Isaia 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Isaia în slujbă

1În anu-n care Ozia –

Cari fost-a împărat – murea,

Domnul mi Se-arătase mie,

Șezând pe jilțu-I de domnie.

Jilțul pe care El ședea,

Foarte înalt se dovedea.

Poala mantalei Domnului

Umpluse întreg Templul Lui.

2Deasupră-I, serafimi erau,

Cari șase aripe aveau.

Două aripi le-au folosit

Când fața și-au acoperit.

Cu alte două-și înveleau

Picioarele, și foloseau

Două aripi pentru zburat.

3Unul, la altul, au strigat

Și au rostit acest cuvânt:

„Domnul oștirilor e sfânt!

E sfânt! E sfânt! Mărirea Lui

Umple fața pământului!”

4S-au zguduit, de glasul lor –

Atunci – ușorii ușilor

Iar fumul care s-a făcut,

Întreaga casă, a umplut.

5Când aste lucruri le-am zărit,

Înspăimântat am glăsuit:

„E vai de mine! Sunt pierdut,

Căci pe-mpărat, eu L-am văzut!

Pe al oștirii Dumnezeu –

Acum – L-am întâlnit, iar eu

Sunt om cu buze necurate

Și locuiesc într-o cetate,

În mijlocul oamenilor

Care și ei, la rândul lor,

Tot buze necurate au!”

6Din serafimii cari erau

Acolo, unul a zburat

Spre mine, după ce-a luat

În grabă, un cărbune-aprins,

7De pe altar. Când mi-a atins

Gura cu el, a cuvântat:

„Nu te speria! Ești curățat!

Acuma e îndepărtată

A ta nelegiuire, iată,

Și tot păcatul săvârșit,

În acest fel e ispășit!”

8Domnul a întrebat apoi:

„Cine va merge, pentru Noi?

Cine e – oare – potrivit,

Să pot în urmă, să-l trimit?”

Dar eu răspuns-am: „Iată-mă!

Sunt pregătit! Trimite-mă!

9El a răspuns: „Ai să te duci

Și-aste cuvinte le aduci

Poporului cari este-al Meu:

„Deși veți auzi mereu,

Să înțelegeți nu-ți putea.

Întotdeauna veți vedea,

Însă nimenea dintre voi

Nu va putea pricepe-apoi!”

10Fă inimile tuturor

Să se-mpietrească. Ăst popor,

Iată, ureche bună are,

Dar fă-o ca să fie tare!

Ai lor ochi, fă-i să nu mai vadă,

Inima lor să nu Mă creadă,

Să nu-nțeleagă ce e bine,

Să nu se-ntoarcă înspre Mine,

Pentru ca să-i tămăduiesc!”

11Eu îndrăznit-am să vorbesc

Și-atunci m-am pomenit zicând:

„Dar spune-mi Doamne, până când?”

El mi-a răspuns: „Așa să știi:

Până vor rămânea pustii

Cetățile ăstui popor

Și până când casele lor

N-au să mai fie locuite.

Până vor fi semne vădite

Că țara lor e pustiită

Și că nu este locuită.

12Până va scoate Domnu-afară,

Pe toți cei care sunt în țară

Și până când ea o să fie

Precum e o mare pustie.

13Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Că mai rămâne cineva,

Dintre locuitorii ei –

Și-a zecea parte vor fi ei,

Din rândul celor cari erau

În țară și o locuiau –

Și-aceștia fi-vor nimiciți,

Fiind – de moarte – înghițiți.

Dar după cum este păstrat

Butucul, când este tăiat

Un terebint sau un stejar,

Poporul se va naște iar,

Căci o sămânță sfântă are,

Din rădăcină, a răsare.”