Eu sunt Cel

Din mijlocul lui Israel!

Veți ști atunci, precum că Eu

Sunt al vost’ Domn și Dumnezeu!

Veți ști că în afara Mea,

Nu se mai află nimenea

Și n-am să-ngădui, de ocară,

Al Meu popor s-ajungă iară.

28Peste orice făptură, Eu –

Atuncea – torn din Duhul Meu.

Fiicele voastre și-ai voști’ fii

Au să rostească prorocii.

Bătrânii voștri vor avea

Vise și de asemenea,

Vedenii dau tinerilor.

29Chiar și asupra robilor

Și roabelor, turna-voi Eu,

În acel timp, din Duhul Meu.

30Atunci se vor vedea că sânt

Semne în cer și pe pământ,

Pe care vi le spun acum:

Sânge și foc și stâlpi de fum;

31Soarele-n beznă se preface,

Iar luna, sânge, se va face.

Acestea toate au să fie

Mai înainte ca să vie

Ziua cea mare-nfricoșată

Care-i „a Domnului” chemată.

32În acea zi a Domnului,

Acela cari, Numele Lui,

Are să-L cheme – negreșit –

Acela fi-va mântuit.”

Pe muntele Sionului,

E mântuirea Domnului.

În acel loc, noi o găsim,

Aflată la Ierusalim –

Așa după cum, negreșit,

Chiar Domnul a făgăduit –

Și printre cei rămași, pe care,

El însuși, să îi cheme, are.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help