Iona 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Din cer, un glas s-a auzit

Și iată ce i-a poruncit

Cuvântul Domnului Cel Viu,

Aceluia cari îi e fiu

Lui Amitai și s-a vădit

Precum că Iona s-a numit.

2„Iona! Te scoală în picioare!

Te pregătește de plecare,

Pentru că vreau să te trimit

Pân’ la Ninive! S-a suit,

La Mine, a ei răutate!

Du-te de intră în cetate

Și împotriva ei apoi

Strigă ceea ce spune-ți-voi!”

3Grăbit, Iona s-a ridicat

Și înspre Tars a alergat,

Departe – după gândul lui –

Ascuns de Fața Domnului.

La Iafo – astfel – a venit,

Unde-o corabie-a găsit.

A dăruit prețul cerut

Și a pornit cu-al său avut

Spre Tars, spunându-și tot mereu

Că va scăpa de Dumnezeu.

4Era corabia pe mare,

Când iată, ca din întâmplare,

Un vânt năprasnic și furios

S-a repezit vijelios

Să o scufunde în abis.

Vântul, de Dumnezeu trimis,

Învolburat-a marea toată

Gata fiind de-a fi sfărmată

„Coaja de nucă” zgâlțâită

De furia-i dezlănțuită.

5Corăbierii s-au temut

Și-altă scăpare n-au văzut,

Decât să-l strige fiecare

Pe dumnezeul ce îl are.

Apoi, în mare-au aruncat

Uneltele și-au ușurat

Corabia, cât au putut.

Cât timp aceștia s-au bătut

Cu uraganu-nfuriat,

Iona dormea, fiind culcat

În cală, legănat de vise.

6Cârmaciul îl găsi și-i zise

Cu glasul tremurând de teamă:

„Degrabă, scoală-te și cheamă

Și tu pe Dumnezeul tău

Căci poate El, din locul Său,

De noi se-ndură și din ape,

Cu viață, are să ne scape!”

7S-au străduit și au făcut

Tot ce-au gândit și au crezut

Că este bine, iar apoi,

„Să îl aleagă, dintre noi,

Sorții, pe cel ce-i cel vinovat!” –

Ziseră când seama și-au dat

Că în zadar li-e truda toată,

Căci multă vreme n-au să poată,

Pe ape, vasul să și-l țină.

Au tras la sorți și-ntreaga vină

Pentru furtună, a căzut

8Pe Iona. „Vai! Ce ne-ai făcut?”–

Înspăimântați l-au întrebat.

„Ne spune, încotro-ai plecat?

De unde vii? Ce-ai făptuit

De-astă urgie ne-a lovit?” –

Curioși, au vrut cu toți să știe.

„Dar ce ești tu, de meserie?

Care îți este țara, oare?

Din ce neam ești, între popoare?”

9Iona răspunse: „Sunt Evreu.

Mă tem de Domnul Dumnezeu,

Făuritorul cerului,

Al mării și-al pământului!”

10Mai tare s-au înspăimântat

Oameni-acei, și-au întrebat:

„De ce-ai făcut în acest fel?” –

Căci ei aflaseră că el,

Din fața Domnului, fugea –

11„Acuma dar, ce am putea

Să facem să se potolească

Marea, să nu ne înghițească?”

12Iona a zis: „Să mă luați,

Și-n mare să mă aruncați,

Căci se va potoli apoi –

O să vedeți – față de voi,

Pentru că din a mea pricină

Sunteți loviți, fără vreo vină.”

13Corăbieri-acei vâsleau

Din răsputeri, dar nu puteau

Să se îndrepte spre uscat,

Căci uraganu-nfuriat

Mai tare li-e era-mpotrivă

Mai mult ducându-i în derivă.

14Atunci, spre Domnu-și ridicară

Privirile și Îi strigară:

„Doamne! Să nu ne prăpădești

Pentru-acest om! Să ne păzești

De apăsarea de păcat

A sângelui nevinovat!

Căci Tu doar, dintre dumnezei,

Ești singur care faci ce vrei!”

15Apoi, pe Iona l-au luat

Și peste bord l-au aruncat,

Iar marea, cum l-a înghițit,

Îndată s-a și potolit.

16Corăbierii s-au temut

De Domnul – după ce-au văzut

Toate acestea – mult mai tare,

Și Îi făcură fiecare,

Acolo, câte-o juruință,

Cum au crezut de cuviință.

Apoi, o jertfă au adus

Spre-al îmbuna pe Cel de Sus.

17Un pește mare-a pregătit

Domnul, care l-a înghițit

Pe Iona, când l-au aruncat

În mare și trei zile-a stat –

În bezna cea de nepătruns

Din burta peștelui – ascuns.