Deuteronomul 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Intrarea în pustie

1„Spre marea Roșie apoi,

Ne-am îndreptat – în urmă – noi,

Ținându-ne de drumul care

Taie pustiu-acela mare –

Așa cum Domnu-a poruncit –

Și multă vreme-am ocolit

Seirul – muntele aflat

Chiar în pustie așezat.

2Domnul, atuncea, mi-a vorbit:

3„Ajunge cât ați ocolit

Muntele-acesta. Înapoi –

Spre miazăzi – să mergeți voi.

4Poporului lui Israel,

Să îi vorbești, în acest fel:

„Veți trece pe la ai voști’ frați,

Care-n Seir sunt așezați –

Copiii lui Esau, ei sânt.

Când treceți prin al lor pământ,

Să vă păziți bine apoi,

Chiar dacă ei se tem de voi.

5Cu ei, să nu vă-ncăierați,

Pentru că n-o să căpătați

Nici o bucată de pământ,

Căci, în Seir, stăpâni, ei sânt.

Eu, lui Esau, i-am dăruit,

Muntele-acesta, negreșit.

6De la ei, hrană, când luați,

Cu preț de-argint, s-o cumpărați.

Chiar și la apa de băut,

Dați – în argint – prețul cerut,

7Pentru că Domnul Dumnezeu

Te-a binecuvântat, mereu,

În lucrul tău – precum se știe –

Și-asemeni în călătorie,

Când prin pustiu ai pribegit,

Încât nimic nu ți-a lipsit.”

8Astfel, pe lângă-ai noștri frați,

Cari în Seir sunt așezați,

Noi, pe departe, am trecut

Și tot departe ne-am ținut

De drumul cari – precum se știe –

Îți poartă pașii, spre câmpie.

La depărtare de Elat

Și Ețion-Gheber, am stat.

Spre al Moabului pustiu,

Noi ne-am întors, într-un târziu.”

Pribegirea în pustie

9„Domnul mi-a zis, astfel, apoi:

„Să nu faci, cu Moab, război,

Căci tu, nimic n-ai să primești,

În țara lui, să stăpânești.

Căci Eu am dat aurul tot,

În mâna fiilor lui Lot.

10(Mai înainte-aici erau

Alți oameni care locuiau

În număr mare; ca statură,

Înalți au fost, cam de-o măsură

Cu cei ce fost-au Anachimii;

Oameni-acei erau Emimii

11Și au trecut drept Refaimiți,

Cum și-Anachimi-au fost numiți;

Doar Moabiții îi numeau

Emimi, când despre ei, vorbeau.

12Seirul fost-a locuit

Atuncea, de neamul Horit.

Ai lui Esau copii veniră

Și de pe munte-i izgoniră

Și au șezut în locul lor,

Cum și-al lui Israel popor

Făcu atunci când a intrat

În țara care i s-a dat,

De către Domnu-n stăpânire,

Ca să îi fie moștenire.)

13Apa Zeredului, acum,

S-o treceți și porniți la drum!”

Peste Zered, noi am trecut;

14Drumul pe care l-am făcut,

Din Cades-Barnea, prin pustiu,

Pân-am ajuns, într-un târziu,

La apa râului Zered –

Așa precum cu toții cred –

E lung. În ani, el a avut,

Treizeci și opt, și a ținut

Până bărbații de război,

Pe rând, căzură, dintre voi,

Așa cum Domnul a jurat

Atuncea când a cuvântat.

15În contra lor, a fost, mereu,

Întins, brațul lui Dumnezeu,

Până aceștia au pierit.

16Când toți oștenii au murit,

17Mi-a vorbit glasul Domnului:

18„Să intri-n al Moabului

Ținut, chiar azi. Veți merge voi,

Pân’ la cetatea Ar apoi,

19Unde va trebui să fii

Lângă ai lui Amon copii.

Cu ei, să nu te războiești

Pentru că nu ai să primești –

Acolo – nici o moștenire

Căci Eu am dat în stăpânire

Țara – cu-al ei avut cu tot –

În mâna fiilor lui Lot.

20Această țară – precum știm –

Trece drept a lui Refaim,

Căci înainte-a locuit,

În ea, poporul Refaimit –

Sau neamul Zamzumimilor,

În graiul Amoniților.

21Ei erau mulți, iar ca statură,

Înalți au fost – cam de-o măsură

Cu neamul Anachimilor.

Din fața Amoniților,

Domnul, pe toți, i-a nimicit,

Iar ei – în urmă – au venit

Și au șezut în locul lor,

Unde-i și azi acel popor.

22(Pentru copiii lui Esau –

Cari în Seir acuma stau –

Domnu-a lucrat, în acest fel.

Zdrobiți Horiți-au fost, de El,

Și-atunci al lui Esau popor,

S-a așezat în locul lor,

Unde și astăzi îi găsim.

23Aviții – cei pe care-i știm

Că-n satele ce se aflau

Până la Gaza, locuiau –

Ajuns-au a fi nimiciți

În urmă dar, de Caftoriți –

Care sunt fiii lui Caftor –

Și-au stat, apoi, în locul lor.)

24Sculați! Treceți râul Arnon!

Vi-l dau în mână pe Sihon –

Pe Amoritu-nscăunat,

Peste Hesbon, ca împărat –

Precum și țara lui. Porniți

La luptă și vă războiți

Cu el și cu al său popor,

Să cuceriți ținutul lor!

25De azi – de-acuma înainte –

Eu seamăn groază – ia aminte –

Între popoarele pe care,

Acest pământ, sub cer, le are.

Această groază se va-ntinde

Și-o frică mare-i va cuprinde;

De teama ta, vor auzi

Și-o frică mare-i va-ngrozi.”

Cucerirea țării lui Sihon, împăratul Hesbonului

26„Din Chedemot, deci din pustie,

Soli am trimis – precum se știe –

Ca să se ducă la Sihon,

Cari împărat e, la Hesbon

Și gând de pace, i-am trimis.

Solii, în acest fel, i-au zis:

27„Îngăduie-mi măria-ta,

Să pot să trec prin țara ta.

Am să mă duc, fără-ncetare,

Ținând mereu, doar drumul mare.

Nu mă abat spre dreapta lui,

Și nici spre stânga drumului.

28Cu preț de-argint am să-ți plătesc

Hrana pe care-o folosesc.

Îți voi plăti, de-asemenea,

Și apa pe care-o voi bea.

N-am să-ți pricinuiesc vreun rău,

Ci trec numai, pe drumul tău –

29La fel precum am mai făcut

Când prin Seir eu am trecut,

Lăsat de-ai lui Esau copii,

Precum și de-ai lui Moab fii

Care, în Ar, hălăduiesc.

Atâta numai, eu doresc:

Îngăduie-mi să trec acum,

Prin țara ta, pe al tău drum,

Până voi trece de Iordan

Și intru – precum am în plan –

În țara pe cari, Dumnezeu

O dă, pentru poporul meu.”

30Dar precum bine știți, Sihon –

Cari împărat era-n Hesbon –

Prin țara lui, nu ne-a lăsat

Să trecem, căci ne-nduplecat

I-a făcut duhul, Dumnezeu,

Și astfel, și-a-mpietrit, mereu,

Inima sa; căci Domnu-a vrut

Ca să îl dea – cum ați văzut –

În mâna noastră. Domnu-a zis

31Atunci și astfel a promis:

„Încep să-i dau poporului,

Și pe Sihon și țara lui.

Pornește dar, și tu să iei,

Țara aceasta, de la ei.

Pune, pe țară, stăpânire,

Căci ea îți este moștenire.”

32Sihon, în față, ne-a ieșit,

Chiar la Iahaț. L-am biruit,

33Căci Domnu-n mână ni l-a dat,

Cu toți cei care l-au urmat –

Cu fiii și poporul lui.

34Cetățile ținutului,

Noi le-am luat și le-am zdrobit.

De-asemenea, am nimicit

Bărbați, femei, precum și prunci;

Deci i-am ucis pe toți, atunci,

Și n-am lăsat unul măcar,

Cu viață, în al lor hotar.

35Doar vitele – după război –

Le-am răpit toate, pentru noi;

Și prada, în cetăți aflată,

De mâna noastră-a fost luată.

36Din Aroerul așezat

Pe malul râului chemat

Arnon, de la cetatea care,

În vale, locul său și-l are

Și pân’ la Galaad apoi,

Nici o cetate – pentru noi –

N-a fost prea tare, căci – mereu –

În mâna noastră, Dumnezeu,

Pe toate-acestea, le-a lăsat.

37Dar voi nu v-ați apropiat

De țara fiilor pe care,

Amon, pe-acest pământ, îi are,

Și nici de malul râului

Cari este al Iabocului;

De-asemeni, n-au fost atacate

Cetăți ce-n munte-s așezate,

Precum și locuri anumite

Cari nu v-au fost îngăduite –

De Dumnezeu – să le loviți

Și nici ca să le cuceriți.”